de Elena Şerban
- La 22 martie 1312, Papa Clement al V-lea a luat o decizie care a bulversat lumea: a desfiinţat Ordinul Templierilor
Aproape că nu există om pe Pământ care să nu fi auzit câte ceva despre templieri. De bine sau de rău, contează mai puţin. Dar e cert că membrii acestui ordin înspăimântă şi intimidează în aceeaşi măsură.
Au înfiinţat prima scrisoare de credit
La începutul secolului al XII-lea, francezul Hugues de Payens a pus bazele unei organizaţii al cărei scop era acela de a proteja călătorii creştini din Ţara Sfântă. Era anul 1119. 20 de ani mai târziu, Biserica recunoaşte organizaţia militaro-călugărească. Din acel moment, tot mai mulţi oameni ai Bisericii voiau să facă parte din acest Ordin. Numele „templieri” vine de la faptul că primul cartier al organizaţiei a fost pe Muntele Templului lui Solomon, din Ierusalim.
Organizaţia cuprindea călugări militari războinici, călugări capelani şi călugări de serviciu (slujitori). Nu doar pentru că era o mândrie să fii templier, ci şi pentru că toţi membrii erau foarte bine antrenaţi, superdisciplinaţi şi echipaţi. Şi pentru că aveau nevoie de bani pentru toate aceste echipamente şi antrenamente, templierii care nu făceau parte din trupele războinice au pus bazele unui adevărat sistem bancar-financiar. Ei au înfiinţat, practic, primele scrisori de credit. Astfel, pelerinii care călătoreau în Ţara Sfântă îşi depuneau averea unui cavaler din regiunea de domiciliu, de la care primeau un document cifrat, indicând valoarea sumei deţinute. Acest act era folosit la sosirea în Ţara Sfântă pentru recuperarea fondurilor. Sistemul a îmbunătăţit atât siguranţa pelerinilor, care nu mai erau vizaţi de hoţi, dar a şi sporit averea templierilor, care opreau un procent din fiecare sumă.
Scutiţi de răspunderea legală
De asemenea, graţie bulei papale a Papei Inocenţiu al III-lea, templierii au fost scutiţi de supunerea la legile locale. Acest lucru însemna că templierii puteau traversa liber orice graniţă în spaţiul Europei de Vest, erau exoneraţi de taxe şi răspundeau doar în faţa Papei. Mai mult, devenise o modă ca marii bogătaşi ai vremurilor să doneze o parte din avere templierilor, în speranţa că vor fi protejaţi de Papă şi de întregul Ordin.
Pe baza acestui amestec de donaţii şi de afaceri, templierii au stabilit o reţea financiară în întreaga creştinătate. Deţineau suprafeţe întinse atât în Europa, cât şi în Orientul Mijlociu, erau implicaţi în manufactură, importuri şi exporturi şi chiar aveau propria flotă navală.
Încrederea în ei a scăzut
Începând cu a doua jumătate a secolului al XII-lea, templierii au început să îşi piardă importanţa. Motivul principal? Nu mai reuşeau să ducă la îndeplinire scopul de protectori. Mai mult, după ce în 1244 musulmanii au cucerit Ierusalimul, lumea creştină a pierdut aproape orice încredere în templieri. Ordinul a fost obligat chiar să îşi mute sediul central. De aceea, în scurt timp, sprijinul acordat organizaţiei s-a risipit.
În 1305, Papa Clement al V-lea a trimis scrisori Marelui Maestru templier Jacques de Molay şi celui Ospitalier (alt ordin mănăstiresc), Fulk de Villaret, pentru a discuta posibilitatea fuziunii celor două ordine. Niciunul nu agrea ideea, dar Papa a insistat şi i-a invitat pe amândoi la discuţii. De Molay a sosit primul la începutul lui 1307, dar de Villaret a venit abia câteva luni mai târziu. În timp ce aşteptau, de Molay şi Papa Clement au discutat acuzaţiile aduse cu doi ani înainte de un templier exclus din Ordin. Aceste acuzaţii erau, în general, considerate false, dar Clement i-a trimis Regelui Filip al IV-lea al Franţei o cerere scrisă pentru ajutor în investigaţie. Pentru că regele avea mari datorii la templieri, s-a gândit că e prilejul perfect să scape de ele. În acest sens, a pus presiune pe Biserică să acţioneze împotriva Ordinului.
Torturaţi pentru obţinerea de mărturisiri
La 13 octombrie 1307, Filip a ordonat ca de Molay şi alţi templieri francezi să fie arestaţi. Ei au fost acuzaţi de numeroase erezii şi torturaţi pentru obţinerea de mărturisiri. Acestea, deşi obţinute sub presiune, au provocat un scandal la Paris. După alte insistenţe din partea lui Filip, Papa Clement a emis o bulă (un fel de decret), care cerea tuturor monarhilor creştini europeni să-i aresteze pe templieri şi să le confişte averile.
Cinci ani mai târziu, la 22 martie 1312, Clement a acceptat dizolvarea Ordinului. Conducătorul de atunci al Ordinului, Jacques de Molay, a fost declarat vinovat de a fi redevenit eretic şi a fost condamnat să ardă pe rug la Paris, la 18 martie 1314. O legendă locală spune că de Molay a strigat dintre flăcări că atât Papa Clement, cât şi Regele Filip îl vor întâlni în curând în faţa lui Dumnezeu. Întâmplător sau nu, Papa Clement a murit o lună mai târziu, iar Regele Filip, într-un accident de vânătoare înainte de sfârşitul anului.
O dată cu înfiinţarea Ordinului, fondatorul său, Hugues de Payens, a redactat codul specific al membrilor. Cele 72 de clauze ale codului, cunoscut sub numele de Norma Latină, defineau comportamentul ideal al cavalerilor, cum ar fi tipurile de robe pe care trebuiau să le poarte sau câţi cai puteau avea. De asemenea, cavalerii trebuiau să ia masa în linişte, să nu mănânce carne mai mult de trei ori pe săptămână şi nu aveau voie să aibă contact fizic cu nicio femeie, nici măcar cu membrii propriei familii. Cavalerii purtau robe albe cu o cruce roşie şi o manta albă, iar sergenţii purtau o tunică neagră cu o cruce roşie în faţă şi în spate şi o manta neagră sau maro. Potrivit Normei, cavalerii trebuiau să poarte mantaua albă întotdeauna, fiindu-le interzis să bea sau să mănânce dacă nu o purtau.
Cavalerii templieri au fost asociaţi cu legende privind secrete şi mistere transmise din timpuri străvechi. Zvonuri circulau chiar şi din timpul templierilor înşişi. Scriitorii francmasoni şi-au adăugat propriile speculaţii în secolul al XIX-lea şi alte înfloriri fictive au fost adăugate în filme moderne, cum ar fi: „Mormântul morţilor orbi”, „Comoara naţională” şi „Regatul cerului”, dar şi cărţi best-seller precum „Ivanhoe” şi „Codul lui Da Vinci”. Se ştie că exista în timpul cruciadelor un interes special faţă de mitul Sfântului Graal, care a fost rapid asociat templierilor, încă din secolul al XII-lea. De asemenea, un artefact legendar ce pare a avea legătură cu templierii este Giulgiul din Torino. În 1357, giulgiul a fost expus publicului pentru prima dată de familia nepotului lui Geoffrey de Charney, templierul care fusese ars pe rug împreună cu Jacques de Molay în 1314.