de Gabriela Niculescu
Viaţa Mariei Lătăreţu este una de poveste. O poveste frumoasă de carieră, dar tragică de viaţă. Copilăria i-a fost marcată de lipsuri materiale, fiind nevoită să muncească pentru a-şi sprijini familia. Glasul unic şi inconfundabil a ajutat-o să ajungă cunoscută, dar dramele vieţii nu s-au oprit aici. A avut şase copii, dintre care cinci i-au murit. Nu şi-a îngropat doar odraslele, ci şi soţul. Fiul, Ion, şi nora sa, Ioana, i-au fost cel mai mare sprijin în viaţă. S-a dedicat cântecului şi nu s-a preocupat niciodată de avere. A fost recunoscută pentru bunătatea şi dărnicia sa. A părăsit această lume făcând ce a iubit mai mult, cântând pe scenă. „Vă las cântecele mele”, cântecul său testament, a fost ultimul interpretat în faţa publicului din comuna Româneşti, judeţul Botoşani, la 27 septembrie 1972.
„Când am deschis ochii pe lume, m-am pomenit într-o bătătură mică şi săracă”
Maria Lătăreţu a venit pe lume la 7 noiembrie 1911, fiind cel de-al 16-lea copil al familiei Borcan, din comuna Bălceşti, judeţul Gorj, pe Valea Gilortului. „Când am deschis ochii pe lume, m-am pomenit într-o bătătură mică şi săracă, cu două încăperi. Acum nu mai există… Dar grădina casei mele nu am să o pot uita niciodată. Avea gard de jur-împrejur cu stobori împletiţi cu nuiele, iar în interiorul grădinii aveam tot felul de pomi fructiferi, mai mulţi pruni şi meri, iar în faţa casei aveam o mulţime de trandafiri, nalbe, garoafe, gherghine şi o tufă de liliac. Pot să spun că era, poate, cea mai frumoasă grădină din Bălceşti”, declara „Privighetoarea României” într-un interviu acordat la radio în 1970.
A deprins tainele cântecului de la mama şi fratele său
Pe meleagurile aflate între Olt şi Jiu a deprins cele dintâi cântări de la mama sa, Maria, de fel din Novaci, din familia Culici - vestiţi lăutari de pe Valea Gilortului -, dar şi de la fratele său, care cânta la vioară şi pe care-l acompania. Copilăria nu a fost una uşoară, venind târziu pe lume, părinţii fiindu-i deja bătrâni, a trebui să muncească pentru a-i sprijini. Mergea la cules de prune prin sat, unde pentru câţiva bănuţi trebuia să şi cânte. Mergea la câmp, trudea din greu şi cânta cu celelalte fete din sat. Aşa a început să vină inspiraţia pentru versurile cântecelor sale. „La vârsta de 9 ani, îmi aduc aminte că m-am dus cu tata în casa lui popa Oprişescu din Cârligeii din Deal, acolo se făcea o petrecere, avea fini, eu, care niciodată nu cântasem la vreo masă aşa de mare ca să fiu ascultată de atâta lume, când am început să cânt cu tata am început să tremur de ruşine, de-abia apucam să termin cântecul şi, când am terminat de cântat, am şi fugit afară”, îşi amintea iubita interpretă în 1970.
Era deja vestită în tot satul că ştia să cânte, iar în 1923, la vârsta de 12 ani, cânta în taraful lui Ionica Gîlcă din Novaci, apoi la Târgu-Jiu, în taraful fratelui său Ioniţă.
Zece ani a cântat la nunţi şi petreceri
Nu împlinise bine 16 ani când a devenit cântăreaţa principală a tarafului „Tică Lătăreţu” - viorist şi cântăreţ din Leleşti, sat aflat în apropiere de Târgu-Jiu. Tânărul lăutar i-a devenit soţ, interpreta ajungând cunoscută ca Maria Lătăreţu. Timp de zece ani a colindat din sat în sat, pe la nunţi şi petreceri, mergând până la Izverna Mehedinţiului, în hotar cu Banatul. Maria Lătăreţu devenise deja binecunoscută în toată Oltenia. O căutau şi veneau să înveţe de la ea tinerele cântăreţe gorjence care începeau să-şi clădească o carieră.
