de Simona Lazăr

I s-a spus „regina romanțelor”, dar și „regina crizantemelor” (pentru că această floare este adeseori asociată, în spațiul cultural românesc, cu romanța). A fost și rămâne, încă, simbolul nealterat al acestui gen muzical, în România. Cu frumusețea ei frustă, cu vocea melancolică și puternică totodată, a fost numită și „a doua Maria Tănase a melosului românesc”, iar o astfel de apropiere era justificată și de faptul că Ioana Radu a abordat și folclorul (mai ales cel gorjenesc) din repertoriul contemporanei sale, precum și de larga deschidere a propriului repertoriu. Ca și pe Maria Tănase, publicul o adora...

Casa cântecelor

Pentru a continua cu alegația de mai sus, ar trebui să spunem că numai patru ani le despărțeau pe cele două artiste - Maria Tănase și Ioana Radu. Amândouă născute în București, din părinți cu filiații gorjenești/oltenești (Maria, în 1913; Ioana, în 1917), au traversat aceeași epocă și s-au evidențiat în muzica populară, ușoară, lăutărească, a romanțelor... marcând cu vocile lor speciale lumea spectaculoasă a... spectacolului românesc muzical. Nu putem vorbi, însă, despre o concurență care să fi fost vizibilă, „palpabilă”, în viața celor două dive. Și apoi, Ioana Radu a fost într-o concurență reală, de la cele mai mici zvâcniri artistice, în propria sa familie. Născută la 17 februarie 1917 într-o Românie aflată la începutul marilor lupte din Primul Război Mondial, cu o Capitală sub ocupație, Ioana Radu își trăiește primii ani la Craiova, unde familia sa avea o cârciumă unde în fiecare seară cântau lăutari renumiți ai Olteniei. Este al patrulea copil al cuplului Constantin și Rozalia Braia. Familia Braia avea deja două fiice - Mia și Elena - și un fiu - Gheorghe. Toți copiii probaseră deja calități vocale și locuința (ca și cârciuma) din Craiova răsuna de cântecele pe care le fredonau veseli, copiii. O adevărată „casă a cântecelor”. Eugenia - pentru că acesta este numele real al Ioanei Radu - a încercat de mică să se integreze în jocurile muzicale ale surorilor și fratelui mai mare... Dar adeseori i se spunea: „Tu să taci, nu ai voce!”. Suficient motiv pentru a se ambiționa, ca să le arate celor mai mari că are aceeași plămadă bună de muzician.

Trei surori care au cucerit scena muzicală

Ar trebui să lămurim câteva lucruri, acum, unul dintre ele fiind cel al numelui. Ce faci atunci când ai două surori mai mari, care deja s-au lansat în lumea muzicii? Numele „Braia” era o marcă. Mia Braia, sora mai mare, născută în 1911, era, în perioada interbelică, mult mai cunoscută chiar decât Maria Tănase. Ca să vorbim cu termenii de azi, toate cântecele ei erau „hit”-uri, albumele - „best-seller”-uri. Elena - cu numele de scenă Nuna Braia - se născuse în 1914 și mergea rapid pe urmele surorii mai mari. Încă de mici cântaseră în cârciuma tatălui lor, împreună cu lăutarii Ion al lui Țache, Gheorghe al lui Gâgă, Limbă. După numai câțiva ani, Eugenia (ori Jana), surioara lor, ține și ea isonul acelorași lăutari. De la ei învață primele cântece și tot cu ajutorul lor culege și primele melodii lăutărești care îi vor intra în repertoriu. Ioana Radu și-a făcut debutul în 1936, la 19 ani. La vremea aceea Mia și Nuna Braia erau deja cunoscute în lumea artistică. Aparent, ar fi trebuit să aibă un parcurs mai ușor, căci surorile ei făcuseră „pârtie”... pentru ea. Totuși, ea a urcat pe scenă fără să fi avut „spotul de lumină” asupra ei, „eclipsată” de succesul celorlalte două... Braia.

