de Elena Şerban

Un om aproape necunoscut. O idee care a schimbat lumea. Cele două enunţuri îl au în comun pe Henri Dunant, cel care a pus pe picioare o instituţie care se găseşte în orice loc de pe Terra: Crucea Roşie (sau, în ţările arabe, Semiluna Roşie). Aceasta a fost fondată la 8 mai 1862 sub numele iniţial de Comitetul Internaţional al Asociaţiilor de ajutorare pentru îngrijirea răniţilor.

Inventatorul ei, Henri Dunant, s-a născut la 8 mai 1828, în Elveţia, la Geneva, în familia unui om de afaceri. Atât tatăl, cât şi mama ajutau cu bani oamenii săraci, bolnavi şi fără posibilitatea de a se trata. De altfel, acela a fost unul dintre motivele pentru care Dunant a luat decizia de a înfiinţa Crucea Roşie.

Momentul hotărâtor a fost Bătălia de la Solferino. La 24 iunie 1859, în nordul Italiei, în Franţa şi în Austria a avut loc un conflict care a durat 16 ore. În urma confruntării s-au înregistrat nu mai puţin de 40.000 de victime. Afaceristul Dunant se deplasase în acea zi la Solferino pentru a se întâlni cu Napoleon. Pe drum însă a observat cadavrele care zăceau peste tot, dar şi miile de răniţi care erau îngrijiţi doar de patru chirurgi. Şi a decis. A scris şi a publicat, pe cheltuiala sa, o carte în noiembrie 1862. Aceasta se numea „O amintire de la Solferino”. Principalul scop a lui Dunant? Încerca să atragă atenţia lumii asupra războiului şi, mai ales, asupra victimelor. Cartea propunea două idei: înfiinţarea, în fiecare ţară, a unei societăţi de ajutorare a răniţilor pe timp de război, alcătuită din voluntari, şi promovarea unui acord internaţional care să protejeze soldaţii răniţi pe câmpul de luptă şi pe aceia care îi îngrijesc, oferindu-le astfel un statut neutru.

Pentru ideea avută, pe care nu s-a lăsat până nu a pus-o în practică, Dunant a primit, în 1901, primul Premiu Nobel pentru Pace. Elveţianul a murit la 30 octombrie 1910, şi a fost înmormântat în Cimitirul Sihlfeld, din Zürich. Dunant nu a fost căsătorit şi nu a avut copii.