Tarotul este o modalitate de a cerceta trecutul, de a găsi răspunsuri pentru prezent şi de a prezice viitorul cu ajutorul unor cărţi de joc ce conţin simboluri mistice şi imagini.
De-a lungul secolelor au influenţat destinele celor care au crezut în simbolistica lor
Ştiinţă ezoterică
Tarotul (rota, în latină, înseamnă roată) este cunoscut ca un mijloc de divinaţie, iar simbolurile sale sunt cheia către psihic şi trezirea conştiinţei. Această ştiinţă ezoterică oferă o precizie analitică a figurilor şi numelor. El cuprinde 78 de cărţi (arcane), figuri simbolice, dintre care 22 sunt arcana majoră (atuurile), iar celelalte 56 formează arcana minoră. Arcana înseamnă în latină secret. Arcana Minoră este împărţită în 14 cărţi, pentru fiecare dintre cele patru culori: caro, treflă, cupă şi pică. Acestea sunt la rândul lor împărţite în două categorii: cele numerotate de la 1 la 10 şi încă 16, cărţile de curte.
O întrebare bine construită aduce soluţii clare
Fiecare carte reprezintă o figură simbolică şi fiecare imagine este un suport de meditaţie, un mijloc de percepere a fluxului existenţei universale. Cunoaşterea acestor simboluri permite înţelegerea şi interpretarea directă a arcanelor, acestea cuprinzând aspectele ce ne influenţează viaţa. În simbolismul tarotului, se regăsesc toate tradiţiile spirituale autentice din Orient şi Occident şi funcţionează ca un receptor de energie. Filozofii care au studiat această problematică au fost de părere că răspunsul căutat se află în întrebare, iar o întrebare bine construită aduce soluţii clare.
Scriere rămasă din bibliotecile egiptene?
Există multe mituri ce înconjoară originea Tarotului şi au fost exprimate diverse teorii conform cărora aceste cărţi au fost inventate în vechiul Egipt, India sau China. Cel mai răspândit mit este acela potrivit căruia ele au fost aduse din India de nomazii veniţi din Egipt. Acest punct de vedere a fost susţinut, în lucrarea „Lumea primitivă”, de către Court de Gebelin, în 1781, unde a descris cărţile drept o unică scriere păstrată din comorile pierdute ale bibliotecii egiptene.
Cărţile cunoscute de noi datează din 1392
Primele cărţi datează din 1392 şi se spune că ar fi fost pictate de Jacquemin Gringomeur pentru regele Franţei din acea vreme. Cele mai vechi cărţi de tarot care mai există şi astăzi sunt cele pictate de artistul italian Bonifacio Bembo, în 1422, pentru ducele de Milan. Exemplele de cărţi de tarot vechi includ: tarotul veneţian (tarotul lombard), ce este la fel ca tarotul modern; tarotul lui Mantegna - cinci serii de câte zece cărţi fiecare; tarotul din Bologna - are 62 de cărţi, pentru că nu are figuri în Arcana Minoră; Minchiate de Florenţa - 98 de cărţi cu 78 de cărţi standard completate cu 20 de cărţi majore (cele 12 zodii), patru elemente naturale (foc, apă, aer şi pământ) şi patru virtuţi cardinale (speranţa, prudenţa, credinţa şi caritatea).
Folosite iniţial ca un joc
Iniţial, tarotul a fost folosit mai mult ca un joc, însă, de-a lungul timpului, cărţile de tarot au fost folosite pentru a ghici viitorul. De altfel, în Italia există încă un joc denumit tarocchi, ce se joacă cu arcana minoră. În secolul al XV-lea, răspândirea tarotului a fost limitată, deoarece fiecare carte era pictată manual. Însă, o dată cu noile tehnici de tipărire, acesta a devenit mult mai accesibil. Până în secolul al XVI-lea, o variantă de cărţi de tarot, numită Tarotul Marsiliei, a fost folosită pe scară largă.
Asocieri mistice
Cărţile, în special cele 22 din arcana majoră, au asocieri ezoterice, ele fiind legate de multe domenii aparţinând misticului cum ar fi cabala: alchimia, ritualurile magice şi divinaţia. Ocultistul francez Eliphas Levi a studiat în secolul al XIX-lea legătura dintre tarot şi cabala. Cu toate că şi alţii înaintea lui sugeraseră această legătură, el a consolidat-o. Astfel, sistemul cabala-tarot a devenit principalul model pentru dezvoltarea şi interpretarea tarotului, fiind folosit în tradiţia mistică apuseană.
Limbaj pur simbolic
Secolele al XIX-lea şi al XX-lea au reînviat studierea cunoştinţelor oculte, multe dintre asocierile dintre tarot şi alte sisteme mistice fiind dezvoltate şi redefinite. Cel mai influent în acest sens a fost Ordinul Ermetic al Zorilor Aurii sau Rosacruce, fondată în 1888. Arthur Edward Waite a fost un membru important al acestui ordin, el publicând în 1910 „Cheia Tarotului“, în care a scris că adevăratul limbaj al tarotului este simbolic: „El nu vorbeşte nicio altă limbă şi nu oferă niciun alt semn”.
Rezumat simbolic al Kabbalei
Cărţile au fost menţionate la început sub numele de naibi, un nume ce se spune că s-ar fi păstrat pentru cărţi în Castilia. Se pare că acest nume ar avea legătură cu nabab, care în sanscrită înseamnă vicerege sau guvernator. Există totuşi o carte, cea mai ocultă, misterioasă şi, totodată, cunoscută, ce nu a fost tradusă deloc, „Cartea lui Enoh“ (după Adam, al şaptelea învăţător al lumii). Tarotul a fost atribuit de evrei lui Enoh, lui Hermes Trismegitos de către egipteni şi lui Cadmos, întemeietor al Oraşului Sfânt, de greci. De fapt, tarotul era rezumatul simbolic al Kabbalei (în ebraică tradiţie). (va urma) Daniela Purgaru
