de Cristina Tache
- Sunt la modă brazii diafani şi „preţioşi”
Trebuie să uitaţi tot ceea ce ştiaţi până acum despre decorarea pomului de Crăciun! În această iarnă, pomul magic stă sub semnul modernităţii şi al transparenţei. Toate elementele se combină pentru a oferi o imagine fragilă, diafană, romantică. Culori pastelate, combinaţii surprinzătoare, materiale preţioase şi multă luminozitate sunt doar câteva dintre principiile de bază în decorarea bradului de Crăciun în acest sezon. Despre tendinţele iernii şi despre multe alte lucruri interesante am stat de vorbă cu designerul de interioare Ivan Cristian.
Negru şi argintiu, combinaţia de top a sezonului
În această iarnă rămâne la modă combinaţia clasică de roşu-auriu, dar noutatea absolută constă în alăturarea negrului cu argintiu, o combinaţie cu un efect extraordinar în pomul de Crăciun. De asemenea, puteţi folosi şi verde cu auriu sau roşu cu verde puternic. Puteţi combina şi nuanţe de brun cu bej deschis. Ideea de bază este să nu alăturaţi mai mult de două culori şi să le aranjaţi cu bun gust. De exemplu, la combinaţia negru-auriu puneţi auriul ca bază şi negrul ca accent de culoare. Anul acesta se poartă beteala în nuanţe de brun, maroniu, dar şi roşu închis. Luminile sunt albe sau bleu, iar vârfurile de brad oferă o feerie de culori şi de lumini.
Folosiţi materiale uşoare şi transparente
Materialele utilizate pentru ornamente sunt la fel de uşoare şi de transparente ca şi culorile folosite. Acestea includ sticla, cristalele, perlele, şifonul, mătasea şi catifeaua. Ornamentele sunt decorate cu flori delicate, reliefuri de gheaţă, gravuri, efecte cu umbre. Anul acesta avem globuleţe ornate cu sticlă pisată, cu perluţe sau chiar oglinzi colorate. De asemenea, puteţi folosi ornamente din sticlă faţetată (în special neagră), ce dau un aer elegant atât bradului, cât şi încăperii. Efecte extraordinare puteţi obţine şi cu ajutorul globurilor din sticlă patinată sau al celor cu aspect mai preţios. La mare căutare în acest sezon sunt şi globuleţele din sticlă, cu figurine în interior. Se mai găsesc şi ornamente din sticlă fumurie, transparentă sau colorată.
Decoraţiuni făcute în casă din fructe uscate
Dacă bugetul nu vă permite să investiţi în ornamente scumpe, puteţi să împodobiţi bradul cu decoraţiuni făcute chiar de dumneavoastră. Cu puţină imaginaţie şi îndemânare, puteţi avea cel mai original pom de Crăciun. O idee propusă de Ivan Cristian este să faceţi globuţele din păducel. Puteţi lua o sferă, de exemplu o minge de ping-pong, şi pe ea să lipiţi cu adeziv fructe de păducel deshidratate ori sticlă pisată sau bucăţi de oglindă colorată. Veţi avea astfel nişte ornamente deosebite şi unice. Păducelul poate fi folosit şi pentru realizarea altor tipuri de ornamente: inimioare, cercuri, steluţe. Decupaţi orice formă vreţi dintr-un carton tare şi lipiţi fructele.
Cel mai potrivit loc: lângă şemineu
Pentru împodobirea bradului există câteva principii decorative de care trebuie să ţineţi cont. Baza este constituită de ghirlanda decorativă şi de cea electrică, luminoasă. Apoi, trebuie să aveţi nişte globuri mai mari, cu care să împodobiţi bradul în partea de jos. Pe lângă acestea, puneţi globuri mai mici, pentru a crea un anumit efect sau pentru a da pete de culoare. La final presăraţi cu zăpadă artificială pe ramurile bradului. Foarte important este vârful, care trebuie să iasă în evidenţă. Sub pomul de Crăciun este obligatoriu să aveţi cât mai multe cutii colorate, figurine sau orice alte decoraţiuni de efect. Nu doar ornamentarea bradului este importantă, ci şi locul în care îl aşezăţi. Cel mai potrivit loc pentru aşezarea bradului este lângă şemineu. Cei care nu au un astfel de element de încălzire în living, trebuie totuşi să creeze un loc special, cu o ambianţă deosebită pentru pomul de Crăciun.
Coroniţe cu bucăţi de oglindă şi perle
După ce aţi terminat cu împodobitul bradului, puteţi trece la decorarea casei. Tradiţionalele figurine (reni, Moşi Crăciun, îngeraşi) nu trebuie să lipsească din nicio casă în această perioadă. Puteţi, de asemenea, să faceţi aranjamente spectaculoase cu sfeşnice negre, din sticlă faţetată, vaze decorate cu sticlă pisată, pernuţe colorate. Casa dumneavoastră trebuie să arate ca în poveşti. Puteţi înlocui tradiţionalele coroniţe din ramuri de brad cu unele din nuiele, pe care să agăţaţi sau să lipiţi bucăţi de oglindă, paiete, mărgeluţe sau orice alt element ce vă vine în minte. Aceste coroniţe „preţioase” vor arăta foarte bine pe masa de Crăciun.
Pentru a întreţine în casă atmosfera de sărbătoare, puteţi să folosiţi lumânărele aromate cu mirosuri specifice de Crăciun (scorţişoară, vanilie). De asemenea, puteţi aşeza prin camere potpuriuri şi aranjamente din fructe şi flori uscate. Dacă anul acesta v-aţi decis să cumpăraţi un pom de Crăciun artificial, aveţi la îndemână sprayurile cu miros natural de brad, pe care le puteţi pulveriza atât pe rămurele, cât şi în casă.