Prima din 800 de candidați

Nu putem creiona portretul Ioanei Radu fără a ne referi, din când în când, la surorile mai mari și, mai ales, la Mia Braia, cea care avea să facă prima drumul din cârciuma părintească pe scenele bucureștene. Întâmplarea a făcut ca prin Craiova să treacă unul dintre cei mai importanți compozitori ai epocii, să o asculte pe Mia cântând și să îi faciliteze o audiție în Capitală. După puțină vreme, Mia se va căsători cu un alt compozitor, Petre Alexandru. Ani mai târziu, acesta din urmă o va ajuta pe sora mai mică, Eugenia (alias Ioana Radu) să intre la un concurs de muzică populară al Societății Române de Radiodifuziune, care împlinea 8 ani de la înființare. După 1928, rețeaua de radioficare din România se tot dezvoltase, încât a ți se auzi vocea, la radio, era un mare privilegiu pentru orice artist. Eugenia Braia a intrat în concurs alături de alți vreo 800 de candidați. A cântat atunci „În pădure la Stroești” și „Dorule și-o boală grea”. A fost o competiție cum, probabil, arareori se va mai vedea la radioul public, cu un juriu format din cele mai mari nume ale momentului. Să ne gândim doar că președintele juriului a fost Theodor Rogalski (compozitor, dirijor, orchestrator și pianist), iar printre membrii juriului se aflau soliști ai Operei române (soprana Valentina Crețoiu, tenorul Aurel Alexandrescu), compozitori și dirijori faimoși, precum Alfred Pagoni, Grigoraș Dinicu și Alfred Alessandrescu, precum și pianistul (corepetitor al lui George Enescu) Ion Filionescu. Acesta din urmă este important în biografia artistei asupra căreia ne referim în aceste pagini pentru că el i-a ales pseudonimul (pentru a evita astfel confuziile cu numele surorilor sale). El i-a spus cel dintâi: Ioana Radu (se pare că „Radu” vine ca o transformare a numelui de familie al artistei, în acel moment - era căsătorită cu compozitorul și profesorul de muzică Romeo Rădescu). De fapt, ca să fim drepți, pentru prima dată ea a cântat la radio ca... Jana Radu (Jana, de la Eugenia) în data de 30 aprilie 1936, alături de sora sa, Mia Braia, și de soțul acesteia, Petre Alexandru. A interpretat atunci melodiile „Pădure și iar pădure”, „De cine dorul se leagă” și „Dorule”. Câțiva ani mai târziu, ascultătorii postului național de radio aveau să audă prima dată numele care a făcut-o celebră: Ioana Radu. Era 29 octombrie 1939 și prin orașele și satele României se auzeau melodiile „Dorule și-o boală grea”, „Când o fi la moartea mea”, „Am iubit și-am să iubesc”, „Mă suii pe dealul Cernei”, „La Ciolpan, la crucea’naltă”, „Foaie verde ca cicoarea”. Era debutul național al unei cariere extraordinare!

O rivalitate care a durat decenii întregi

Între fiica mai mare - Mia Braia - și mezina familiei - Ioana Radu - a existat nu doar o rivalitate pe scenă, ci una care s-a extins și în viața privată. Mia Braia a cunoscut prima succesul, mai mult, soțul ei este cel care o ajută la început în carieră și pe Ioana Radu. Ulterior, între cele două s-a căscat o prăpastie. Perioada interbelică a fost înfloritoare pentru cariera celei dintâi, dar, datorită faptului că a cântat la unele evenimente ale legionarilor, ea avea să fie pusă la index în primii 15 ani de după război. În acest răstimp, cariera Ioanei Radu a cunoscut apogeul. La un moment dat, cele două pleacă în America (pe rând) și încearcă acolo să lege din nou relațiile de familile și de prietenie, dar fără șanse reale de reușită. Scriitorul Doru Braia, nepotul celor două artiste, povestea adeseori că trebuia „să se împartă între mătuși”: „Dacă una mă mângâia, cealaltă mă respingea”. Există însă un moment artistic impresionant în cariera și relația celor două, înregistrarea - pentru Electrecord -, în duet, a cântecului „Ciobănaș cu trei sute de ori”. Tot nepotul relatează că, abia împăcate, cele două s-au certat iar și nu au mai vorbit un deceniu și jumătate pentru că... la ultimele note ale înregistrării a existat o măsură greșită de una dintre ele... „Ele, de fapt, își căutau drumuri separate”, conchide Doru Braia.

