Main menu

header

17-01-1de Elena Şerban

Inspiră milă şi par neajutoraţi, suferă în urma unor greşeli ale naturii sau a unor accidente de diferite tipuri, le lipsesc părţi din corp fără de care alţii consideră că nu ar putea trăi şi sunt numiţi oameni cu handicap doar pentru că nu au corpul întreg. Cu toate acestea, unii dintre ei au reuşit în viaţă cu puţin şi pot fi consideraţi adevărate modele. Inspiraţi-vă din povestea câtorva dintre oamenii mai puţin norocoşi, dar care merită toate laudele!

Oscar Pistorius, campionul fără picioare
Sud-africanul Oscar Pistorius a reuşit să intre în istoria atletismului mondial. Cu ambele picioare amputate, atletul de 24 de ani a terminat pe locul doi ştafeta de 400 de metri la Campionatul Mondial de Atletism de la Daegu, Coreea de Sud, desfăşurat în perioada 27 august - 4 septembrie. Pistorius nu a făcut parte din ştafeta ţării sale în finală, dar a contribuit la calificarea ei, având evoluţii foarte bune în serii şi în semifinale, unde a stabilit, alături de colegii săi, un nou record naţional. Sportivul a devenit, astfel, primul atlet cu picioarele amputate căruia i s-a permis să concureze la Campionatele Mondiale pentru persoanele fără dizabilităţi. Sud-africanul s-a născut fără oasele peroneu de la ambele picioare, medicii fiind nevoiţi să îi amputeze ambele membre inferioare când avea numai câteva luni. În prezent, Oscar poartă proteze din fibră de carbon. I-a fost acordat dreptul de a concura în competiţiile atletice în 2008, în urma unor îndelungate bătălii în instanţă, iar acum este ca şi calificat la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012.

Milionar de succes după un accident teribil
Un chinez care nu are decât jumătatea superioară a corpului a ajuns milionar în dolari folosindu-se chiar de infirmitatea sa. Shuiling Peng locuieşte în oraşul Shenzen şi are 37 de ani. El a supravieţuit miraculos după ce, în 1995, a fost strivit de un camion. Ghinionistul nu mai are picioare, organe genitale şi nici o parte a şoldului. Pentru a supravieţui, medicii de la spitalul din Bujie, unde a fost internat Peng, au apelat la tehnici chirurgicale inedite şi neutilizate până în acel moment. Astfel, chinezului i-a fost luată o bucată mare de piele de pe cap care i-a fost aplicată în zona torsului, pentru a i se închide. Abia după doi ani, Peng şi-a revenit cât de cât şi a putut mânca şi chiar să se deplaseze. Pentru a se mişca i-a fost realizat un corset de care sunt ataşate proteze pentru ambele membre inferioare.

Optimismul, cheia succesului
Directorul spitalului din Bujie, Lin Liu, este de părere că lucrul care a contat cel mai mult în grăbirea stării de vindecare a lui Peng a fost optimismul debordant al acestuia. „Nu am întâlnit niciodată o persoană care să fie la fel de plină de viaţă aşa cum e Peng. Tristeţea şi deprimarea sunt stări pe care el nu le-a experimentat deloc în aceşti doi ani de spitalizare. Experienţa lui Peng ar trebui să fie un exemplu nu doar pentru oamenii cu diverse handicapuri, ci şi pentru cei perfect sănătoşi”, a declarat Lin Liu.
În ciuda stării groaznice prin care trece, Peng conduce o afacere de multe milioane de dolari pe care a început-o cu un magazin. Supermarketul se numeşte „Magazinul jumătăţii de om cu totul la jumătate de preţ”.

Fetiţa care a trăit într-o... minge
17-01-3O banală minge de baschet a fost folosită de o fetiţă din China pentru a se deplasa. Rămasă fără picioare în urma unui accident de maşină, micuţa Qian Hongyan iubeşte viaţa mai mult decât orice pe lume. Acum, în vârstă de doar 10 ani, ea are un ţel foarte important: îşi doreşte să participe la Jocurile Paralimpice de la Londra, din 2012, la o probă de înot. Pentru a-şi atinge scopul, micuţa chinezoaică se antrenează zilnic, ore în şir, în bazin şi speră chiar să obţină un record la proba de 200 m. De asemenea, îşi doreşte ca banii pe care i-ar putea obţine din sponsorizări, în urma participării la aceste Jocuri Paralimpice, să îi fie suficienţi pentru a-şi cumpăra o pereche de proteze performante.
Fetiţa şi-a pierdut picioarele pe când avea 3 ani. Pentru că familia sa, foarte săracă, nu şi-a permis să îi cumpere proteze, fata a fost obligată să se deplaseze cu ajutorul unei jumătăţi de minge de baschet. Acest fel ciudat de a merge nu i-a îndepărtat zâmbetul de pe buze şi nici nu a îndepărtat-o de şcoală. Foarte prietenoasă, Qian s-a făcut îndrăgită printre colegii săi de clasă, care, la nevoie, o purtau în braţe dintr-un loc în altul. În urmă cu doi ani, optimista chinezoaică a primit o pereche de proteze clasice, din lemn, iar Qian a renunţat, în sfârşit, la deplasatul cu mingea. De-a lungul celor cinci ani de mers cu această neobişnuită metodă, fetiţa a „tocit” şase mingi de baschet.

„Arcaşul orb” vrea la Londra
17-01-2O altă persoană cu dizabilităţi, al cărei vis este acela de a participa la Jocurile Olimpice de la Londra (nu la Paralimpice), este sud-coreeanul Im Dong Hyun. Tânărul, poreclit „Arcaşul orb”, vrea să facă parte din echipa de tir cu arcul a ţării sale. El se antrenează cot la cot cu colegii săi, iar singura sa problemă o reprezintă faptul că abia poate distinge ţinta la care trebuie să tragă. Chiar şi în aceste condiţii, arcaşul, în vârstă de 25 de ani, a mai participat la Olimpiada de la Atena, din 2004, şi la cea din 2008, de la Beijing. În aceste competiţii, Im s-a clasat între primii zece competitori.

Important! Aproximativ un miliard de persoane din întreaga lume au o formă sau alta de handicap, arată o statistică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).