de Sorin Dumitrescu şi Daniel Alexandrescu

Ion Luca Caragiale este un nume de referință al culturii românești din secolul al XIX-lea, unul dintre corifeii literaturii, renumit pentru piesele de teatru și schițele sale. Celebrele „O scrisoare pierdută” sau „D-ale Carnavalului” rămân capodopere care se joacă și astăzi cu același succes și umple sălile de teatru cu încasări remarcabile, deși au trecut aproape 200 de ani de atunci. Marele critic literar George Călinescu a spus despre omul de cultură cu origini aromâne, născut în comuna prahoveană Haimanale, astăzi purtând numele său, că este cel mai mare dramaturg român din toate timpurile și probabil că așa este, de vreme ce Ion Luca Caragiale a fost nelipsit foarte mulți ani inclusiv din manualele școlare.

Maria Constantinescu i-a născut primul copil

Însă, în afara scrisului, nenea Iancu, așa cum a fost el alintat de confrații vremurilor, mai avea două pasiuni la fel de mari: vinul și, mai ales, femeile, evident cele frumoase, fiind considerat drept unul dintre marii amorezi din lumea literară de atunci. Ion Luca Caragiale a devenit faimos pentru presă și ca urmare a numeroaselor încurcături amoroase în care a fost implicat. Dramaturgul a cunoscut-o pe Maria Constanti- nescu în 1884, o tânără angajată a fabricii de tutun „Belvedere”. În acea perioadă, Caragiale lucra ca funcționar la Regia Monopolurilor din București. Din scurta aventură cu Maria Constantinescu s-a născut primul său copil, în 1885. Este vorba despre Mateiu Caragiale, pe care dramaturgul l-a recunoscut ca fiu legitim, care, la rândul său, avea să moștenească pasiunea și harul tatălui, devenind scriitor, dar și apucăturile sale de amant incurabil.

Nottara l-a prins în acțiune cu nevasta sa!

Iubirea aceasta nestăvilită pentru tot ceea ce însemnau reprezentantele sexului frumos l-au pus nu o dată în situații neplăcute pe Caragiale, dar acesta le-a depășit de fiecare dată destul de bine, deși au existat episoade care au transpirat în presa vremii. În 1889 a ajuns în centrul unui scandal care a făcut deliciul rubricilor mondene din ziare, după ce s-a încurcat cu actrița Amelia Welner, soția lui Constantin Nottara. Cei doi soți Nottara jucau la Teatrul Național, al cărui director a fost pentru scurt timp Ion Luca Caragiale. Vrăjit de frumusețea actriței, Caragiale n-a mai ținut cont de soț și de rolul său pe care îl avea în teatru, unde, teoretic, ar fi trebuit să fie un exemplu inclusiv de probitate morală. Partidele amoroase se derulau chiar în casa lui Nottara și aventura a culminat cu prinderea amantului Caragiale în patul conjugal. Întors acasă pe neașteptate dintr-un turneu, Nottara a dat peste Caragiale în dormitor purtându-i papucii de casă și halatul. „Coane, am înțeles să-mi iei nevasta, dar și halatul, și papucii?!”, ar fi exclamat Nottara. Scandalul s-a finalizat cu demisia lui Nottara de la Teatrul Național, iar ziarele vremii titrau: „Balamuc la Teatrul Național din cauza boroboațelor directorului”. 

Și Veronica Micle a lui Eminescu i-a căzut în plasă

Mihai Eminescu avea să și-o facă până la urmă cu mâna sa, după ce a devenit amicul lui Caragiale. L-a introdus în cadrul celebrei societăți literare Junimea și, astfel, amorezul incurabil a avut posibilitatea de a o cunoaște pe femeia din viața marelui poet din Ipotești, Veronica Micle. Faptul că devenise prieten cu Eminescu nu i-a tulburat în niciun fel conștiința și nici principiile de a nu ierta orice prinde avute de dramaturg. Astfel încât Veronica Micle, despre care se spune că ar mai fi ajuns la relații intime și cu alte persoane din interiorul Junimii, nu a trecut mult și a intrat la rubrica trofee. Eminescu, rămas redactor la ziarul „Timpul”, la București, ajungea mai rar la Iași și relația cu Veronica se derula mai mult prin intermediul scrisorilor de amor. Blonda lui Eminescu a căzut în brațele flegmaticului Caragiale, fără ca poetul să bănuiască ceva. Dramaturgul a fost cel care i-a mărturisit infidelitatea lui Titu Maiorescu, atunci când acesta l-a informat că Eminescu are gânduri de însurătoare cu Veronica. După aflarea infidelității, Eminescu îl amenință pe Caragiale cu duelul, însă cei doi nu ajung la confruntare fizică. Reia relația cu Veronica și, pentru o vreme, o ascunde de ochii junimiștilor de teama bârfelor care s-ar fi putut isca.

