de Elena Şerban

Una dintre cele mai cunoscute piese de muzică simfonică este „Anotimpurile”. Şi, spre deosebire de alte opere, lumea cunoaşte şi autorul: Antonio Vivaldi.

Vivaldi a venit pe lume la Veneţia, la 4 martie 1678. Încă de mic a fost sortit unei cariere preoţeşti. Şi, într-adevăr, când a ajuns la vârsta de 25 de ani, Antonio a fost hirotonisit preot, însă părăseşte această slujbă în scurt timp. O boală (probabil astm) a început să îl îndepărteze pe Vivaldi de îndatoririle bisericeşti. Şi pentru că, încă de mic, Antonio se îndrăgostise de muzică şi de compus, acum avea timpul necesar pentru toate acestea. Tot în acea perioadă (1703) devine profesor la o şcoală în care învăţau fetele orfane şi ilegitime. Deşi face pauze în care călătoreşte prin toată Europa, Vivaldi rămâne profesor la această şcoală până în 1740. Sănătatea nu tocmai bună nu l-a împiedicat pe Antonio să călătorească aproape mereu. Mai mult, din cauza operelor pe care le scria, contemporanii săi nu îl vedeau deloc cu ochi buni. Invenţii ale acestora sau pur adevăr, nu se ştie, însă s-a spus despre Vivaldi că era înnebunit după lux şi fast şi că era extravagant de faţadă, doar pentru a atrage atenţia publicului. Indiferent de aceste acuze, compozitorul nu s-a lăsat deloc impresionat şi nu şi-a schimbat stilul. Vivaldi a scris nu mai puţin de 768 de lucrări, dintre care La Cetra, Il Pastor Fido, Montezuma, Feraspo etc.

Vivaldi nu a fost însurat şi nici nu a avut copii, însă este recunoscută relaţia îndelungată pe care a avut-o cu o cântăreaţă de operă, Anna Giro. Rămas fără bani, uitat de prieteni şi de public, Antonio a murit, în urma unei infecţii generalizate în organism, la 28 iulie 1741, la Viena. De dragul operelor sale, directorul spitalului a luat decizia de a nu-l îngropa pe compozitor într-o groapă comună, aşa cum se întâmpla cu persoanele sărmane. Antonio îşi doarme somnul de veci în cimitirul spitalului vienez Burial Ground.