de Elena Şerban

Un fiu de notar, pasionat de medicină încă din copilărie, a reuşit cu aproape un secol în urmă să identifice o boală care îi poartă acum numele: maladia Alzheimer. Alois Alzheimer s-a născut la 14 iunie 1864, în orăşelul german Marktbreit am Main. După absolvirea studiilor universitare, devine doctor în medicină în 1887.

Experienţa de 14 ani ca medic în Spitalul de Boli Mintale din Frankfurt am Main l-a determinat să introducă o nouă metodă de tratament al bolnavilor psihic: a renunţat la „cămaşa de forţă” în schimbul supravegherii acestora în săli comune, a utilizat băile calde pentru liniştirea bolnavilor agitaţi şi a permis plimbările în parcul spitalului sau în împrejurimi. Împreună cu câţiva medici specializaţi în morfologia patologică a creierului, a întreprins primele studii de neuropatologie.

În 1901, Alzheimer a examinat prima dată o bolnavă internată pentru modificări de comportament, tulburări de memorie şi imposibilitatea de a desfăşura activităţi în gospodărie. A urmărit evoluţia acestei paciente până la decesul femeii, în 1906. În urma autopsiei, a observat că foarte multe celule nervoase în regiunile frontală şi parietală ale creierului dispăruseră. Alte descoperiri efectuate cu ocazia autopsiei au fost: apariţia unor acumulări de substanţe proteice ca plăci dispuse în întreaga scoarţă cerebrală şi, mai ales, reducerea masei creierului în regiunile frontală şi parietală.

La 3 noiembrie 1906, în cadrul unei conferinţe a psihiatrilor germani, Alzheimer a prezentat comunicarea asupra unei forme „particulare de îmbolnăvire a scoarţei creierului”. Acesta a fost primul caz diagnosticat de atrofie difuză presenilă a creierului, afecţiune care poartă numele său: boala Alzheimer.

La 19 decembrie 1915, Alois a murit din cauza unei endocardite septice subacute. A fost căsătorit cu Cecilie Geisenheimer în perioada 1894-1901, iar mariajul a durat atât de puţin deoarece în 1901 Cecilie a murit.