Main menu

header

de Elena Şerban

- Cel mai puternic copil din lume este român

Giuliano Stroe este un copilaş născut la data de 18 iulie 2004. În ciuda vârstei fragede, de doar 6 ani, micul Giuliano are cu ce se lăuda. Deţine două recorduri mondiale, este invitat de onoare la diverse emisiuni de televiziune şi este urmărit pe internet de sute de mii de oameni din întreaga lume.

20 de flotări la 6 ani
Ce îl face pe Giuliano atât de deosebit? Faptul că la doar 6 ani este o adevărată forţă a naturii. El reuşeşte să execute 20 de flotări pe verticală, fără sprijin suplimentar, să meargă în mâini cu o greutate între genunchi, să stea la orizontală sprijinindu-se în braţe pe o bară mai mult de 40 de secunde şi aşa mai departe. De altfel, Giuliano arată ca un culturist în miniatură. Muşchii săi sunt perfect conturaţi, iar puterea sa o depăşeşte pe cea a unui copil cu o vârstă de două ori mai mare.

Antrenat de tatăl său
Micuţul a fost îndrumat către sport, mai precis către gimnastică, de tatăl său, Iulian. Primul contact al lui Giuliano cu sala de sport a fost la puţin timp după ce s-a născut. După ce a mai crescut a fost antrenat de părintele său şi, în mai puţin de cinci ani, a reuşit să intre în Cartea Recordurilor pentru prima dată. Se întâmpla la începutul anului 2009.
Iulian a declarat că nu se teme de reacţiile oamenilor, care l-au acuzat că îşi forţează copilul. El a precizat că Giuliano nu este niciodată în pericol să se rănească în timpul demonstraţiilor şi exerciţiilor pe care le face, pentru că nu are voie să se antreneze nesupravegheat. „El este totuşi doar un copil şi, atunci când oboseşte, mergem să ne jucăm”, a spus Iulian.

Predecesorul din Ucraina

Giuliano este comparat frecvent cu un alt copil culturist, care a făcut senzaţie în Statele Unite încă de la vârsta de 6 ani. Născut în Ucraina, Richard Sandrak s-a mutat cu familia în SUA când avea 2 ani. Cei care i-au impus micuţului acest drum au fost părinţii săi - tatăl, antrenor de arte marţiale, şi mama, instructor de aerobic. Într-o declaraţie făcută presei, culturistul ucrainean afirma că cel mai mult în copilărie nu a urât exerciţiile dificile pe care le executa în fiecare zi, ci faptul că era obligat să mănânce salată sau alte legume, în timp ce tatăl său se delecta cu pizza.

- Giuliano locuieşte, de când s-a născut, în oraşul italian Florenţa şi mai are trei fraţi, toţi mai mici decât el