de Elena Şerban

Nichita Hristea Stănescu a fost unul dintre cei mai mari poeţi ai limbii „dumnezeiesc de frumoasă”... cea română.

Laureat al Premiului Herder şi nominalizat la Nobel pentru Literatură în 1980, Nichita s-a născut la 31 martie 1933, la Ploieşti, într-o familie mixtă, româno-rusă. Tatiana Cereaciuchin, mama poetului, provenea dintr-o nobilă familie rusă. Bunicul poetului, generalul Nikita Cereaciuchin, fost decan al Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Academiei Militare Imperiale Ruse, s-a refugiat împreună cu familia sa la Ploieşti în 1915.

Tatăl genialului poet a fost Nicolae Hristea Stănescu, prahovean get-beget. Familia a ţinut neapărat ca micul Nichita să aibă o educaţie aleasă. De aceea, el a urmat Liceul „Sf. Petru şi Pavel”, devenit „I.L. Caragiale”, din Ploieşti, şi cursurile Facultăţii de Filologie din Bucureşti.

Şi în viaţa de familie poetul a fost năvalnic. La 19 ani s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu, dar cei doi s-au despărţit după doar un an de căsnicie. În 1962 s-a însurat cu poeta Doina Ciurea, dar nici acest mariaj nu a durat mai mult. În 1964 a cunoscut-o pe Gabriela Melinescu, iar aceasta l-a părăsit pe Nichita chiar de ziua sa, în 1975. Ulterior, în 1978, el a cunscut-o pe Dora Tărâţă. S-au căsătorit cu doar un an înaintea decesului poetului, ce a avut loc la 13 decembrie 1983, în urma unei boli de ficat.

Cele mai cunoscute volume ale lui Nichita Stănescu au fost „Sensul iubirii”, „O viziune a sentimentelor”, „Necuvintele”, „Opere imperfecte”. Acestea au fost create în urma trăirilor sentimentale pe care le-a avut poetul în timpul relaţiilor sale.