de Elena Şerban

Recent, preşedintele Traian Băsescu a făcut două afirmaţii care au aruncat în aer clasa politică din România, dar şi din Rusia. Acestea au fost: „Abdicarea Regelui a fost un mare act de trădare” şi „Pentru toată lumea, Antonescu rămâne responsabil de holocaustul evreilor şi ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, dar nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci, ăsta (n.r. - Antonescu) era doar premier”. Multă lume s-a declarat şocată, considerând că Traian Băsescu a făcut o mare gafă. Ce a fost însă atunci şi care a fost contextul istoric, dar şi împrejurările care au dus la abdicarea monarhului român la sfârşitul anului 1947? Înainte de a vă plasa într-o tabără sau alta, este important să aflaţi contextul internaţional imediat după terminarea Celui de-Al Doilea Război Mondial. Ne vom referi strict la statele conduse de monarhi la acel moment - Bulgaria şi Iugoslavia -, dar şi la decizia Uniunii Sovietice de a-şi impune sistemul politic în spaţiul în care se aflau trupele sale.

„Coroana” bulgară, abolită prin referendum
Bulgaria era condusă în perioada 1943-1946 de ţarul Simeon al II-lea, din Casa de Saxa-Coburg şi Gotha. Deşi în 1946, unchiul său, Kiril, care deţinea, în fapt, puterea în Bulgaria, a fost asasinat în urma unui complot pus la cale de bolşevici, lui Simeon i s-a permis rămânerea pe tron. Şeful bulgar a fost obligat să părăsească statul în 1946, după ce un referendum popular a ales abolirea monarhiei. Varianta fugii a fost aleasă deoarece familia regală spera că în acest fel va evita abdicarea forţată ce i-ar fi putut fi impusă lui Simeon.

Petru al Iugoslaviei a fugit în SUA
Petru al II-lea, cunoscut şi sub numele de Petru al II-lea Karađorđević (născut la 6 septembrie 1923, în Belgrad, şi mort la 3 noiembrie 1970, în Denver, Colorado, SUA), a fost ultimul rege al Iugoslaviei. Părinţii săi au fost Alexandru I şi prinţesa Maria de România. Petru a devenit rege la vârsta de 11 ani, după asasinarea tatălui său la Marsilia la 9 octombrie 1934.
Din cauza vârstei fragede a noului rege s-a înfiinţat o regenţă condusă de vărul tatălui său, prinţul Pavle Karađorđevici. Deşi Regele Petru şi consilierii săi s-au opus Germaniei naziste, regentul, prinţul Pavle, a declarat că Regatul Iugoslaviei ar adera la Pactul Tripartit la 25 martie 1941. La 27 martie, Regele Petru, în vârstă de 17 ani, a fost proclamat major, şi a participat la o lovitură de stat susţinută de britanici, care s-a opus Pactului Tripartit.
În urma unei operaţiuni a Germaniei, care a cucerit Belgradul, la 17 aprilie 1941, Iugoslavia a fost divizată, iar Regele Petru a părăsit ţara pentru a-şi proteja viaţa. El s-a stabilit în Anglia şi apoi în Statele Unite, unde a şi murit în 1970.

Monarhul României a scurtat războiul
Regat încă din 1881, România a fost condusă de Regele Carol I până în 1914. În perioada celei de a doua conflagraţii mondiale, ţara noastră era condusă de Regele Mihai. Monarhul a domnit în două perioade: între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930 şi între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947. În a doua etapă la conducerea statului român a domnit sub regimul mareşalului Ion Antonescu, care îndeplinea funcţia de premier.
Cunoscut filogerman, Antonescu a ţinut ca România să fie de partea Germaniei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. După ce sovieticii au câştigat războiul, Regele a organizat arestarea mareşalului Antonescu. Operaţiunea pusă la cale de Rege, cu acceptul ruşilor, a avut loc în seara zilei de 23 august 1944 şi, conform istoricilor, a însemnat scurtarea războiului cu aproximativ şase luni şi cruţarea a zeci de mii de vieţi.

Acuzat că nu a mai vrut să revină în România
Situaţia din Balcani devenea din ce în ce mai neplăcută pentru monarhiile din zonă. Conform unor istorici, Regele român a realizat că regatul nu va mai avea viaţă lungă în România. Poate de aceea, invitat la nunta Elisabetei a II-a a Marii Britanii (verişoara sa de gradul al III-lea), care a avut loc la 20 noiembrie 1947, aproape că decisese să nu mai revină în ţară. O serie de personalităţi americane şi britanice pe care le-a întâlnit la eveniment l-au sfătuit însă să-şi schimbe decizia. Şi regele s-a întors. Însă, conform unor declaraţii ulterioare ale monarhului, el nu a avut niciodată intenţii de părăsire a ţării.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, România era guvernată de comuniştii impuşi la 6 martie 1945 de sovietici. Încercările Regelui Mihai de a se opune guvernului comunist au fost sortite eşecului.

„Abdic pentru mine şi pentru urmaşii mei”
La 30 decembrie 1947, Regele Mihai transmitea printr-un comunicat, decizia de a abdica de la tronul României. În actul ce poartă semnătura sa se preciza: „... consider că instituţia monarhică nu mai corespunde actualelor condiţiuni ale vieţii noastre de stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea dezvoltării României. În consecinţă, pe deplin conştient de importanţa actului ce fac în interesul poporului român, abdic pentru mine şi pentru urmaşii mei de la tron, renunţând pentru mine şi pentru ei la toate prerogrativele ce le-am exercitat ca rege al României”.
Conform site-ului Casei Regale a României, Regele „... a fost obligat să abdice, la 30 decembrie 1947, sub ameninţarea uciderii, în caz de refuz, a o mie de tineri deţinuţi de comunişti. Actul abdicării, semnat sub ameninţare, este ilegal şi lovit de nulitate...”.
Faptul că Regele a fost forţat de autorităţi să abdice ar putea fi confirmat de o declaraţie făcută de şeful statului comunist albanez Enver Hodja. Acesta a susţinut că a aflat de la alţi lideri comunişti români că, într-adevăr, Regele Mihai a fost ameninţat de Gheorghe Gheorghiu-Dej cu arma pentru a semna abdicarea.

Dispute privind averea luată

La 3 ianuarie 1948, Regele a fost silit să părăsească România. Controverse deosebite s-au iscat în România şi legat de eventuala avere cu care ar fi plecat regele şi familia sa. După unii, familia regală a fost de acord să părăsească ţara în schimbul unor averi colosale. Se spune că Regele a încărcat într-un tren aur, diamante, opere de artă şi chiar câteva maşini. Fostul suveran român a negat în repetate rânduri că guvernul comunist i-ar fi permis să ia bani sau bunuri de valoare. Singurele lucruri pe care admite că le-a luat au fost cele patru automobile personale, încărcate în două vagoane de tren. Viaţa nu foarte îndestulată pe care a dus-o Regele în perioada exilului şi faptul că a trebuit să muncească împreună cu toată familia pentru a se întreţine întăresc totuşi spusele sale.
După revenirea în România, Casei Regale i-au fost retrocedate o serie de proprietăţi: domeniul Sinaia (cu celebrele castele Peleş, Pelişor şi Foişor), dar şi domeniul regal de la Săvârşin (Arad). De asemenea, ca fost şef de stat, Regelui Mihai şi familiei sale le-a fost oferit, ca reşedinţă oficială permanentă, Palatul Elisabeta din Capitală.