de Elena Şerban

La 18 iunie 1882 a venit pe lume unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă din lume, din păcate, aproape necunoscut în România: Ştefania Mărăcineanu. Savanta nu a povestit de-a lungul timpului foarte multe despre copilăria sa destul de săracă, pe care a trăit-o la Bucureşti. Se ştie că a absolvit Facultatea de Fizică şi Chimie a Universităţii Bucureşti în 1910, an în care a devenit profesor la Şcoala de Fete.

După Primul Război Mondial a primit o bursă la Paris, perioadă în care a lucrat în laboratoarele soţilor Curie. În 1924 şi-a luat doctoratul în fizică pe baza lucrării „Constanta radioactivă a poloniului”, observând înaintea soţilor Curie fenomenul radioactivităţii artificiale.

„Doamna ştiinţei” a murit în vara anului 1944, la vârsta de 62 de ani, din cauza pasiunii sale pentru ştiinţă. Motivul decesului a fost cancerul cauzat de expuneri frecvente la substanţele radioactive.

Printre cele mai importante lucrări ale Ştefaniei Mărăcineanu sunt cele în care descrie legătura dintre cutremure şi precipitaţii, fiind şi primul om de ştiinţă din lume care a atras atenţia asupra faptului că în ajunul producerii cutremurelor se constată o creştere a radioactivităţii în zona epicentrului. De asemenea, ea a efectuat o serie de experimente inovatoare pentru acele vremuri, producând ploi artificiale în mai multe zone din Oltenia, dar şi din Sahara.

Însă, de departe cea mai importantă realizare a sa rămâne radioactivitatea artificială. Şi, deşi a fost primul om de ştiinţă care a anunţat această descoperire, laurii şi chiar Premiul Nobel au ajuns la Irene Joliot-Curie şi la soţul său.