Main menu

header

32-12-1de Elena Şerban

- Erling Kagge: „Dacă poţi visa la ceva, atunci poţi realiza acel lucru”

Pentru exploratori, Terra nu mai are doar doi poli, ci trei: Polul Nord, Polul Sud şi Vârful Everest. Iar încercarea de a atinge aceste puncte extreme ale planetei poartă numele de „Provocarea celor Trei Poli”. Numai 15 oameni se pot lăuda cu faptul că au reuşit să ajungă, fără a zbura, la aceste capete ale lumii. Primul dintre ei... un avocat norvegian, Erling Kagge.

Pe urmele lui Magellan
Admiraţia pentru conaţionalii Roald Amundsen şi Thor Heyerdahl (exploratori ai zonelor polare) l-a făcut de mic să viseze aventuri. Şi-a dorit să schieze la poli, să escaladeze cei mai înalţi munţi şi să colinde oceanele lumii. Visul său suprem era să fie primul om care atinge cei trei poli. I-a reuşit, şi acum, Erling Kagge „se poate lăuda” că este cel mai cunoscut explorator polar norvegian în viaţă şi unul dintre cei mai mari ai timpurilor noastre.
Spiritul aventurier se simte încă din tinereţe. Astfel, până în 1989, an în care a terminat Facultatea de Drept a Universităţii din Oslo, Kagge navigase deja de două ori peste Oceanul Atlantic, ajungând la Capul Horn (cel mai sudic punct al statului Chile şi al continentului american) şi în Antarctica. Ulterior, a început să se pregătească pentru expediţiile care i-au adus recunoaşterea şi recordurile mondiale.

Pământul, de la un pol la celălalt
La 8 martie 1990, Kagge, alături de Børge Ousland şi de Geir Randby, pleacă, pe schiuri, din Insula Ellesmere, Canada, într-o expediţie spre Polul Nord. Din păcate, Randby s-a accidentat şi a abandonat. Ceilalţi au continuat drumul şi au reuşit să parcurgă cei 800 km în 58 de zile, ajungând la Polul Nord la 4 mai, fără a primi provizii suplimentare pe întregul parcurs al călătoriei.
Doi ani şi jumătate mai târziu, Kagge face al doilea pas pentru realizarea visului şi ţinteşte Polul Sud. De unul singur, dar cu muzica lui Jimi Hendrix ţinându-i companie, porneşte din Insula Berkner (Antarctica). După 1.340 km şi 51 de zile pe schiuri, fără niciun fel de ajutor, ajunge la baza Scott-Amundsen, de la Polul Sud, la 8 ianuarie 1993. Într-unul dintre interviurile acordate după această reuşită, el povestea: „Mâncam în fiecare zi aceeaşi mâncare şi, cu toate acestea, avea un gust din ce în ce mai bun”.

„Cum mă mai dau jos de aici?”
Înainte de a împlini 30 de ani atinsese cei doi poli. Un singur lucru mai trebuia să facă pentru a stabili un record mondial: trebuia să escaladeze Everestul. Şi la 8 mai 1994 a urcat în cel mai înalt punct de pe glob. Rememorând momentul în care s-a aflat la 8.848 de metri înălţime, norvegianul mărturisea amuzat: „Primul gând, după sentimentul de uşurare trăit, a fost: «Cum mă mai dau jos de aici?»”.

Groapa Marianelor, neinteresantă
Succesul expediţiilor sale i-a adus faimă şi recunoaştere. Dar şi noi provocări. După cei doi poli şi cel mai înalt vârf muntos, i s-a propus să meargă în Groapa Marianelor, cel mai adânc loc de pe Pământ. Norvegianul a refuzat însă, argumentând că o asemenea încercare nu i-ar testa în niciun fel calităţile, ci doar pe cele ale echipamentelor necesare scufundării.

Publicist de succes
Nemaiavându-şi nimic de demonstrat, a renunţat la expediţii de anvergură şi, timp de un an, a studiat filozofia la Universitatea Cambridge. În 1996 a înfiinţat Editura Kagge Forlag. Steaua norocoasă nu l-a părăsit nici în afaceri, iar patru ani mai târziu, firma sa a achiziţionat cea mai veche editură din Norvegia, „J.W. Stenersens”, fondată în 1892. În prezent, Kagge Forlag este una dintre cele mai de succes edituri din întreaga Scandinavie, dovedind că motto-ul exploratorului: „Dacă poţi visa la ceva, atunci poţi realiza acel lucru” este demn de urmat de oricine.

- Dezamăgit de echipamentele pe care ar fi trebuit să le achiziţioneze pentru a le folosi în expediţia la Polul Nord, a conceput unele noi

A transmis experienţa sa tuturor

Erling Kagge a scris patru cărţi „Nordpolen: Det siste kappløpet” („Polul Nord: Ultima cursă”) - 1990, „Alene til Sydpolen” („Singur până la Polul Sud”) - 1993, „Pole to Pole & Beyond” („De la pol la pol şi mai departe”) - 1994 şi „Philosophy for Polar Explorers: What They Don’t Teach You in School” („Filozofia pentru exploratorii polari - Ce nu vă învaţă la şcoală”) - în 2000. Ultima dintre acestea a fost un adevărat best-seller în Norvegia. Succesul de care s-a bucurat s-a datorat, în principal, stilului lejer al compoziţiei. Volumul, dedicat fiicelor sale, are fotografii cu păpuşi Barbie, grafice despre realizarea visurilor, cuprinde citate din Tony Soprano (personaj mafiot dintr-un serial tv) şi mărturii din expediţiile autorului.

Al patrulea pol, acela de a deveni tată

Într-un interviu acordat presei norvegiene, primul om care a depăşit „Provocarea celor Trei Poli” mărturisea: „Cred că am atins şi cel de-al patrulea pol în urmă cu câţiva ani. Sau cel puţin aşa am simţit atunci când am devenit tată. În mod bizar, acesta a fost cel mai uşor de atins dintre toţi polii, dar cel mai solicitant după aceea”. Are trei fiice: Ingrid, Solveig şi Nor.