de Valentin Ţigău
Porțile sculptate din Cașin, județul Bacău, pot fi supranumite cu ușurință „porțile cerului”. Sunt zeci de capodopere în lemn, asemănătoare celor din Maramureș ori din Secuime, dar totuși au o particularitate care le face unice în arhitectura vernaculară românească: au trei stâlpi și un acoperiș. Despre ele ne-a vorbit un entuziast, Constantin Tudose, cel care le-a redescoperit și le-a înscris într-un circuit cultural inedit. Din acest „circuit” face parte și albumul său „Porțile de lemn ale satului, porțile sufletului” dedicat acestor spectaculoase „intrări” în curțile caselor din satul Cașin, album pe care l-am răsfoit împreună într-o duminică blândă de toamnă.
La cumpănă de baladă
Despre Cașin, Constantin Tudose mai spune că ar fi locul exact al întâmplărilor din balada Miorița și ne atrage atenția și asupra unui fapt cert: istoria Cașinului - ca și a Sovejei, peste munte, în Vrancea - se întâlnește cu transhumanța ciobanilor din satele muscelene Rucăr și Dragoslavele, motiv pentru care localnicii nu vorbesc moldovenește, „cu limba lată”, ci curat, ca-n leagănul de formare al limbii române literare, costumul popular li-i muscelean, iar una dintre biserici, ridicată de aceeași meșteri din veacul al XVIII-lea care au construit și biserica din Rucăr, este cunoscută drept „biserica muntenească”. Fiindcă am amintit de Miorița, iată ce spune Tudose despre asta: „La 20 de kilometri în linie dreaptă din vatra satului, se află singurul loc geografic de pe harta României unde se întâlnesc ținuturile celor trei personaje din balada populară Miorița: al baciului moldovean, reprezentat de cele două comune - Mănăstirea Cașin și Cașin -, al baciului vrâncean - comunele Tulnic și Soveja -, al baciului ungurean, al vestiților oieri de peste munte. Încurajat de prof. dr. Ioan Ghinoiu, care ne-a vizitat satul în 2014, am îndrăznit să trag Miorița la cumpănă de baladă”.
Întâia legătură cu „ai săi”
Cât despre porțile de lemn de la Cașin, să le „observăm”, avându-l ca ghid pe cășuneanul Constantin Tudose. „Străbunii mei, sub influența celor din Rucăr și Dragoslavele, care făceau comerț - duceau lemnul pentru catarge de corăbii până la Istanbul, pe lângă oierit ei au făcut și cărăușie - au fost oameni de toată isprava și, așa cum spunea și prof. Ghinoiu, știau cum merge lumea, văzând în atâtea locuri atâtea frumuseți și au vrut să le aducă și în satul lor. Ei bine, poarta de lemn cu trei stâlpi și acoperiș a însemnat pentru cășuneni o carte de vizită, o emblemă, o expresie a sufletului și a caracterului său. Asta făcea prima legătură între gândurile cășuneanului, plecat pe drum, și cei de acasă. La întoarcere, înainte de a ajunge în ogradă, în casă, la familie, el trebuia să treacă pe poartă. Pe sub acoperișul porții”.
