de Dana Purgaru

- Anca Moraru s-a întors recent dintr-o călătorie în Nepal, unde a străbătut, în solitudine, drumuri greu accesibile de la poalele Everestului şi ale altor coloşi himalayeni.

A fost în Norvegia, Malta, Austria, Italia, Elveţia, Franţa, Tanzania şi Tenerife şi a urcat pe cele mai înalte vârfuri din Germania, Bulgaria, Africa, Ecuador şi Spania, până la 6.310 metri altitudine. Anca Moraru este o femeie pentru care călătoria şi, implicit, aventura sunt un mod de viaţă aproape de perfecţiune dacă s-ar putea trăi din ele. Tocmai s-a întors din Nepal şi spune că totul în viaţă ţine de karma.

A urcat până la 6.310 m altitudine
Anca Moraru, cunoscută pe internet şi drept Anka Berger, a călătorit până acum în zone la care majoritatea doar visează. „Locuri memorabile pe unde am păşit sunt cele mai înalte vârfuri din Germania, Bulgaria, Africa, Ecuador şi Spania. În România m-a fascinat Banatul. Am descoperit colţuri ascunse, sălbatice ale acestuia abia în vara lui 2008. Retezat şi Făgăraş rămân însă pe lista preferinţelor româneşti, dar asta în condiţiile în care nu am ajuns în Munţii Rodnei, de exemplu”, ne-a mărturisit temerara.
Printre performanţele sale se numără ascensiunile din Ecuador, pe cel mai înalt vulcan al Americilor - Chimborazo (6.310 m) şi pe unul dintre cei mai înalţi vulcani activi din lume - Cotopaxi (5.897 m), însă modesta montaniardă consideră că drumul contează mai mult decât altitudinea atinsă.

„Nepal este încă un Paradis accesibil”
Încălcându-şi propria regulă, de a nu merge în acelaşi loc de mai multe ori, tocmai s-a întors din Nepal, unde a călătorit pentru a doua oară. A fost o întâmplare, iar „cărţile” s-au potrivit neaşteptat de repede. „Negăsind de lucru în România şi primind un fel de ofertă din Nepal am plecat fără să stau pe gânduri. Himalaya oferă posibilităţi infinite pentru un iubitor de extreme. Este, din punctul meu de vedere, cea mai facilă destinaţie montană, tocmai pentru că îţi oferă libertatea de a te aventura pe cont propriu. Ca să urci pe Kilimanjaro, de exemplu, nu poţi face acest lucru de capul tău. Nici în Tibet nu ai acces de unul singur. Nepal este încă un Paradis accesibil”, ne-a declarat Anca. Motivul pentru care a călătorit singură, după cum spune ea, ţine de karma. Aşa a fost să fie.

Circa 350 km în 17 zile
În medie, a parcurs cam 15 km/zi, dar au fost şi zile în care a atins şi 40 km, iar o zi de traseu poate ajunge şi la nouă ore. A mers minimum 350 km în cele 17 zile petrecute în ţinuturi aride, friguroase, pe poteci înguste, situate la mii de metri altitudine. Ştia când pleca, dar niciodată când va ajunge şi dacă va găsi adăpost când va dispărea soarele şi nu a avut decât compania unei hărţi şi a unei mascote. În ciuda acestor lucruri, nu i-a fost niciodată teamă. „Când nu eram sigură de drum şi nici nu întâlneam pe nimeni, când se apropia apusul şi deja îmi făceam griji pe unde să îmi întind sacul de dormit să înnoptez, când nu aveam mâncare sau apă suficientă, trebuia să găsesc soluţii. Dacă pleci într-o astfel de aventură cu frică, mai bine stai acasă”, ne-a spus Anca.
Cel mai frumos moment al ineditei excursii a fost întâlnirea cu Gheţarul Khumbu. „Am avut nişte reacţii caraghioase când l-am văzut şi, fascinată, m-am trezit vorbind de una singură”, ne-a mărturisit amuzată montaniarda.

Un vis de şapte ani
Anca a fost extrem de aproape de Everest, iar pentru un împătimit al ţinuturilor înalte, care, din păcate, nu dispune de fonduri suficiente pentru ascensiune, acest lucru poate fi frustrant. Totuşi, speranţa ei se ascunde undeva îndărătul conştientizării faptului că unele lucruri vin la timpul lor în viaţă. Doar a aşteptat şapte ani să păşească în Himalaya... La întâlnirea cu celebrul colos s-a întors spre stânga şi a urcat pe Muntele Kala Patthar, din vecinătate. Ceea ce a simţit atunci nu poate fi egalat de nimic: „Mi-am înfipt ochii din plin în Everest. Este cea mai frumoasă panoramă montană pe care am trăit-o în viaţa mea de montaniard”.

Râvneşte la Aconcagua
În toate călătoriile sale, realizate cu preponderenţă în solitudine, Anca este însoţită de o mascotă pe care nu o lasă niciodată acasă. „Eu îi zic «Diddl Mouse», deşi nu face parte din renumita colecţie germană. Mă însoţeşte peste tot, iar acum doi ani l-am pierdut prin Himalaya. Din fericire, mi-a fost adus de alţi turişti după două ore”, ne-a povestit amuzată temerara.
Proaspăt întoarsă din Nepal îşi doreşte să ajungă pe Aconcagua, cel mai înalt vârf din Americi (6.962 m), pe Mt. Cook, cel mai înalt munte din Noua Zeelandă (3.754 m), în Islanda cu piciorul şi cu bicicleta, în Mongolia şi, desigur, pe Everest.

Contactul cu mantrele, răvăşitor

Zona Nepalului este dominată de mantre, acele formule sacre ce exercită o puternică influenţă asupra subconştientului, dar şi a conştientului în acelaşi timp, pentru vindecarea şi perfecţionarea sufletească. Joacă un rol esenţial în religia tibetană şi reprezintă legătura între Dumnezeu, Univers şi suflet. „Prima mea întâlnire cu «Om Mane Pad Me Hum», principala mantră budistă, a fost în decembrie 2008. M-a fascinat. Am încercat apoi efectul unei mantre în august 2009 la «Carpathian Adventure», un concurs de anduranţă. A fost un moment când am avut discuţii cu băieţii din echipă, care erau nemulţumiţi că rămâneam la coada echipei. În loc să izbucnesc în lacrimi am început să recit mantra în gând, încontinuu, i-am depăşit, m-am distanţat de ei şi am sfârşit prin a sta ulterior 20 de minute ca să îi aştept”, ne-a mărturisit Anca. „Mantrele sunt considerate a crea transformarea prin repetarea lor succesivă. Din păcate, nu am reuşit să transmit nimănui din ţară fascinaţia pentru ele. Nu văd posibil efectul unei mantre într-o societate comercială cum este cea în care trăim noi. O mantra are nevoie de spaţiu, de timp, de înţelegere şi de încredere. Trebuie simţită, nu doar rostită atunci când ai nevoie”, a adăugat ea.