de Elena Şerban
Shakespeare, titan al literaturii mondiale, s-a născut la Stratford-upon-Avon, Anglia, în 1564, ca fiu al lui John şi al lui Mary Arden. Mulţi biografi atribuie data de 23 aprilie ca zi de naştere, însă se ştie doar că a fost botezat la 26 aprilie. După o copilărie liniştită, la 18 ani s-a însurat cu Anne Hathaway (mai în vârstă cu opt ani). Deşi Anne îi dăruieşte trei copii, Susanna şi gemenii Hamnet şi Judith, William a devenit bunic doar din partea uneia dintre fete. Nepoţii nu au mai avut copii la rândul lor, iar moştenirea intelectuală a lui Shakespeare nu s-a mai transmis.
Nu se cunosc amănunte despre viaţa dramaturgului după căsătorie. Devine actor, autor şi coproprietar al unei trupe de teatru din Londra, ce s-a bucurat de mare faimă. Acest succes îi aduce atât avantaje (devine preferatul regelui), dar şi probleme (este acuzat că vrea să pară un scriitor cult, deşi el era un ţărănoi).
Piesele de început au fost istorice şi comedii. Au urmat tragediile, dintre care „Hamlet”, „Regele Lear” şi „MacBeth” - considerate printre cele mai reuşite din istoria literaturii. Spre finalul vieţii s-a orientat spre tragicomedii şi colaborări cu alţi autori ai vremii. A scris şi sonete, multe dintre ele fiind dedicate unui tânăr de 26 de ani, motiv pentru care este considerat homosexual de unii critici.
Toate piesele au fost puse în scenă la Teatrul Globe. Deviza acestui teatru, un citat din piesa „Cum vă place”, trona pe cortină: „Lumea e o scenă şi oamenii - simpli actori”.
Înainte de decesul său, produs la 23 aprilie 1616, şi-a scris singur epitaful: „...blestemat fie cel ce-mi mută oasele!”