de Roxana Istudor şi Daniel Şuta
De la afirmații care sfidează bunul simț până la nemulțumiri care ar putea avea originea doar în mințile cele mai imaginative, există în istoria recentă a justiției procese care amintesc tuturor că adevărul poate fi mai ciudat decât ficțiunea.
Liebeck versus McDonald’s: o cafea prea fierbinte
În 1992, Stella Liebeck, în vârstă de 79 de ani, și-a vărsat o ceșcuţă cu cafea McDonald’s în poală și a suferit arsuri de gradul trei, care au necesitat doi ani de tratament medical. Liebeck a fost dispusă să rezolve litigiul cu compania pentru 20.000 de dolari care să-i acopere cheltuielile medicale, dar McDonald’s a oferit doar 800 de dolari, așa că disputa a ajuns în instanță. După un proces de o săptămână, jurații au decis că McDonald’s este 80% vinovată pentru rănile lui Liebeck și a acordat… 200.000 de dolari în compensație și… 2,7 milioane de dolari în daune punitive! Practic, cafeaua McDonald’s s-a dovedit a fi periculos de fierbinte, la 87,8 grade Celsius. Chiar compania a recunoscut că produsul său „poate provoaca opăriri severe dacă este vărsat sau băut imediat”. Cazul a dus la schimbări în modul în care restaurantele servesc cafeaua clienților.
Dimmick versus Rowley: răpitorul își reclamă ostaticii
Caz care a câștigat atenția pe scară largă, Dimmick versus Rowley a fost considerat pe bună dreptate drept unul dintre cele mai ridicole procese din istoria recentă. În septembrie 2009, Jesse Dimmick, un răpitor condamnat, a pătruns în casa lui Jared și Lindsay Rowley, din Topeka, statul Kansas, în timp ce fugea de poliție (era suspectat de o crimă comisă în Colorado). Dimmick i-a ținut ostatici pe soții Rowley câteva ore înainte de a adormi. Ulterior, a susținut că avea un „contract obligatoriu” cu familia Rowley, conform căruia aceștia erau de acord să-l ascundă de forțele de ordine, în schimbul unei sume de bani. Dar după arestarea sa, Dimmick a fost condamnat pentru răpire, furt și fugă de poliție. Soții Rowley au intentat un proces împotriva lui Dimmick, cerând despăgubiri de 75.000 de dolari pentru că a pătruns în casa lor și le-a provocat suferință emoțională. Dar în 2011, Dimmick a intentat o acțiune împotriva familiei Rowley, solicitând despăgubiri de 235.000 de dolari pentru încălcarea „contractului”. Infractorul a fost condamnat, iar în 2013, un judecător a respins procesul familiei Rowley împotriva lui Dimmick…
Naruto versus Slater: o maimuță cu „drepturi de autor”
O maimuță pe nume Naruto a „depus” o cerere de încălcare a drepturilor de autor pentru un selfie pe care l-a făcut cu camera nesupravegheată a unui fotograf pe nume David Slater, în instanță fiind chemată de animal și editura Wildlife Personalities Ltd., care a publicat selfie-ul într-o carte. Procesul a câștigat o atenție semnificativă și a ridicat probleme juridice interesante. Instanța districtuală a admis inițial cererea de respingere a pârâtului, hotărând că Naruto nu avea dreptate, în temeiul Legii privind drepturile de autor. Dar Curtea de Apel a confirmat statutul lui Naruto, declarând că plângerea includea fapte suficiente pentru a se stabili că animalul era „autorul și proprietarul fotografiilor” și a suferit un „prejudiciu economic”. În ciuda acestui fapt, instanța a considerat că Naruto nu avea statut legal, deoarece Legea drepturilor de autor nu autoriza animalele să deschidă procese pentru încălcarea drepturilor de autor. Cazul s-a încheiat în cele din urmă cu un acord între Slater și PETA, organizația care îl reprezintă pe Naruto, în care Slater a fost de acord să doneze 25% din veniturile sale din utilizarea selfie-ului unor organizații caritabile care protejează fauna sălbatică.
Stambovsky versus Ackley: casa bântuită
Cetățeanul american Jeffrey Stambovsky a încheiat un contract de cumpărare a unei case, de la Helen Ackley, în Nyack, New York. Dar după ce a dat avansul, Stambovsky a început să creadă că locuința era bântuită. Simțindu-se înșelat, omul a căutat să rezilieze contractul și să-și recupereze banii, argumentând că Ackley avea datoria de a dezvălui statutul de „bântuită” al casei. Cum nu s-a ajuns la un acord amiabil, s-a recurs la instanță, care a decis că omul avea dreptate: Ackley avea datoria de a dezvălui acest renume al imobilului. Decizia s-a bazat pe principiul „caveat emptor” (cumpărătorul trebuie prevenit), care este regula generală în tranzacțiile imobiliare. De asemenea, instanța a constatat că statutul de „bântuită” al casei era un fapt unic care putea afecta valoarea proprietății.
Vezmar versus Cruz: o întâlnire romantică ratată
Un proces care a ținut prima pagină a ziarelor în 2017 este Vezmar versus Cruz. Concret, un bărbat a dat-o în judecată pe femeia cu care se afla la prima întâlnire pentru că aceasta i-a trimis mesaje în timpul filmului pe care îl vizionau împreună și asta i-a distras atenția. Reclamantul, Brandon Vezmar, a susținut că i-a cerut lui Crystal Cruz să nu mai trimită mesaje, dar aceasta a refuzat, așa că a decis să o dea în judecată pentru… costul biletului la film - 17,31 dolari! Un judecător a respins cazul și a decis că cererea lui Vezmar nu a îndeplinit pragul minim de despăgubire necesar pentru a depune un proces în instanță. Dar cazul a continuat să genereze controverse și dezbateri cu privire la limitele anumitor procese și problema trimiterii de mesaje text în cinematografe.
Pearson versus Chung: pantalonii pierduţi
Cazul a devenit cunoscut sub denumirea de „pantaloni de 54 de milioane de dolari”. Procesul Pearson versus Chung a câștigat atenția internațională și a fost un exemplu de litigiu frivol. Practic, judecătorul Roy Pearson a chemat în instanță unitatea locală de curățătorie chimică, pentru că i-ar fi pierdut pantalonii. Judecata a început pe 12 iunie 2007, Pearson reprezentându-se pe sine. Judecătorul a susținut că firma de curățătorie nu și-a îndeplinit promisiunile „Serviciul în aceeași zi” și „Satisfacție garantată”. În cele din urmă, instanța a dat dreptate… curățătoriei. Cazul a fost considerat pe scară largă ca un proces frivol, din cauza lipsei de susținere legală sau factuală. Cererea lui Pearson de despăgubire - de 54 de milioane de dolari pentru o pereche de pantaloni pierdută - a fost considerată scandaloasă și lipsită de fond. Cazul Pearson versus Chung a evidențiat problema proceselor frivole și potențiala utilizare abuzivă a sistemului juridic pentru câștig personal.