Main menu

header

de Dana Purgaru

Imaginaţi-vă că am pune 45 de blocuri de câte 10 etaje unul peste altul şi în interior am amplasa un lift care ar ajunge până în vârf. Pare foarte greu de crezut, nu-i aşa? Ei bine, nu e SF, ci un asemenea lift chiar există în Dubai, în Hotelul Burj Khalifa.

Dubai
Cea mai înaltă clădire, Hotelul Burj Khalifa, din Dubai, găzduieşte şi cel mai înalt lift din lume. Chiar dacă un asemenea dispozitiv nu poate urca până la etajul 160 al construcţiei-gigant, adică la 818 metri înălţime, există 57 de lifturi care străbat hotelul, ducându-i şi aducându-i pe vizitatori şi pe rezidenţi către şi dinspre vârf. Printre acestea, liftul central are cel mai lung traseu din lume, de 504 metri, adică o jumătate de kilometru în înălţime, şi se deplasează cu 64 km/h.

Bailong
Liftul din Bailong, China, parcurge 326 de metri, pe una dintre cele mai mari stânci din Zhangjiajie, la altitudinea de 1.000 de metri. Acesta este liftul aflat la cea mai mare înălţime, care se află în aer liber.

Taipei
Una dintre cele mai înalte clădiri din lume, aflată în Taipei, Taiwan, are 101 etaje, iar lifturile sale sunt considerate cele mai rapide din lume. Nu degeaba sunt supranumite „rachete spre cer”.

Hammetschwand
Cel mai mare lift exterior din Europa se află în Hammetschwand, Elveţia. Iniţial avea o capacitate de numai opt persoane şi era propulsat de un motor cu aburi. În 1935, platforma din lemn şi zinc a fost schimbată cu una încăpătoare din metal uşor, iar viteza a crescut cu 2,7 m/s. Acum, acesta este unul dintre cele mai mari şi mai rapide lifturi din lume - urcă 153 de metri în mai puţin de un minut.

Missouri
Arca Gateway, cunoscută şi sub denumirea de „Porţile spre Vest”, este o parte a Monumentului Expansiunii Naţionale din Jefferson, Statele Unite ale Americii. Arhitectul a murit cu patru ani înainte ca arca să fie terminată, dar cu puţin timp înainte de deces a hotărât să schimbe construcţia prin introducerea unui lift, pentru ca vizitatorii să nu fie nevoiţi să urce cele peste 1.000 de trepte. Inginerii au combinat liftul suspendat, instalat în 1968, cu cabina unei roţi panoramice.

Toronto
Cel mai înalt turn din lume, de 553 de metri (echivalent cu o clădire cu 181 de etaje), din Toronto, Canada, are cel mai înalt lift din sticlă din lume. Acesta îi ridică pe vizitatori 346 de metri în 58 de secunde, însă nu este recomandat celor care suferă de rău de înălţime, deoarece şi podeaua este tot din sticlă.

Baiyoke
Cel mai înalt hotel din Thailanda (328 de metri) are un lift exterior din sticlă, care urcă până la etajul 81.

Paris
Lifturile din celebrul Eiffel, amenajate acum un secol şi renovate cu conştiinciozitate, se deplasează în unghiul în care este construit turnul până la 320 de metri înălţime.

Osaka
Un zgârie-nori din Osaka se poate mândri cu cele mai încăpătoare ascensoare din Japonia - cinci lifturi de 80 de persoane, fiecare cu o suprafaţă de aproape zece metri pătraţi. Astfel, 400 de oameni pot urca simultan până la etajul 41 al clădirii în doar câteva minute.

La început au fost funiile de cânepă...

Prima referinţă la un lift face aluzie la arhitectul roman Vitruvius, care a relatat că Arhimede (287 î.Hr.-212 î.Hr.) a construit un dispozitiv înălţat cu ajutorul unei funii de cânepă trase de mai mulţi oameni sau de animale. După ce, de-a lungul timpului, s-au făcut diverse încercări de realizare a unui lift funcţional şi sigur, în 1852, americanul Elisha Otis a construit un lift original şi sigur, oarecum asemănător cu cel folosit azi. În 1853, el e făcut o prezentare care a tăiat răsuflarea celor prezenţi la New York Crystal Palace - a ordonat să se taie frânghia cu care era susţinută platforma aflată la înălţime. Aceasta a căzut numai câţiva centimetri şi apoi s-a oprit, datorită unui sistem unic de securitate. Astăzi, compania Otis este cel mai mare producător de lifturi din lume.