S-a căsătorit cu Alexandrina Burelly

Caragiale a cunoscut-o pe Alexandrina Burelly în 1888. Dramaturgul avea 36 de ani și începuse să aibă gânduri de însurătoare. După ce a văzut-o pe Alexandrina într-o seară la teatru, Caragiale s-a interesat de familia acesteia, iar a doua zi s-a prezentat în fața arhitectului Gaetano Burelly. „A doua zi dimineața, cu noaptea-n cap, după multe ore de nesomn, cine sună la ușa arhitectului? Caragiale îndrăgostit. «Mi-o dai, tată socrule?”, povestește Cella Delavrancea în volumul „Dintr-un secol de viață”. Cei doi s-au logodit în 1888, iar nunta a avut loc în ianuarie 1889. Alexandrina i-a rămas alături lui Caragiale până la finalul vieții. „Mama era foarte gospodină și-și îmbogățea averea casnică prin schimburi în natură cu chivuțele. Când tata căuta vreo haină veche, de care i se făcuse dor, mama mărturisea scuzându-se: «Dar nu mai era de purtat, n-o mai puteai pune și nu știi ce farfurii frumoase cu dungi roz am luat pe ele». Dacă tata era bine dispus - totul se sfârșea cu glume și râsete, dar dacă tata avea o zi rea, discuția se transforma în adevărată tragedie, exact ca în nuvelă”, scrie Ecaterina Logadi, fiica dramaturgului, în cartea „Din amintirile mele despre tata”.  Povestea cu chivuțele și cu hainele date de doamna Caragiale o regăsim în celebra schiță „Două lozuri”. Dar scriitorul nu a avut un singur copil cu Alexandrina. Au fost mai întâi două fete, Ioana și Agatha, care însă au murit la scurt timp de la naștere, prima de tuse convulsivă și a doua de difterie. A urmat singurul băiat, Luca, mort și el la numai 21 de ani, și această Ecaterina, singura care a trăit până la 90 de ani.

Ultima lovitură, la 60 de ani, Cella Delavrancea, cu 35 de ani mai tânără

Cella Delavrancea a fost ultima pasiune a dramaturgului. După ce i-a stârnit lui Caragiale admirația ca adolescentă de 14 ani, Cella l-a revăzut și l-a vrăjit pe dramaturg ca tânără femeie frumoasă la 25 de ani. Era vârsta la care talentata pianistă dădea deja concerte în afara țării. Caragiale a plecat la un moment dat din țară, stabilindu-se la Berlin, în Germania. Și acolo s-a petrecut iubirea unui bărbat ajuns la 60 de ani cu tânăra aflată în turneu, de numai 25 de ani. Bunul prieten al lui nenea Iancu, dramaturgul Barbu Ștefănescu Delavrancea, a greșit grav, trimițându-și fata să locuiască acasă la Caragiale, adică în bârlogul lupului. În memorii, pianista recunoaște că l-a cunoscut intim pe nenea Iancu: „Destinul m-a făcut să-l cunosc. Este un ins colosal - abordează totul cu aceeași perfecțiune - în filosofie, muzică, artă dramatică. N-am cuvinte să-mi exprim căutarea, stupefacția, gravitatea admirației mele în fața unei inteligențe ca a sa. Nu-l văzusem decât acasă, unde cea mai mare parte a timpului discuta cu Ticu, iar eu nu deveneam activă decât la pian, făcându-i plăcere, dar în aceste zile petrecute la el, într-un apartament înecat în covoare turcești, am putut să-l cunosc și să-l binecuvântez. Destinul m-a făcut să-l cunosc atât de intim”. Tot în „Dintr-un secol de viață”, pianista mărturisește ultimele impresii despre Caragiale, înainte de moartea fulgerătoare a acestuia. Se spune că Cella ar fi fost cea lângă care Caragiale a murit în ziua de 9 iunie 1912. „În ultimul an de viață am stat două luni la el. Era concentrat în gândul unei noi creații. Se plimba prin casă, fuma necontenit. Nota un cuvânt, ștergea un rând întreg, și dacă nu reușea să exprime ce voia, venea la noi. «Hai, Aghiuță, cântă-mi din Beethoven!». În muzică își găsea destindere. Nimic nu prevestea că-și trăia ultimele zile”.