de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu
Se autointitulează „nones”, declară că nu cred în niciuna dintre religiile cunoscute, ci doar în ei înșiși și în… ciupercile halucinogene! Sunt cei care țin de așa-numita „biserică a ciupercilor”, unul dintre cele mai bizare tipuri de „religiozitate” din câte există.
Comunități și ritualuri în jurul… drogurilor!
Oamenii percep religiozitatea în termeni de credință într-o putere superioară, cum este Dumnezeu. Pentru unii, însă, spiritualitatea nu are nevoie de supranatural pentru a răspunde întrebărilor personale legate de scop în viață, sens sau apartenență. Fără să fie, totuși, atei, adepții așa-numitei „biserici a ciupercilor” se îndreaptă către expresii alternative, mai precis spre psihedelice, în jurul cărora există comunități și ritualuri. O astfel de „instituție” este Adunarea Divină, din Salt Lake City, Utah, SUA. Fondată în 2020 de Steve Urquhart, ca „o biserică cu ciuperci magice”, „instituția” derulează sesiuni de „închinare” care leagă oamenii fără dogme sau intermediari, menținând totuși o noțiune incluzivă a credinței în ceea ce privește o putere superioară. Doar că adepții sunt convinși că pot „atinge divinul” cu ajutorul drogurilor psihedelice, membrii participând la ritualuri colective de „creare a sensului”.
Invocă „libertatea politică” și nu plătesc impozite
Practicile din aceste biserici diferă și sunt una mai stranie decât alta. În timpul „slujbelor” există practici de… „cultivare a valorii explorării psihedelice”, se fac băi de gheață sau se meditează într-o cameră cu lumini intermitente. De asemenea, în unele dintre aceste locuri se desfăşoară… cursuri despre „beneficiile” spirituale ale psilocibinei din ciupercile halucinogene, aceste inițiative fiind clasificate ca „educaționale”. Mai mult, există astfel de „biserici” în interiorul cărora se promovează „utilizarea religioasă a psilocibinei și cultivarea vindecării”. Este și cazul „sanctuarului” Psanctuary, din Louisville, Kentucky, care „aduce oameni împreună pentru conectare la revelația divină prin comuniunea cu ciupercile sacre”. Firește, „instituția” se autodefinește ca o „Biserică constituțională”. Demn de menționat este faptul că Psanctuary are statut legal de organizație nonprofit, ceea ce înseamnă că este scutită de impozite, dar liberă la folosirea psihedelicelor ca „un drept sacru și o expresie a libertății politice”.
În Orlando, Florida, membrii „bisericii“ Soul Quest poziționează psihedelicele ca „instrumente spre sănătate fizică, creștere spirituală și evoluție personală“
„Relaţia cu prezenţa divină“, prin… psilocibină
O „religie” nonconfesională, Zide Door, din California, sprijină „accesul și utilizarea în siguranță a plantelor halucinogene”. Fondată în 2019, de Dave Hodges, „biserica” oferă membrilor spațiu pentru „explorarea spiritualității lor”, care neapărat include ciuperci „magice” și psilocibina pe care o conțin (compus organic natural din peste 200 de tipuri de ciuperci, care acționează ca prodrog psihedelic), pentru că „psihedelicele oferă membrilor acces direct la înțelegerea religioasă”. La rândul său, Sacred Garden Community, din Oakland, se declară o „biserică postmodernă, care facilitează experiența directă și relația cu prezența divină pentru indivizi și comunitate, prin psihedelice”. Nu pot lipsi din această enumerare „bisericile” ayahuasca, ale căror membri se droghează pur și simplu cu o băutură psihedelică pe bază de plante, tot în numele „spiritualității”, „vindecării” și „conexiunii cu divinitatea”.