O autodidactă

Rivalitatea dintre Mia Braia și Ioana Radu a îmbrăcat, în timp, diferite aspecte. Unul dintre acestea a fost cel al pregătirii profesionale. Sora mai mare s-a ambiționat să parcurgă cursurile Conservatorului, pe care l-a absolvit încă din perioada interbelică, apoi a absolvit și Facultatea de Drept. Este și motivul pentru care adeseori se adresa surorilor mai mici pe un ton... profesoral. Ioana Radu, în schimb, era o autodidactă. Ca și Maria Tănase, pe care am mai amintit-o aici. Avea, însă, o adevărată pasiune pentru cărți, pentru lectură. Se pomenea adeseori, într-o bibliotecă ori într-o librărie... mângâind cărțile. Biblioteca sa personală conținea peste 5.000 de volume, ceea ce e cu adevărat impresionant, pentru că, de fapt, ea nici nu terminase cursurile gimnaziale, se oprise la clasa a VII-a. În ceea ce privește piesele pe care le interpreta, obișnuia să lucreze foarte mult pe ele, șlefuindu-le până ajungeau la perfecțiune. Observăm asta și la cântecele din folclor sau la cele lăutărești, din prima parte a carierei sale, dar mai ales la romanțe, care sunt de o delicatețe și o frumusețe care pătrund adânc în suflet și aduc pe obrajii ascultătorilor lacrimi de emoție.

O atitudine fermă

Cei care au cunoscut-o pe Ioana Radu o descriu întotdeauna ca pe o femeie cu un caracter puternic, fermă în acțiunile și deciziile ei. Există o anecdotică întreagă despre cea căreia i se mai spunea, după titlul unui cântec al său, „Leliță Ioană”. Zice-se că i-ar fi făcut să îngenuncheze și pe Ceaușescu, și pe soția lui, atunci când a fost invitată să le cânte la un parastas... la Scornicești - fusese înmormântarea tatălui lui Nicolae Ceaușescu. Fiind învățată că la parastase mai întâi se spune „Tatăl nostru” și apoi lumea e așezată la masă, a început a rosti rugăciunea și, pentru că toți împietriseră, a strigat la ei să se așeze în genunchi: „Toţi în genunchi, «Tatăl nostru» se ascultă în genunchi!” - și cei de față, oameni importanți din CC al PCR, s-au așezat în genunchi și au rostit alături de ea rugăciunea. Apoi... le-a cântat romanțele de jale care i s-au cerut. Se pare că avea o influență enormă asupra celorlalți, datorită respectului pe care și l-a câștigat prin cântec. Uneori, dacă se impunea, își folosea influența pentru a-i ajuta pe confrații de scenă. A făcut asta cu Ion Dolănescu, a făcut-o și într-un turneu în străinătate, când securistul trimis alături de artiști nota fiecare conversație. Într-un astfel de moment, a sunat în România, pe Emil Bodnăraș, căruia i-a cerut să îl retragă pe securist... amenințând că altminteri nu va mai cânta pe scenă. În 1968, pe când urma să interpreteze o romanță live, în cadrul Festivalului de la Mamaia, l-a scos din sala Teatrului din Constanța pe Nicu Ceaușescu - acesta venise la spectacol într-o ținută nepotrivită (din punctul ei de vedere), împreună cu câțiva prieteni de asemenea în haine de stradă. L-a somat pe fiul președintelui țării să iasă din sală și, când acela a ripostat, clamând faptul că e fiul conducătorului, s-a dus la el, în baston și nu s-a lăsat până când acesta nu a plecat.

Ceaușescu i-a pus la dispoziție avionul prezidențial, pentru a reveni în țară

Relația ei cu familia Ceaușescu a fost una cel puțin interesantă. În anii ’80, a emigrat în America, sperând să se împace cu sora sa, Mia Braia, care emigrase mai înainte. A cerut azil politic în SUA. Atunci când Ceaușescu a aflat, a sunat-o și i-a cerut să se întoarcă, i-a replicat: „Domnule, unde să mă intorc? Casa mi-au luat-o securiştii, pensie nu am...”. Ceaușescu i-a spus că are pentru ce să se întoarcă. I s-a dat casa înapoi, complet renovată, iar președintele României socialiste i-a pus la dispoziție Boeingul prezidențial, pentru revenirea în țară. Cea mai adulată interpretă a romanței românești s-a stins, discret, în singurătate, la vârsta de 73 de ani, în casa sa din București. A fost prietenă cu Maria Tănase și rivală propriei surori, Mia Braia. A cântat pentru cuplul prezidențial Ceaușescu, dar le-a ținut și piept, ajutându-și, la nevoie, colegii de scenă chiar dinaintea lor. A căutat dragostea nu atât la bărbații cu care și-a împărțit, vremelnic, viața, cât la publicul căruia i s-a dăruit, fie că vorbim de marile scene sau de restaurantele și terasele unde îi înveselea pe meseni cu melodiile ei - folclor, muzică lăutărească, romanță... muzică de petrecere (a vieții și a timpului). A lăsat în urmă emoții care încă se propagă în sufletele românilor ce îi ascultă glasul nemuritor.

