de Roxana Istudor şi Adrian Barna
Din exterior, celebritățile par persoane fericite, care au tot ce este bun și nicio altă grijă decât aceea de a se prezenta în formă excelentă pe covorul roșu. Dar în multe cazuri, starurile au avut de trecut peste traume majore, care provin din copilărie și care le-au marcat psihic.
Abandonat în internat
Unul dintre cei mai apreciați interpreți ai rolului James Bond, fermecătorul Pierce Brosnan, a avut de trecut adevărate cutremure existențiale. Născut într-o familie săracă din Irlanda, a fost abandonat de tatăl său, apoi trimis să trăiască la bunici. A ajuns într-un internat în care mama îl vizita de două ori pe an, apoi, la școală, a fost victimă a bullying-ului. În anul 1980, Brosnan se căsătorea cu văduva Cassandra Harris și îi adopta pe cei doi copii ai acesteia, dar 11 ani mai târziu, soția lui Pierce deceda în brațele actorului de cancer ovarian, care ulterior avea s-o ucidă și pe fiica Charlotte. În paralel, fiul actorului, Chris, a avut probleme serioase cu consumul de droguri. Starul și-a refăcut viața și a reușit să depășească toate aceste traume, în plus declarând că nu este de compătimit, întrucât ceea ce pentru alții poate părea „neconvențional”, pentru el a reprezentat „normalul”.
Fiul unui bigam
La vremea când mama lui Jack Nicholson afla că va avea un copil, era în vârstă de 17 ani și căsătorită. Doar că „soțul” era căsătorit și cu o altă femeie în același timp. Ca urmare, după „moda” acelor ani, pentru a ascunde „rușinea”, actorul a fost crescut de bunicii care pretindeau că îi sunt părinți. Abia mult mai târziu vedeta din „Oameni de onoare” a aflat că femeia pe care o considerase sora mai mare era de fapt… mama sa! „Pot să spun că momentul în care am aflat totul a fost unul dramatic. Norocul meu a fost că în acea perioadă eram format la nivel psihologic”, spunea mai târziu Nicholson, într-un interviu.
Îngrijitor care trăia într-o rulotă
Un timp, familiei lui Jim Carrey i-a mers destul de bine, dar, într-o zi, tatăl actorului și-a pierdut slujba de contabil și lucrurile au început să se deterioreze dramatic, ajungându-se ca micul Jim să-și ia un job de îngrijitor pentru a suplimenta bugetul familiei. Nu a fost de ajuns, cei trei Carrey fiind nevoiți să locuiască într-o rulotă. La un moment dat, tânărului i-a venit ideea să participe la stand-up comedy, pe lângă școală și programul de om de serviciu, pas cu pas Jim devenind un star al genului. Mai târziu, iubita sa, Cathriona White, se sinucidea, lăsând un bilet de adio prin care îl acuza pe actor că i-a distrus viața pentru că ar fi introdus-o în lumea drogurilor. Familia femeii l-a acționat în justiție pe Carrey, dar după ani de procese, acesta a fost declarat nevinovat.
Abuzată și biciuită de familie
Este greu de imaginat ce forță trebuie să aibă psihicul unui copil abuzat îngrozitor ani la rând pentru a deveni adultul… Oprah Winfrey. Astăzi este una dintre cele mai influente persoane din lume, iar averea sa se situează undeva în jurul valorii de 4 miliarde de dolari. Totul pornit dintr-o copilărie de-a dreptul sordidă, cu episoade teribile. Oprah avea doar 6 ani când mama sa, care o creștea singură, a fost nevoită să se mute într-un cartier rău famat. Femeia muncea aproape tot timpul, iar cercul său de apropiați a început s-o abuzeze sexual pe mica Oprah, tragedie care a durat ani la rând. La vârsta de 12 ani a ajuns să locuiască cu tatăl său, unde a cunoscut o perioadă de liniște, dar apoi i-a fost trimisă din nou mamei și coșmarul a reînceput. Abuzurile pe care le-a suferit copila au fost de toate felurile, inclusiv o biciuire din partea bunicii, pentru că fetița pătase o rochie. Abia din momentul în care Oprah a revenit în casa tatălui său totul a intrat în normalitatea creșterii unui copil. De altfel, și astăzi vedeta recunoaște faptul că tatălui său îi datorează ceea ce a devenit.
Consumatoare de droguri la 15 ani
Foarte mulți dintre cei care au evaluat declinul major al „Prințesei muzicii pop” Britney Spears au pus această involuție pe seama unei copilării mai mult decât nefericite. S-a vorbit mult în spațiul public despre faptul că familia cântăreței era atât de săracă încât au existat episoade în care tatăl, alcoolic, împușca veverițe din parcuri pentru a avea ce pune pe masă. Artista a negat întotdeauna că așa ceva s-ar fi întâmplat cu adevărat, dar cert rămâne faptul că părinții cântăreței și frații săi au ajuns practic să trăiască de pe urma calităților vocale ale lui Britney. Așa se face că la vârsta de 13 ani, copila cu talent ajunsese să consume alcool peste măsură, la 14 ani își începuse viața sexuală, la 15 ani priza droguri, iar la 18 ani propria mamă o „combina” cu un tânăr, de dragul publicității. Se poate spune că artista a văzut moartea cu ochii din cauza influenței nefaste a tatălui sub tutela căruia a și ajuns, la un moment dat. În ultimii ani, „Prințesa muzicii pop” și-a repus viața pe linia de plutire, în principal de dragul copiilor săi.
Copil martor la o crimă
Abuzat deopotrivă de mama și de tatăl său, Terrence Howard, actorul din „Iron Man”, și-a început viața ca martor la o crimă, pe vremea când era foarte mic. Asasinul era chiar părintele său, care a fost condamnat la închisoare pentru ceea ce a făcut. Abandonat apoi de mama sa, crescut de bunici, Terrence pleca, la 16 ani, pe cont propriu, la New York, în încercarea de a deveni actor. Drumul până la celebritate și prosperitate a fost lung și greu, tânărul trăind mult timp din ajutor social.
Charlize Theron, ameninţată de tată cu puşca
Considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume și o actriță de renume internațional, Charlize Theron este un adevărat star. Câștigătoare a unui Premiu Oscar, vedeta, relativ discretă în legătură cu viața personală, a ieșit greu dintr-o copilărie alături de părinți care nu simțeau afecțiune reciprocă. În plus, tatăl era un alcoolic înrăit și a mers până acolo încât, împreună cu fratele actriței, a tras cu pușca prin ușa camerei în care micuța Charlize era adăpostită și îngrozită. În replică, mama i-a împușcat mortal pe amândoi. Deși justiția a decis că femeia se afla în legitimă apărare, trauma a rămas majoră mult timp pentru strălucitoarea de azi Charlize Theron.