Main menu

header

955 30 1de Irina Ţolea şi Claudia Mîţoi

Noi producții autohtone abordează în mod original, în termeni dramatici ori comici, slăbiciunile speciei umane, vorbind despre fragilitatea indivizilor și efectele ei în diverse etape ale existenței. În continuare, vă prezentăm câteva evenimente de teatru, film și musical pe care nu trebuie să le ratați în această săptămână.

Destinul generațiilor lipsite de repere: „Tango”, la TNB

Cât de importante sunt valorile morale și cât de periculoase devin convingerile false și anarhia, puteți afla urmărind noua montare propusă de regizorul Tompa Gabor pe scena Naționalului bucureștean. Pe 18 și 19 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Pictura, se joacă primele reprezentații ale piesei „Tango”, de Slawomir Mrozec. Textul spune povestea unei familii bizare, reprezentând trei generații, vizibil dezbinate, în care fiecare individ face ce vrea și comunicarea este aproape inexistentă. Autorul folosește metaforic structura unei familii pentru a reconstitui imaginea societății dezorganizate, afectată de lipsa unui set comun de valori și de decalajul dintre generații, în care ideologii nocive amenință democrația și libertatea. Protagoniști de excepție, precum Rodica Negrea, Emilia Popescu, George Ivașcu, Mihai Constantin, Emilian Oprea, Matei Constantin, Cătălina Mihai și Maruca Băiașu, dau viaţă personajelor contrastante, care conviețuiesc fortuit în același cămin, unde orice poate deveni posibil, de la dragoste, până la crimă.

Speranța, ultimul instrument al supraviețuirii: „Sfârșit de partidă”,  la Târgoviște

Un răspuns tulburător la întrebarea „Cum va arăta sfârșitul lumii?” este oferit pe scena Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște. Pe 14 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Mare, puteţi vedea spectacolul „Sfârșit de partidă”, de Samuel Becket, în regia lui Mihai Măniuțiu, o dramă ce descrie experiențele ultimilor oameni care au părăsit planeta în urma unei apocalipse atomice. Acțiunea se petrece într-un viitor imprecis, într-un decor ce sugerează o navetă spațială fără o posibilă destinație, unde Hamm și Clov (interpretați magistral de actorii Marius Bodochi și Răzvan Vasilescu), amândoi suferind de dizabilități fizice, dependenți unul de celălalt, joacă ultima carte a supraviețuirii. În acelaşi spațiu mai sunt prezenți părinții lui Hamm, Nell și Nagg (Maria Nicola și Corneliu Jipa), doi bătrâni nedeplasabili, întreținuți în viață. Eroii sunt condamnați la o suferință prelungită, pe care tot amână să o încheie, textul definind dramatic speranța, ultimul fir de care se agață dintotdeauna indivizii și modul în care ea întreține viața. 

Celebrii de nevoie: „Goi Pușcă”, în premieră la Sala Palatului din București

Cu un strop de curaj, ceva ambiție și o motivație puternică, un băiat modest de la periferie se poate transforma spectaculos într-o vedetă adulată de public. Cum e posibil acest lucru aflați urmărind musicalul „The Full Monty” („Goi pușcă”), un nou proiect semnat de regizorul și coregraful Răzvan Mazilu. Adaptat după pelicula britanică de mare succes (nominalizată la patru premii Oscar), musicalul prezintă povestea a șase șomeri, confruntați cu situații de viață complicate, care decid să-și schimbe destinul intrând în lumea provocatoare a showbiz-ului, într-o trupă de streaptease masculin. Aventurile prin care trec pentru a-și atinge obiectivul sunt ilustrate în scene alerte, cu muzică antrenantă și reprize de dans, interpretate de o echipă strălucită de artiști, între protagoniști numărându-se Lucian Ionescu, Magda Catone, Tudor Cucu Dumitrescu, Ciprian Teodorescu, Tobi Ibitoye, Laur Drăgan, Ana Bianca Popescu, Oana Pușcatu, Ana Udroiu, Mircea Constantinescu și Dan Pughineanu. Primele reprezentații sunt programate pe 18 și 19 octombrie, de la ora 19:30, la Sala Palatului din București.

Fiica lui Connect-R debutează pe marile ecrane în filmul „Băieții deștepți”

Încurcături, suspans, personaje și replici comice, trădări și răsturnări de situație neașteptate, acestea sunt câteva din ingredientele filmului „Băieții deștepți”, o nouă producție românească (acțiune-comedie), în regia lui Igor Cobilianski. Filmul spune povestea a trei politiști suspendați, rechemați la datorie pentru a destructura o rețea periculoasă de trafic de droguri. Politiștii Leo, Alex și Costi (interpretați de Tiberiu Ioana, Sergiu Costache și Silviu Mircescu), băieți cu ceva probleme „de conduită”, folosesc propriile strategii pentru a-l captura pe Narcis (Cristian Iacob), un temut baron local din mafia stupefiantelor. În scene intense de acțiune și momente comice spumoase îi puteți vedea pe Olimpia Melinte, Alex Velea, Ruby, Vali Vijelie, Johny Romano și Dan Bursuc, alături de fiica lui Connect-R, Maya-Maria Mihalache, aflată la prima sa apariție pe marile ecrane. Comedia poate fi vizionată începând din 13 octombrie pe marile ecrane din întreaga țară.