de Elena Şerban

Deşi a trăit în urmă cu mai bine de 500 de ani, numele lui Nicolo Machiavelli este şi acum pe buzele multor oameni. Nu graţie operelor sale, ci mai ales pentru că, în prezent, persoanele care apelează la tacticile din „Principele” sunt numite machiavelice.

Nicolo s-a născut la 3 mai 1469, într-o familie cu origini nobiliare, dar cu probleme financiare. Localitatea în care îşi avea reşedinţa familia lui Nicolo, San Casciano in Val di Pesa, se află la doar câţiva kilometri de Florenţa. Din acest motiv, toată viaţa lui Machiavelli a fost strâns legată de istoria acestui stat. Mulţumită relaţiilor familiei, Nicolo a ocupat diverse funcţii în Republica Florentină: contabil, diplomat, dar şi secretar al consiliului care conducea negocierile diplomatice şi supraveghea operaţiunile militare ale Republicii. După 1512, an în care familia florentină Medici a recâştigat puterea asupra Florenţei şi Republica a fost dizolvată, Machiavelli a fost arestat.

După eliberare a fost exilat în San Casciano, unde şi-a scris cele mai importante lucrări. În ciuda încercărilor sale de a câştiga încrederea casei de Medici, nu şi-a recăpătat niciodată poziţia. Când Republica a fost reinstaurată pentru scurt timp, în 1527, a fost suspectat de republicani că ar susţine casa Medici. În acelaşi an a murit la Florenţa, la 21 iunie, şi a fost îngropat la Santa Cruz. Cea mai cunoscută operă a sa, „Principele” (1513), descrie metodele prin care un principe poate dobândi puterea politică. Studiul a fost privit, adeseori, ca o sprijinire a tiraniei şi despotismului unor conducători. Alte lucrări ale sale au fost: „Arta războiului” (1521), dar şi piesa de teatru „Mătrăguna”.