de Elena Şerban Polinezia Franceză, Noua Zeelandă sau Hawaii ar fi rămas multă vreme neştiute de europeni dacă un navigator britanic nu le-ar fi descoperit. Este vorba despre James Cook, născut la 27 octombrie 1728, în Marton, în North Yorkshire, aproape de oraşul Middlesbrough (Anglia). Alături de alţi patru fraţi, James a venit pe lume în familia formată din fermierul James Sr şi soţia sa, Grace. Viitorul navigator a lucrat în prima parte a vieţii sale tot ca fermier, apoi, la 18 ani, s-a angajat pe un vas ce transporta cărbuni.
Datorită meritelor sale, James Cook a fost ales de Royal Society pentru a conduce o expediţie pe vasul Endeavour, care, împreună cu astronomul Charles Green, trebuia să facă observaţii amănunţite despre tranzitul lui Venus asupra Terrei. O altă misiune a navei care îi transporta pe cei doi era aceea de a explora noi locuri din Oceanul Pacific. În timpul primei sale călătorii în Pacific, James Cook a înconjurat Capul Horn şi a ajuns în Tahiti la 3 iunie 1769. Vasul Endeavour a petrecut apoi şase luni pentru a cartografia Noua Zeelandă. James Cook a explorat apoi şi a declarat Australia estică posesiune engleză.
La 17 ianuarie 1773, Cook a trecut Cercul Antarctic şi a devenit primul om despre care se ştie că a făcut acest lucru.
Aventurierul a murit în ziua de Sfântul Valentin, în anul 1799, în Hawaii, ucis de un căpitan de triburi local. Cauza uciderii sale a fost legată de faptul că lui Cook i-au fost furate mai multe bărci, motiv pentru care el a decis să ia ostatici mai mulţi localnici. Căpitanul care l-a omorât nu ştia exact obiceiul local şi a decis să îl suprime pe englez.
Din păcate, pentru aventurierul englez, niciuna dintre bucăţile de pământ pe care le-a făcut cunoscute lumii noi nu poartă numele său sau ceva derivat.