de Elena Şerban

Mihai Eminescu, poetul naţional. Luceafărul poeziei româneşti. Sunt doar câteva dintre numele ce îl pot descrie pe Mihai Eminescu. Născut la 15 ianuarie 1850, Mihail Eminovici nu a fost doar poet, ci şi prozator, jurnalist şi... angajat la teatru (sufleur).

A fost al şaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe şi al Ralucăi Eminovici. Copilăria a petrecut-o la Botoşani şi la Ipoteşti. A urmat cursurile liceale atât în România, cât şi în Bucovina.

Debutul poetului a avut loc la 25 februarie/9 martie în revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-aş avea”. Iosif Vulcan l-a convins să-şi schimbe numele în Eminescu.
Între 1869 şi 1872 a fost student la Viena. A urmat ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie şi Drept. Tot în capitala austriacă a cunoscut-o pe Veronica Micle.

Revenit în ţară, a început colaborarea la revista „Convorbiri literare”. În 1877 s-a mutat la Bucureşti, unde a fost redactor, apoi redactor-şef la ziarul „Timpul”. În această perioadă a scris marile sale poeme („Scrisorile”, „Luceafărul” şi altele).

După o perioadă în care a locuit la Botoşani a fost convins de Veronica să se mute la Bucureşti. Fără bani şi din ce în ce mai bolnav, poetul a fost internat în Spitalul „Mărcuţa” din Bucureşti la începutul lunii februarie 1889. În urma examinării, medicii au decis că Eminescu „e atins de alienaţie mintală în formă de demenţă”. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4:00, a murit. Printre cele mai cunoscute creaţii ale lui Eminescu se numără romanul „Geniu pustiu”, dar şi „Mai am un singur dor”, „Scrisorile”, „Luceafărul” sau „Floare albastră”.