de Elena Şerban

Dacă ar mai fi trăit, marele Gică Petrescu ar fi împlinit, la 2 aprilie, 96 de ani. Dar nu a fost aşa, iar vocea celui mai cunoscut cântăreţ de muzică de petrecere a tăcut pentru totdeauna în urmă cu cinci ani.

Venit pe lume în Bucureştiul de dinainte de Primul Război Mondial, în 1915, Gică şi-a iubit mult oraşul natal despre care, de altfel, a şi cântat. Tatăl, intelectual şcolit în Elveţia, şi mama, casnică, dar crescută la Paris, i-au făcut copilului lor toate poftele. Şi acesta a ales muzica.

Primul spectacol pe scenă a avut loc în 1931, în timp ce viitorul cântăreţ era licean la „Gheorghe Şincai”. Aflat la o serbare, Gică a fost descoperit de compozitorul Ion Vasilescu, omul care l-a dus pe licean la Radio.

După liceu a devenit student la Facultatea de Drept, dar a renunţat la cursuri după doi ani. Tatăl său l-a sfătuit să urmeze cariera muzicală şi, în 1933, a fost angajat oficial ca solist vocal la localul de lux „Galeries Lafayette”. În timp ce pe plan muzical totul îi mergea foarte bine, pe plan personal totul se prăbuşea în jurul său. I-a murit mama cu puţin timp înainte de a se angaja, iar trei ani mai târziu, tatăl său a paralizat.

Nu s-a lăsat înfrânt de necazuri şi s-a concentrat asupra carierei. A devenit cel mai mare cântăreţ de muzică de petrecere şi a fost iubit atât în perioada de dinainte de război, cât şi în timpul comunismului sau după Revoluţie. Nimeni nu îşi imagina muzica românească fără Gică Petrescu.

Cântăreţul a decedat la 18 iunie 2006, în Bucureşti. Fizic, aceea a fost data decesului, însă, sufleteşte, Gică a murit în 1989, o dată cu soţia sa, Cezarina, cu care a fost căsătorit 34 de ani. Cei doi nu au avut copii.

De-a lungul vieţii, Gică a fost recompensat cu numeroase premii, unul dintre ele fiind ordinul naţional „Steaua României”, în grad de Cavaler. Printre cele mai cunoscute cântece semnate de el se numără „Bucureşti, Bucureşti”, „Cu lăutarii după mine”, „Du-mă acasă, măi tramvai” şi „Uite aşa aş vrea să mor”.