de Elena Şerban

- Biografii celebre

Cine nu a auzit de Jules Verne înseamnă că s-a născut direct adult. Adică nu a avut copilărie! Pentru că nu există copil care să nu fi citit măcar un roman scris de acest precursor al stilului SF.
Jules, fiu de procuror, cel mai mare dintre cei cinci copii ai cuplului Pierre şi Sofia Verne, a venit pe lume la 8 februarie 1828, pe Insula Feydeau, situată în apropiere de Loara.

În adolescenţă e trimis la liceul din Nantes, apoi la Paris, pentru continuarea studiilor. Tatăl spera ca fiul cel mare să-i calce pe urme. Doar că Jules a ales să scrie şi a renunţat la Drept. Furios, Pierre îi taie susţinerea financiară. Acest lucru nu l-a debusolat pe autorul „Insulei cu elice”, care începe să scrie, încântat de faptul că i-a întâlnit pe Alexandre Dumas şi pe Victor Hugo, care l-au încurajat în continuarea activităţii literare. Momentul de cotitură în cariera lui Jules Verne a fost întâlnirea cu cel mai important editor al vremii, Pierre Jules Hetzel, în 1863, omul cu ajutorul căruia şi-a publicat cele mai importante romane.

Şi pe plan personal, autorul „Copiilor căpitanului Grant” era cât se poate de fericit. Se îndrăgostise de Viane Morel, văduvă, mamă a două fete, cu care s-a şi căsătorit în 1857. Jules şi Viane devin, în 1861, părinţii lui Jean Michel Pierre Verne.

Se pare că scriitorul ar fi avut o idilă cu o româncă (Luiza Müler), la îndemnul căreia ar fi înteprins o călătorie în România. Urmarea acestui voiaj ar fi chiar romanul „Castelul din Carpaţi”, a cărui acţiune se petrece în Transilvania.

Cel mai tradus scriitor de romane, conform UNESCO, a murit la 77 de ani, la 24 martie 1905.