de Elena Şerban

La 17 decembrie 1893, cu o săptămână înaintea Crăciunului, într-un sat vasluian cu nume ciudat, Idrici de Jos, venea pe lume fondatorul şcolii româneşti de neurochirurgie, Dimitrie Bagdasar. Al 12-lea copil al unei familii de ţărani, Dimitrie a iubit învăţătura, astfel că tatăl său l-a susţinut financiar. După şcoala primară pe care a urmat-o în satul natal, a absolvit cursurile Liceului „Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad şi ale Facultăţii de Medicină la Institutul Medico-Militar.

După absolvire a devenit medic secundar la secţiile neurologie şi chirurgie ale Spitalului Militar, lucrând şi în Laboratorul de Histologie şi Anatomie patologică Bucureşti.

Între anii 1922 şi 1926 s-a specializat în neurologie, sub conducerea lui Gheorghe Marinescu şi Ion Noica, şi în chirurgie, sub îndrumarea lui Dumitru Butoianu. În 1927 şi-a dat demisia din armată şi a făcut studii de specializare în America, la Boston, în clinica lui Harvey Cushing, în perioada 1927-1929.

Între anii 1931 şi 1941 a efectuat 1.800 de operaţii pe sistemul nervos. În 1939 a participat la Congresul Naţional de Chirurgie din Bucureşti, iar între anii 1945 şi 1946 a fost profesor de neurochirurgie la Facultatea de Medicină din Capitală.

Bagdasar a fost înscris în Partidul Comunist din România şi la 6 martie 1945 a fost numit ministrul Sănătăţii în Guvernul dr. Petru Groza.

A murit la Bucureşti, la 15 iulie 1946. Academia Română l-a declarat, post-mortem, membru de onoare (1948), iar în 1956, clinica de neurologie a Spitalului Central a primit numele savantului. A fost căsătorit cu Florica Bagdasar.