de Ana Trifan
La prima vedere ar putea părea cam ciudate şi poate vă vor duce cu gândul la „leacurile băbeşti”. Multe dintre remediile bizare pe care vi le prezentăm au fost însă studiate de specialişti, care le-au recunoscut meritele. Data viitoare când vă doare capul, problema s-ar putea rezolva cu un creion. Puneţi nişte îngheţată în frigider! Aceasta vă va fi de folos când vă veţi arde gura cu ceva fierbinte. Când vă va creşte tensiunea, ascultaţi nişte muzică! Acestea sunt doar câteva dintre remediile bizare şi ieftine ce vă pot scoate însă din mari necazuri.
Zahărul opreşte sughiţul
„O linguriţă cu zahăr înghiţită fără apă poate calma sughiţul în câteva minute”, ne asigură Andre Dubois, profesor în medicină la University of the Health Sciences Bethesda - SUA. Se pare că zahărul are efect calmant asupra nervilor ce comandă contracţiile spasmodice ale diafragmei, acestea traducându-se prin sughiţ.
Îngheţată pentru când vă frigeţi gura
Ţesutul din cerul gurii are grosime de doar câţiva milimetri, aşa că este foarte sensibil la mâncărurile fierbinţi. Dacă n-aţi avut răbdare şi aţi gustat dintr-o pizza abia scoasă din cuptor sau aţi băgat supa în gură, uitând că abia e luată de pe foc, vă puteţi răcori şi calma durerea cu câteva linguri cu îngheţată sau cu iaurt îngheţat. Aproape la fel de bine pot funcţiona şi câteva guri dintr-o băutură foarte rece. Puteţi să puneţi pe limbă un cub de gheaţă.
Guma de mestecat cu mentă sau cu scorţişoară reduce stresul provocat de trafic
Într-un studiu realizat pentru NASA, cercetătorii au monitorizat comportamentul a 25 de studenţi. Aceştia au fost puşi în simulatoare şi trecuţi prin diverse scenarii de trafic. Concluzia testului a fost că mestecarea gumei de mentă a scăzut cu 20% senzaţiile de oboseală şi nervozitate. Şi scorţişoara a făcut ca starea de atenţie să se ridice cu 30%, senzaţia de frustrare să scadă cu 25%, iar drumul să pară cu aproape o treime mai scurt. Dacă nu sunteţi genul care să mestece gumă, cumpăraţi pentru maşina dumneavoastră aromatizatoare cu scorţişoară sau cu mentă.
Ulei vegetal pentru unghii exfoliate
Pentru a revitaliza unghiile uscate şi exfoliate, puteţi utiliza un tratament de noapte recomandat de medicul dermatolog Dee Anna Glaser, de la Universitatea Saint Louis. Înainte de a merge la culcare, masaţi-vă mâinile şi unghiile cu ulei vegetal, apoi înfăşuraţi-le în folie alimentară sau în mănuşi de genul celor pe care le folosiţi când faceţi curăţenie sau vă vopsiţi părul! Acestea vor forţa produsul să pătrundă în mâini, împiedicându-le să devină uscate.
Merele albesc dinţii
Fructele şi legumele crocante acţionează ca o periuţă de dinţi asupra danturii atunci când le mestecaţi. Efectuează o acţiune de curăţare absolut naturală, eliminând petele de pe smalţ. „Mărul, în special, conţine acid malic. Acesta ajută la dizolvarea petelor”, explică dentistul Jennifer Jabow, de la Park 56 Dental - New York.
Măslinele şi lămâile alungă răul de mişcare
Răul de mişcare determină o producţie mai mare de salivă în cavitatea bucală, ceea ce dă starea de greaţă. Taninii din măsline „usucă” gura şi vă ajută să treceţi mai repede peste starea de rău. Un alt truc este să consumaţi o felie de lămâie imediat cum simţiţi primele semne ale răului de mişcare.
Muzica în căşti scade tensiunea
„30 de minute de muzică în căşti vă vor ajuta să vă potoliţi o tensiune ce a luat-o razna”, ne spun medicii italieni de la Universitatea din Florenţa. Cercetările efectuate au arătat că pacienţii trataţi pentru hipertensiune răspund mult mai bine la medicaţie dacă ascultă muzica preferată în timp ce respiră adânc şi cu calm.