Consacrată la Bucureşti, solicitată la Stockholm
În 1937, Constantin Brăiloiu a adus-o la Bucureşti, pentru înregistrările Arhivei de folclor a Societăţii Compozitorilor Români. Primele imprimări au fost făcute pe cilindri de fonograf, apoi pe discuri „Columbia”. Imprima discuri şi cânta adesea la microfonul posturilor de radio, iar faima sa străbătea ţara de-a lungul şi de-a latul. De atunci a început să se profileze cea mai importantă etapă a vieţii sale - consacrarea ca interpretă şi reprezentantă a cântecului popular românesc.
În 1949, Maria Lătăreţu devine cântăreaţa primei noastre orchestre de muzică populară de stat, întemeiată în acelaşi an pe lângă Institutul de folclor, care avea să devină mai apoi orchestra „Barbu Lăutarul”. Pe estrada marilor săli de concerte poartă mesajul folclorului românesc în Rusia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, Iugoslavia, Bulgaria, Egipt şi în Siria. Profesorul Mihail Pop, aflat la o consfătuire pe teme folclorice, a fost surprins să constate la Stockholm că Maria Lătăreţu a fost foarte solicitată cu cântecul lung bătrânesc, oltenesc, vechi, arhaic „Mă uitai spre răsărit”, considerat şi catalogat a fi unul dintre cele mai frumoase ale lumii.
Glasul i s-a păstrat intact până la sfârşit
Atât în tinereţe, cât şi în ultimii ani de viaţă, Maria Lătăreţu interpreta cântecele cu multă uşurinţă. Melodii ca „Mai ţii minte, măi, dragă Mărie”, „Lie, Ciocârlie”, „Sanie cu zurgălăi”, „Pe câmpul cu florile” vor rămâne pentru totdeauna în sufletele oamenilor.
Modulaţiile şi inflexiunile calde din voce n-au părăsit-o niciodată, iar puterea creatoare creştea o dată cu vârsta. Avea un cântec pentru oricine şi pentru orice. A cântat primăvara ca nimeni alta, a fost cea mai mare cântăreaţă a florilor, a firului de iarbă crudă, a dragostei curate, a muncii, a înţelepciunii omului de ţară. Alaiul său de flori, ciripitul păsărelelor, pe care aproape în fiecare cântec le dezmierda, cu cadenţe melodioase, te fac mai bun, mai optimist. Cântecele Mariei Lătăreţu aduc în suflet linişte, dragoste şi împăcare, deoarece adună în ele frumuseţea, bucuriile şi dorurile plaiurilor olteneşti.
Cariera Mariei Lătăreţu a fost una strălucită, dar nu acelaşi lucru se poate spune despre viaţa personală, marcată de multe tragedii. Artista emerită şi-a îngropat cinci dintre cei şase copii, dar şi soţul! La bombardamentele din aprilie 1944, Maria şi fiul său, Ion, s-au refugiat în casa părintească a soţului, la Leleşti. Nu a luat nimic cu ea, iar când a revenit în Capitală, în vara aceluiaşi an, pe locul casei a găsit o groapă.
A încetat din viaţă pe scena pe care a slujit-o cu credinţă şi devotament. Inima sa a încetat să bată când aplauzele şi ovaţiile publicului încă se mai auzeau. Era 27 septembrie 1972, la Căminul Cultural din Româneşti, judeţul Botoşani. Ultima înregistrare video a artistei, realizată cu opt zile înainte să treacă în nefiinţă, „Uită-te lume la mine”, cunoscută ulterior sub denumirea „Vă las cântecele mele”, pare a fi un rămas bun şi totodată un testament verbal al artistei, care ne încredinţează o moştenire nepreţuită, dusă mai departe de generaţiile următoare de artişti. Se spune că acest cântec a fost cerut de publicul din Româneşti de trei ori la rând. Martorii tragicului eveniment din 1972 spun că artista era epuizată, dar cânta din tot sufletul pentru publicul său. La a treia interpretare şi-a dat şi ultima suflare, aşternând peste bucuria şi aplauzele frenetice un doliu greu de uitat.