de Elena Şerban
- Romanul publicat la 30 iunie 1936 a primit Premiul Pulitzer, iar filmul a fost „decorat” cu opt Oscaruri
Un roman şi un film cu acelaşi nume: „Pe aripile vântului”. Succes total pe ambele linii, pentru că atât cartea, scrisă de Margaret Mitchell, cât şi pelicula au rămas în sufletele oamenilor. Cârcotaşii ar spune că impactul uriaş al romanului a fost determinat şi de ecranizarea din 1939. Filmul a fost prima producţie color de asemenea proporţii şi i-a avut ca protagonişti pe Vivien Leigh şi Clark Gable. Conform criticilor, filmul a fost mult mai bun decât romanul, lucru ce se spune rar despre o dramatizare.
Au dat cu piciorul succesului
Romanul nu a atras încă de la început interesul producătorilor de film. Louis B. Mayer sau Irving Thalberg de la Metro-Goldwyn-Mayer (MGM), Pandro Berman de la RKO şi chiar David O. Selznick de la Selznick International Pictures au refuzat să îl ecranizeze. Singurul interesat a fost Jack Warner de la Warner Bros, însă starul acestei companii de film, Bette Davis, a refuzat să joace rolul lui Scarlett. Selznick s-a răzgândit însă şi a cumpărat drepturile pentru dramatizarea romanului contra a 50.000 de dolari, sumă fabuloasă în acele vremuri.
Castingul a durat doi ani
Odată cumpărate drepturile de autor, au început demersurile pentru ecranizarea romanului. Dacă în privinţa scenaristului nu au fost probleme (autoarea romanului era unul dintre cei doi scenarişti), în ceea ce priveşte actorii a fost... muncă de Sisif. Prima opţiune a producătorului David O. Selznick pentru rolul Rhett Butler a fost Gary Cooper, însă acesta era sub contract cu o altă casă de producţie. Şi atunci s-a ales varianta Clark Gable, care, la rândul său, era actor la MGM. În acele vremuri se ştia foarte clar că MGM nu împrumută actori. Norocul lui Selznick a fost că socrul său era Louis B. Mayer, directorul MGM. Acesta i-a permis lui Gable să joace în „Pe aripile vântului” şi i-a oferit ginerelui său jumătate din banii de care avea nevoie pentru realizarea filmului. „Frate, frate, dar brânza-i pe bani”, spune un proverb românesc. Şi la americani e cam la fel. Pentru că în schimbul lui Gable şi a celor 1,9 milioane de dolari Salznick a trebuit să cedeze jumătate din încasări. Şi nu a făcut deloc o afacere rea, mai ales că, de-a lungul anilor, filmul a adus nu mai puţin de 3 miliarde de dolari! Gable era plătit atunci cu 7.000 de dolari pe săptămână, sumă ce ar echivala acum cu aproximativ 100.000 de dolari.
Iubita lui Charlie Chaplin, la un pas de rolul Scarlett
Convins că partenera lui Clark Gable trebuie să fie la înălţimea talentului acestuia, Selznick a cheltuit nu mai puţin de 100.000 de dolari pentru căutarea sa. Au fost supuse castingului nu doar femei total necunoscute şi care-şi doreau faima sau aspirante, ci şi actriţe cu state vechi la Hollywood. Printre ele se numărau: Jean Arthur, Lucille Ball, Tallulah Bankhead, Joan Bennett, Joan Crawford, Olivia de Havilland, Katharine Hepburn, Carole Lombard, Ida Lupino, Barbara Stanwyck, Margaret Sullavan, Lana Turner, Loretta Young, Vivien Leigh şi Paulette Goddard. Dintre toate acestea, ultimele două au atras atenţia producătorilor, iar cea din urmă s-a detaşat aproape în câştigătoare, însă scandalul iscat de relaţia sa cu Charlie Chaplin l-a determinat pe Selznick să o aleagă pe Leigh.
Filmări în timp-record
În ciuda uriaşului volum de muncă şi a faptului că romanul presupunea scene de luptă, incendii uriaşe, dar şi baluri somptuoase, filmările s-au efectuat într-un timp foarte scurt. A fost nevoie de doar cinci luni pentru ca actorii să filmeze toate scenele. Primul cadru a fost tras la 26 ianuarie 1939, iar ultimul la 27 iunie 1939, însă filmul a fost gata, cu tot cu postproducţie, la 1 noiembrie 1939. Întrebat despre film înainte ca acesta să fi trecut testul publicului, Selznick a declarat plin de umor: „La prânz cred că e divin, însă la miezul nopţii cred că va fi un eşec răsunător. Uneori cred că va fi cel mai mare film din istorie, însă şi dacă va fi doar un film bun mă voi mulţumi”.
Primul „Omuleţ de aur” pentru o actriţă de culoare
Hattie McDaniel, interpreta blândei Mammy, a reuşit să obţină Premiul Oscar pentru prestaţia sa din „Pe aripile vântului”. Ea a devenit astfel prima femeie de culoare câştigătoare a unui Premiu Oscar pentru rol secundar. Deşi a fost foarte apreciată de marele public şi de critici pentru rolul său, Hattie nu a fost lăsată să intre în sala de teatru din Atlanta unde a avut loc premiera peliculei, doar pentru că era de culoare. Autorităţile sudiste americane nu permiteau accesul acestor persoane în locurile rezervate albilor.
„Pe aripile vântului” a câştigat în total opt Premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film şi cea mai bună actriţă în rol principal, Vivien Leigh. În ciuda interpretării desăvârşite, Clark Gable a rămas doar cu o nominalizare, nu şi cu un Premiu Oscar.
Scriitoarea Margaret Munnerlyn Mitchell s-a născut în Atlanta (locul de desfăşurare a acţiunii romanului), la 8 noiembrie 1900. Prima slujbă a sa a fost cea de jurnalistă. Norocul nostru, al tuturor, a fost faptul că la începutul anilor ‘30 a suferit un accident în care şi-a luxat glezna. Pentru că nu avea cum să îşi facă treaba de ziaristă, s-a apucat de scris. Şi a conceput unul dintre cele mai cunoscute romane ale tuturor timpurilor, pentru care a primit Premiul Pulitzer în 1937. Cel care a îndrumat-o să scrie cartea a fost soţul său, John Marsh. Din nefericire, Margaret a murit în 1949, într-un accident de maşină. Era în plină glorie.
După succesul imens avut cu romanul „Pe aripile vântului” şi mai ales după ecranizarea acestuia, scriitoarea americană Alexandra Ripley a avut uluitorul curaj să continue acţiunea. Publicat sub numele „Scarlett”, romanul prezintă viaţa năbădăioasei sudiste şi numeroasele sale tentative de a-l recuceri pe Rhett Butler. „Scarlett” a fost publicat în 1991, însă nu s-a bucurat nici pe departe de succesul romanului scris de Margaret Mitchell. De aceea, multă lume a fost de părere că decizia de a se continua aventura lui Scarlett O’Hara a fost o mare greşeală.
- În prima zi după apariţia romanului „Pe aripile vântului” au fost vândute 50.000 de exemplare. Până la sfârşitul anului 1937, tirajul a atins, numai în Statele Unite, cifra de 2.000.000 de exemplare. Romanul a fost tradus în 21 de limbi şi vândut în întreaga lume în aproximativ 30 de milioane de exemplare. Iar filmul, de-a lungul anilor, a adus nu mai puţin de 3 miliarde de dolari!
- Cuvintele rostite de Scarlett chiar la finalul romanului şi al filmului „Şi mâine e o zi” au devenit una dintre cele mai cunoscute replici din istorie.