de Roxana Istudor şi Adrian Barna
Pe de o parte, giganții tehnologiei inventează tot felul de modalități de a ține oamenii cât mai mult online. Pe de altă parte, un trend în expansiune este cel al persoanelor care aleg să intre în ceea ce este denumit „Monk Mode” („Modul Călugăr”), pentru a se detașa de social media, dar nu numai.
Etapă de focus și disciplină
Lumea modernă implică foarte multe distrageri. Miliarde de oameni „răsfoiesc” la nesfârșit conținutul online sau se angajează în conversații online consumatoare de timp prețios. În timp ce Meta anunță că introduce chatboți cu personalitate ca să țină oamenii cât mai mult timp pe platformele sale, un trend ia amploare în toată lumea conștientă că dependența de rețelele sociale este o realitate, dar nu o soluție: „modul călugăr”. Concret, aceasta este denumirea unei maniere de detașare și reprezintă o perioadă dedicată unei sarcini sau unui scop specific. „Monk Mode” presupune o etapă de concentrare sporită, disciplină și productivitate în care cei care doresc să recâștige controlul asupra priorităților și preocupărilor importante își asumă responsabilitatea de a adopta practicile de izolare și autodisciplină ale călugărilor.
Introspecție, izolare, îmbunătățire
„Modul Călugăr” este renumit pentru efectele asupra persoanelor ce îl adoptă, care înregistrează beneficii la nivel spiritual și emoțional. Practic, aceasta este metoda prin care se face față renunțării la toate situațiile și activitățile obișnuite, care au creat reflexe, dar nu aduc beneficii, prin dobândirea controlului asupra stării emoționale. Structura de bază a acestei strategii se bazează pe trei piloni: introspecție, izolare, îmbunătățire. Introspecția este reglajul concentrării, focusul pe interior, pentru examinarea gândurilor și emoțiilor, identificarea și acceptarea slăbiciunilor. Izolarea înseamnă spațiu și libertate, pentru a recunoaște dorințele și obiectivele, și desprinderea de alte obligații, gesturi și acțiuni. Îmbunătățirea înseamnă formularea unui plan pentru a aborda ceea ce trebuie făcut.
Oferă mentalitatea și strategiile necesare pentru reușită
Unii oameni acceptă o provocare cum este „modul călugăr” pentru a renunța la ceva ce consideră a fi un viciu, cum ar fi fumatul, consumul de alcool, sau o preocupare fără folos, cum este uitatul îndelungat la televizor ori derularea nesfârșită pe rețelele de socializare. Alte persoane optează pentru acest tip de autodisciplinare pentru obiective fizice, cum ar fi stabilirea unui nou record personal de fitness sau terminarea unui maraton. Pentru alții, este vorba despre obiective academice, cum ar fi finalizarea unui anumit număr de studii ori un curs online. Scopurile adoptării „modului călugăr” pot fi și spirituale, pentru rugăciune, meditație sau post. Potrivit adepților, „Monk Mode” poate oferi mentalitatea și strategiile necesare pentru îndeplinirea oricărui obiectiv.
Sporește productivitatea
Poate fi adoptat „Modul Călugăr” în toate situațiile, inclusiv la serviciu, acolo unde retragerea de la activitățile pe termen scurt, introspecția și meditația sunt cele mai dificil de întreprins? Cei care promovează acest tip de abordare personală afirmă că practica îmbunătățește productivitatea, prin minimizarea timpului social, eliminarea activităților nedorite, limitarea reîmprospătării constante a re- țelelor sociale. Această abordare este de natură să ajute o persoană să se concentreze doar pe ceea ce este cu adevărat important și să elimine toate formele de distragere a atenției. De altfel, cei mai productivi și mai de succes oameni au încercat acest tipar cel puțin o dată în cariera lor și au recurs la blocarea internetului, pentru a limita accesul la site-urile de social media preferate pentru perioada respectivă, și la un birou separat, pentru reducerea interacțiunii sociale cu colegii.
Desprindere săptămânală, sezonieră sau intermitentă
Pentru că implică o constrângere (sau mai multe…), „Modul Călugăr” are nevoie de un plan și de multă voință, întrucât seamănă într-un fel cu un post. Se poate practica pe termen scurt (30 de zile) sau lung. Potrivit promotorilor acestei metode, „Modul Călugăr” ar trebui implementat timp de minimum o lună. Planul necesar depinde de obiectivul specific. Dar, în linii generale, timpul este un factor principal care trebuie luat în considerare. Acesta ar putea fi la oră - blocarea orelor dintr-o zi, pentru muncă profundă; săptămânal - alegerea unor zile din săptămână sau weekend pentru izolare; sezonier - câteva luni pentru a intra în „Modul Călugăr”, în special iarna; intermitent - desprinderea pentru o vreme, cât este necesară munca pentru atingerea obiectivului.
Rutină zilnică de lucru, meditație și întinderi
O rutină tipică pentru „Modul Călugăr” arată în general astfel: trezirea la ora 05:00; meditație, câteva întinderi; la ora 6:30 munca zilnică, timp de două ore; a doua sesiune de întinderi, la ora 09:00; la ora 10:00, meditație; la ora 11:00, alte două ore de muncă intensă, concentrată; se ia singura masă a zilei, între orele 13:00 şi 14:00, urmată de o oră de relaxare; ora 15:30 - întinderi; ora 16:00, două ore de lucru; ora 19:00, meditație; ora 20:00, somn. La nivel mental, promotorii metodei recomandă alegerea unui singur obiectiv, care poate fi atins numai atunci când se întrerup anumite aspecte ale stilului obișnuit de viață, crearea unui sistem pentru urmărirea progresului, cu marcaje fizice pe un calendar, notarea etapelor, zilnic, disciplina înlăturării unor obiceiuri inutile (rețelele sociale, divertismentul tv, petrecerile, obiceiurile alimentare nesănătoase, relațiile personale toxice).
Avantaje şi dezavantaje
Funcționează „Monk Mode”? Adepții săi susțin că da, chiar dacă pare greu la început. Avantajele sunt creșterea clarității mentale și a concentrării, un plus de încredere, mai multă empatie, relații mai sănătoase, discernământ sporit, îmbunătățirea sănătății fizice, ruperea lanțurilor de obiceiuri dăunătoare, oportunități de a reseta tiparele și comportamentele, mai multă fericire personală și flexibilitate în a face doar ceea ce funcționează la nivel personal. Printre dezavantajele „Monk Mode” se numără riscul ca persoana să devină însingurată, obstacole de ordin practic (un agent de vânzări trebuie să interacționeze cu oamenii, a fi căsătorit înseamnă comunicare cu familia etc.), măsuri pe care mulți le pot considera extreme, cum este limitarea la o singură masă în 24 de ore. Un sfat bun vine de la celebrul Arnold Schwarzenegger: „Când începeți ceva nou, luați-o mai ușor”. Pe scurt, intrarea în „Modul Călugăr” se poate face treptat, iar menținerea necesită impunerea ritmului personal.