„Meseria de cântăreţ este foarte grea. Trebuie să vrei să o faci, să poţi să o faci, să ştii să o faci. N-ai voie s-o iei în glumă! Şi n-ai voie să te repeţi! Trebuie să cunoşti poezia, să spui lucruri frumoase, să ştii să le trimiţi direct în sufletul omului, să nu te joci cu publicul, cu sala, cu scena...“ (Ioana Radu)

Piese ale unui repertoriu excepţional

Este foarte greu acum să trecem în revistă cele câteva sute de cântece pe care Ioana Radu le-a interpretat în cariera ei. A cântat în emisiuni de radio și de televiziune, a cântat trei decenii în concerte din toată țara, dar și în restaurantele celebre din perioada interbelică și din cea comunistă. La terasa Boema, la Savoy, a interpretat pentru prima dată romanța „Am început să-mbătrânesc”. De multe ori, romanțele erau compuse chiar în prezența ei, așa cum s-a întâmplat cu această melodie, Henry Mălineanu fiind la pian, iar Ioana Radu, cu vocea, încercând să găsească acea inflexiune unică pentru glasul ei. Tot Henry Mălineanu a compus pentru ea o melodie-manifest, intitulată „Nu se poate”. Întâmplător (sau nu), piesa a fost inter- pretată de Ioana Radu la Festivalul Mamaia, după incidentul cu Nicu Ceaușescu pe care îl aminteam. Printre primele melodii înregistrate la radio, care i-au deschis ușile celebrității și i-au adus dragostea românilor s-au numărat: „Mi s-a rupt căruța-n drum”, „Bună seara mândră bună”, „Foaie verde trei spanace”.

Ioana Radu o diviniza pe Maria Tănase, iar Maria o diviniza pe Ioana. „Fă Ioano, de-aş avea eu glasul tău!“, „Taci, fă Mario, că tu eşti mare!“

Premii şi distincţii

După război, Ioana Radu a primit titlurile de Artist Emerit (1957) și Artist al Poporului (1964), „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”. De asemenea, a primit medalia Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a, pentru bogata sa activitate de solistă de muzică populară și romanțe.

Ştiaţi că...

... în 1987 a cântat în filmul „O zi în București” (Ion Popescu-Gopo) melodiile „Aș vrea iar anii tinereții” (Henry Mălineanu - Harry Negrin) și „În chioșc fanfara cânta” (Florentin Delmar și Aurel Giroveanu - Aurel Felea)?

... a ajutat-o în carieră pe Doina Badea, de a cărei voce a fost încântată, vestita „terță în glas”?

... reginei romanțelor i s-a dedicat o biografie romanțată, scrisă de bunul său prieten Harry Negrin, textierul multora dintre cântecele sale?

...a fost căsătorită de șase ori, dar nu a putut uita niciodată dragostea pe care a purtat-o primului ei soț, profesorul de muzică Romeo Rădescu?

„Definiţia Ioanei Radu era: «Fii tu! Nu accepta teatralismele, surogatele, compromisurile».

Ioana avea grijă de foarte multă lume, erau mulţi tineri artişti care îi cereau sprijinul” (Doru Braia)

„Ioana Radu nu făcea pe nebuna să încheie spectacolele «unei vedete». Nu, venea frumos, se rezema într-o doară pe ţambal şi începea să cânte şi... 30-40 de minute, sala era înmărmurită” (Tiberiu Ceia)

A doua femeie motociclist din România

Ne-o amintim pe Ioana Radu cântând așezată într-un fotoliu sau pe un scaun, mai rar stând în picioare. Și asta încă din anul 1961. De ce? Pentru că, în acel an, a fost victima unui accident de mașină, pe Șoseaua Orșova-Caransebeș. Alături de alți colegi, se afla într-un autocar care îi transporta de la un concert la altul, în zona Banatului. Din păcate, a fost nevoită să renunțe la spectacolele grandioase, la care publicul o aclama îndelung. Prezența ei se va mai observa la radio și la televiziune. Unul dintre marile regrete ale artistei, atunci, a fost acela că a trebuit să renunțe la șofat și, mai ales, la motocicletă. Da, a fost nu doar pasionată de acest mijloc de transport, ci a fost chiar a doua femeie din România care a obținut permis pentru motocicletă, încă dinainte de începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Se pare că, în timpul bombardamentelor americane asupra Bucureș- tiului, artista și-a luat motocicleta și, îmbrăcată în costumul specific pentru motocicliști, a fugit din calea bombelor, undeva la țară. Iubea viteza și mărturisea că, dacă nu ar fi ales muzica, i-ar fi plăcut să fie șofer profesionist. Chiar și să conducă o mașină pe front...