de Elena Şerban

- Anghel Saligny, francezul de la Tecuci

Podul de la Cernavodă, silozurile de la Brăila sau Galaţi, gara din Râmnicu Sărat, modernizarea Portului Constanţa... Acestea sunt doar câteva dintre realizările ministrului şi academicianului Anghel Saligny.

A refuzat Germania pentru a sta în România
Născut în familia unui francez stabilit în România, Anghel a venit pe lume la data de 19 aprilie 1854, în comuna Şerbăneşti, judeţul Tecuci (actualmente, judeţul Galaţi). Cursurile primare le-a urmat alături de fraţii săi, Alfons Oscar şi Sofia, la pensionul pentru copii înfiinţat de tatăl său la Focşani. După finalizarea cursurilor la Liceul din Postdam, Germania, a fost student, în perioada 1870-1874, al Şcolii Tehnice Superioare din Charlottenburg, oraş din aceeaşi ţară.
Pentru că în timpul facultăţii a participat la construcţia a diverse lucrări publice în Germania, lui Anghel i s-a propus să ocupe funcţia de profesor la o universitate din Dresda. Refuză politicos, afirmând că, deşi e francez, a deschis ochii în România şi acolo vrea să lucreze. După venirea în ţară, Saligny este angajat la administraţia de stat, iar un an mai târziu se transferă la serviciul de poduri şi şosele.

Proiectant de linii ferate
Saligny a folosit cunoştinţele obţinute în Germania la construirea liniilor ferate Adjud - Târgu Ocna, realizând primele poduri combinate - şosea şi cale ferată - din România.
Punctul lui forte l-a constituit construcţia de poduri metalice, însă acesta nu a fost singurul lucru la care se pricepea. Deschis la tot ce era nou, între 1884 şi 1889 a lucrat la construcţia docurilor şi antrepozitelor de la Galaţi şi Brăila. Astfel, pe baza unor invenţii proprii, francezul de la Tecuci a construit, în premieră mondială, silozurile din beton armat de la Brăila şi Galaţi. Noutatea provenea din faptul că Saligny a folosit pentru prima dată în lume grinzi, plăci şi stâlpi din beton armat, material ce fusese creat de un francez cu 20 de ani înainte. Silozurile proiectate şi executate, sub directa îndrumare a lui Anghel, aveau 30 de metri pe 120 de metri la bază şi peste 18 metri înălţime. Pereţii celulelor hexagonale ale silozurilor au fost realizaţi, tot în premieră mondială, din piese fabricate la sol, sub formă de plăci.

Cea mai lungă „trecere suspendată” din Europa
Aşa-numitul pod de la Cernavodă, cel mai lung din Europa la acea vreme, care lega Muntenia de Dobrogea, este lucrarea pentru care Saligny a devenit cunoscut în România. Proiectul elaborat de el aducea două mari inovaţii în ridicarea de poduri: sistemul nou de grinzi cu console pentru suprastructură şi folosirea oţelului moale ca material de construcţie pentru tabliere de poduri.
Pentru că în 1878 Dobrogea a revenit României, era nevoie să se construiască o cale de legătură a celor două provincii. S-a decis că cea mai bună metodă este o cale ferată, dar cum Dunărea şi Braţul Borcea erau în drum, era necesar un pod. Deşi se ştia că Anghel Saligny era foarte priceput în construcţia de poduri, Guvernul a organizat, în 1885, un concurs internaţional pentru proiectul de cale ferată peste Dunăre, la Cernavodă. Nemulţumite de ofertele primite, autorităţile au decis să încredinţeze dificila lucrare inginerului român Anghel Saligny. Astfel, la 21 octombrie 1890, în prezenţa Regelui Carol I, era marcată începerea lucrărilor.

A garantat cu viaţa
La mai puţin de cinci ani de la pornirea lucrărilor, în ziua de 14 septembrie 1895, a fost inaugurat sistemul de poduri de cale ferată ce traversează Dunărea între Feteşti şi Cernavodă. Sistemul este perceput, în general, ca un pod continuu, dar este format, de fapt, din mai multe părţi: cea peste Braţul Borcea, cu o lungime de 920 de metri, cea peste Dunăre, de 1.662 de metri, şi secţiunea ce uneşte cele două segmente. Podul se află la 30 de metri peste nivelul apelor Dunării, pentru a permite trecerea vaselor cu cele mai mari catarge. După ce a fost proiectat, s-a considerat că firma cea mai potrivită pentru a fabrica scheletul metalic era cea condusă de Gustave Eiffel, care devenise celebru pentru realizarea turnului ce „înnobilează” Parisul şi care astăzi îi poartă numele şi a Statuii Libertăţii. În ziua inaugurării, un convoi de 15 locomotive grele a parcurs, cu 80 km/h, toată lungimea platformei. În acest timp, Saligny, alături de câţiva ingineri, se afla într-o barcă sub pod, garantând în acest fel calitatea lucrării sale. Presa vremii susţinea că, deşi el era autorul grandioasei lucrări de peste Dunăre, autorităţile nici nu i-au rostit numele la inaugurare.
Podul a fost folosit timp de aproape un secol, până în 1987, când un nou pod a fost construit, alături de cel vechi, care a fost dezafectat.

Ministru şi academician
Saligny a fost nu doar un bun executant de lucrări de mare anvergură, ci s-a implicat şi în activitatea didactică, politică şi academică. A fost membru fondator al Societăţii Politehnice din Bucureşti şi preşedinte al acesteia în perioadele 1895-1897 şi 1910-1911, profesor la Şcoala naţională de poduri şi şosele, ministru al Lucrărilor Publice, membru corespondent, apoi titular, şi ulterior preşedinte al Academiei Române (1907-1910). A murit la data de 17 iunie 1925, în Bucureşti, lăsând în urmă o serie impresionantă de edificii bazate pe ideile sale.

- Complexul de la Cernavodă s-a numit iniţial Carol I (regele României în perioada respectivă), dar apoi a fost rebotezat Anghel Saligny

- Între 1889 şi 1909 a condus lucrările de amenajare a Portului Constanţa, introducând în premieră în România piloţii şi radierele din beton armat în construcţiile portuare şi proiectând silozurile de cereale şi staţia de petrol

- A mai realizat linia de cale ferată Târgu-Jiu - Filiaşi, tunelul de cale ferată din Valea Mostiştei, Portul Ramadan (Giurgiu) şi altele