de Elena Şerban
Gopo. Două silabe cunoscute în întreaga lume şi care vorbesc despre doi oameni. Unul, Ion Popescu Gopo, un artist plastic şi creator de desene animate, născut la 1 mai 1923, la Bucureşti. Al doilea, omuleţul lui Gopo, personajul imaginat de artist, mulţumită căruia, acesta a obţinut în 1957 Premiul „Palme d’Or” la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes.
Pseudonimul Gopo provine de la numele părinţilor săi: Gorenco (mama) şi Popescu (tatăl).
A debutat în presă în anul 1939, publicând caricaturi. Apoi, la 18 ani, s-a înscris la Academia de Arte din Bucureşti, instituţie pe care nu a terminat-o. După absolvirea unui curs de profil, la Moscova, a început să lucreze la Studioul Cinematografic Bucureşti, în cadrul secţiei de animaţie.
Printre desenele animate pe care le-a produs se numără „Răţoiul neascultător”, „Albina şi porumbelul”, „Doi iepuraşi” şi „Galateea”. La un moment dat a realizat că nu are cum să concureze cu tehnicile americane de la studiourile Disney, aşa că a creat omuleţul care-i poartă numele. Acesta este un personaj nud, schiţat din câteva linii, care interpretează însă perfect problemele lumii contemporane.
În paralel cu filmele sale de animaţie, Gopo a realizat şi producţii cu actori, cele mai cunoscute fiind: „Maria Mirabela” sau „Rămăşagul”. A interpretat şi câteva roluri în filmele proprii, „Galax” sau „Rămăşagul”, dar şi în filme ale altor regizori precum: „O noapte de pomină” sau „Dimitrie Cantemir”.
Marele cineast a decedat la data de 29 noiembrie 1989, din cauza unui infarct. O dată cu Gopo a murit şi animaţia românească.