În concepţia şcolii moderne de psihologie de la Cambridge, bunul-simţ este un atribut biologic nativ. De asemenea, studiile neurobiologilor americani de la Universitatea Cornell (New York) demonstrează spre sfârşitul anului 2004 că prefigurarea tiparelor bunului-simţ este datorată unor anumite acţiuni hormonale, în diferite perioade ale vieţii. Declanşarea acestor hormoni este programată de un „ceas interior” genetic, al cărui rol este de configurare a unor comportamente adaptate, compatibile cu necesitatea exprimării sociale prin comunicare. Altfel spus, există hormoni capabili de a învăţa creierul să spună reflex: „Lasă puţin de la tine, pentru că astfel vei obţine simpatia celuilat”.
Vârsta de 3 ani, crucială pentru adultul de mâine
Tot în toamna anului 2004, simultan cu cercetările britanice despre “bunul-simţ”, şi cele conduse de cercetătorul german Karen Holtz, de la Universitatea Dortmund, arată că STH-RH (hormonul eliberator de hormoni de creştere) are o impresionantă acţiune asupra psihologiei copilului de 3 ani, 3 ani şi jumătate.
Aceasta demonstrează că eliberarea în ritm accelerat a hormonului STH-RH în sânge provoacă activarea unor noi reţele de neuroni în scoarţa cerebrală.
Stimularea acestei noi reţele de neuroni coincide cu apariţia „germenilor” comportamentelor de tip altruist din categoria ce poate fi încadrată la „bun-simţ”. Spre exemplu, copilul supus experimentului de observaţie îşi arată pentru prima dată voluntar capacitatea de renunţare la o aceeaşi jucărie în faţa unui experimentator ce-i sugerează dorinţa de a avea şi de a se juca însă cu acea jucărie. 80% dintre copiii al căror nivel al descărcării hormonului STH avea o viteză superioară (controlată prin analiza sângelui) arată o evoluţie superioară a comportamentelor altruiste. De asemenea, s-a demonstrat că acei copii care au o creştere mai rapidă la vârsta de 3 ani au o şansă în plus pentru ca educarea bunului-simţ să fie ceva mai eficientă la vârsta copilăriei. Psihosociologii germani participanţi la acest studiu complex consideră că ineficienţa participării hormonilor la formarea bunului-simţ se datorează mediului social ostil.
Hormonii masculini şi comportamentul elegant
Doctor Wurst Meyer, de la catedra de neuroştiinţe a Universităţii Hamburg, dovedeşte la începutul anului 2005 că, odată cu debutul pubertăţii, există o secreţie specifică de antrosteroni (hormoni masculini), cu rol în modularea comportamentului sexual, dar şi a dezvoltării reacţiilor comportamentale compatibile unei relaţii de cuplu, ceea ce trebuie să aibă atributul bunului-simţ. Androsteronele de tip B, produse într-un anume ritm lunar, s-au dovedit a declanşa activitatea unor zone corticale ale creierului, responsabile de frânarea unor porniri instinctive.
Dovada concretă a efectului androsteronilor asupra acelor altruisme traductibile prin „bun-simţ” este necesitatea puberilor cu exces de astfel de hormoni de a reacţiona la stimuli tipici, ce implică sentimentul de milă. Astfel, 86% dintre subiecţii voluntari studiaţi care aveau un surplus de androsteroni tip B decideau foarte rapid să acorde prioritate la intrare pe uşa laboratorului de studiu acelor experimentatori care păreau bolnavi şi neajutoraţi. Aşa cum arată neurochimiştii, autori ai acestor cercetări, androsteronii bunului-simţ ar lăsa o amprentă specifică pe creierul puberilor, care sunt astfel programaţi să reacţioneze reflex într-un mod „elegant” în situaţii în care un alt individ are o prioritate naturală în faţa acestuia, cum ar fi chiar respectarea vârstei sau a sexului.
Descurajarea educativă are impacte negative asupra adolescenţilor
Dacă până la 20 de ani hormonii îşi pun amprenta asupra prefigurării comportamentului gentil, având ca atribut „bunul-simţ”, după această vârstă, hormonii serotoninei încurajează manifestările comportamentelor altruiste ale manifestărilor gentile, prin asocierea oricărui act de întrajutorare ori represie a tendinţei posesive cu senzaţia de plăcere. Biopsihologii Universităţii Hamburg dovedesc că fiecare gest al adolescenţilor ce presupune întrajutorarea ori reprimarea instinctului posesiv ori teritorial este recompensat în scurt timp de declanşarea în anumite zone ale scoarţei cerebrale a serotoninelor.
Ca efect apare imediat o senzaţie de euforie, adică o percepţie a unui sentiment de automulţumire, ce provoacă şi o senzaţie fină de plăcere. Experimental, 78% dintre adolescenţii provocaţi să devină politicoşi au declanşat imediat secreţia serotoninei, hormon considerat a fi şi declanşator al senzaţiei de plăcere. Această asociere dintre instinctul de întrajutorare şi reacţia blocării instinctului posesiv şi plăcere creează condiţia optimă pentru capacitatea de manifestare a bunului-simţ. Din nefericire, reacţia biologică poate fi anulată prin descurajarea educativă, aceasta petrecându-se în contactul adolescentului cu oameni care nu apreciază reacţia sa.
Marius Radu, antropolog Academia Română