Cei trei stâlpi delimitează poarta mică, prin care intră oamenii, și poarta mare, pentru atelaje
În funcție de perioada în care au fost construite, de materialele folosite și de motivele decorative pe care le întâlnim pe aceste porți sculptate, Constantin Tudose a identificat cinci categorii distincte, asupra cărora a insistat și în dialogul nostru. „Aceste porți pot fi urmărite, în evoluția lor, de la cele cu stâlp de lemn cioplit și acoperiș de șindrilă, la cele cu stâlp de piatră cioplită - care sunt, ca număr, mai puține, pentru că nu era la îndemâna oricui să folosească piatra cioplită de meșterii pietrari, mai ales că piatra se aducea cu carele cu trei perechi de boi, dintr-o localitate vecină, iar costurile se adunau: materialul, transportul, tăierea și apoi împodobirea acestor stâlpi”. Acestea sunt primele „generații”, ne spune Tudose. La cea dintâi, cei trei stâlpi delimitează poarta mică, prin care intră oamenii, și poarta mare, pentru atelaje. Specific este faptul că avem două acoperișuri distincte, pentru fiecare dintre cele două părți, care erau construite „în două ape” și fără „timpan”, în schimb, între poarta propriu-zisă și acoperiș se afla un „oblon”, care oprea curiozitatea drumețului de pe uliță să privească în curte. A doua generație de porți are ca „noutăți” traforajul și existența unui acoperiș unic pentru poarta mare (dublă) și poarta mică. Porțile acestea se făceau cu „pod”, ca și podul grajdului și, fiind mai mici, elementele care apar acum primesc diminutive: avem grinzișoară (și nu grindă), căprioraș (nu căprior). Timpanele (partea laterală a acoperișului) sunt de obicei împodobite în tehnica traforajului (pe care o întâlnim și la podul caselor). A doua generație de porți e frecvent întâlnită în Curița, sat component al Cașinului.
Din piatră și ciment
„Porțile din a treia generație au ca particularitate stâlpii de piatră cioplită, iar acestea au început să apară în perioada interbelică”, situează nivelul evoluției Constantin Tudose. Cășunenii își permiteau acest model de porți datorită evoluției socio-economice a satului, cărăușia numărându-se acum printre principalele ocupații. „Pentru a-și dura o poartă cu stâlpi din piatră cioplită, un cășunean trebuia să facă trei-patru drumuri în Basarabia, pentru cărăușie sau comerț”. Piatra provenea din carierele de la Grozești sau de la Gura Slănicului. Tudose spune că în comună sunt doar 21 de astfel de porți. Cea de a patra generație o reprezintă porțile „turnate în cofrag de lemn”. Acestea sunt cele mai multe, pe întinsul comunei Cașin. Meșterul muncea o iarnă întreagă ca să facă acel cofrag și îmi spunea cum își îndrepta degetele, fiind frig, de pe daltă și ciocan”. Trebuie să înțelegem că acel cofrag conținea inclusiv motivele decorative care prindeau formă, odată turnat cimentul. „Această combinație nouă de mortar (pietre, nisip și ciment) și fier beton venea în întâmpinarea dorinței cășuneanului de a lăsa în urma lui ceva durabil”, spune Tudose. Cea de-a cincea generație - și ultima identificată de Constantin Tudose strânge laolaltă și sublimează toate cele patru de dinainte. Stâlpii pot fi de lemn, de piatră sau turnați în cofrag, dar „noutatea ar fi că din orice material este interiorul stâlpului, la exterior el este îmbrăcat în lemn sculptat, cu grosime de cel puțin 5 cm.
Semne şi simboluri
Cășuneanul s-a identificat întotdeauna cu acele semne încrustate în lemn, în piatră sau în beton, astfel încât dinainte de a intra în curtea lui să știi ce fel de om este. Mai zice Constantin Tudose: „Meșterul porților s-a inspirat din costumul fetelor și nevestelor din sat. În tehnica traforajului, la poartă nenumărate modele sunt de acolo, dar și elementele porții sunt inspirate tot de femeile satului. Partea înflorată a porții se numește sân. Poarta are poală. Se adaugă încă un element numit rățușca. Se găsesc elemente florale, din lumea animalelor - pe tăbliile porților fiind sculptate siluete de cai, cerbi, diferite păsări. Avem însă și elemente geometrice (îmbinate sau nu cu cele din natură) și, bineînțeles, simboluri religioase, crucea fiind cea mai des întâlnită. Porțile Cașinului. Porțile Cerului. Într-o localitate în care își dorm somnul de veci zeci, sute de ostași români jertfiți în primul război mondial, Constantin Tudose numără porțile cosmice din lemn sculptat ale geniului anonim, tot așa cum un copil numără stelele.