Main menu

header

de Elena Şerban

- Biografii celebre

La sfârşitul anului 2009, o nemţoaică originară din Timişoara ne făcea mândri că suntem români. Herta Müller, emigrată în Germania înainte de Revoluţia din 1989, a câştigat Nobelul pentru Literatură.

Herta Müller s-a născut la 17 august 1953, în localitatea Niţchidorf, din judeţul Timiş. Tatăl său a fost înrolat în al doilea război mondial în Waffen-SS şi apoi, după terminarea acestuia, şi-a câştigat existenţa ca şofer de camion. Mama, tot de naţionalitate germană, a fost deportată în 1945 în URSS, într-un lagăr de muncă, în care a rămas vreme de cinci ani. În perioada 1973-1976, Herta a urmat cursurile Universităţii din Timişoara, specializarea Limba şi literatura română, germanistică. A refuzat colaborarea cu Securitatea, motiv pentru care a fost trimisă să lucreze la Întreprinderea Tehnometal din Timişoara. La sfârşitul anilor ’70 începe să scrie. Sensibilitatea şi stilul său deosebit au atras atenţia specialiştilor şi în 1981 primeşte primul premiu din carieră: Premiul Adam Müller Guttennbrun.

Primul volum al Hertei Müller - „Ţinuturile joase”, apare în 1982, după ce, în prealabil, cenzura aproape că i-a „măcelărit” manuscrisul. Deoarece doi ani mai târziu cartea a fost publicată şi în RFG, după manuscrisul nemodificat, statul român a decis că Herta nu mai e o scriitoare de publicat. În acest context, Herta a luat decizia de a emigra în Germania Federală, împreună cu soţul său de atunci, scriitorul Richard Wagner, în 1987.

Premiul obţinut de Herta în 2009 nu a constituit chiar o surpriză, deoarece în 1999 şi în 2008, guvernul german a decis să o nominalizeze pe scriitoarea originară din România la Premiul Nobel pentru Literatură.