Main menu

header

08-01-1

de Elena Şerban

Multiplu campion olimpic şi mondial, Evghenii Pluşenco este considerat de mulţi cel mai mare patinator din toate timpurile! Sportivul s-a născut în zodia Scorpionului, la 3 noiembrie 1982, în Khabarovsk Krai, din Extremul Orient rus. Îndrăgostit de gheaţă, poate şi din cauza climatului extrem de rece din zona natală, Evghenii petrece ore întregi la patinoar încă din copilărie. De altfel, după ce devine elevul marelui antrenor Alexei Mishin, Pluşenco a câştigat Campionatul Mondial de patinaj artistic pentru juniori în 1997, la doar 14 ani şi trei luni. După acest prim-titlu important, patinatorul cu aspect firav şi păr blond a câştigat alte zeci de competiţii, dintre care Olimpiada de Iarnă de la Torino din 2006, Campionatele Mondiale de patinaj din anii 2001, 2003 şi 2004, dar şi alte şase campionate europene. Ultima competiţie câştigată este cea de la Campionatul European din Estonia din 2010. O manevră inteligentă făcută de blondul patinator şi care l-a făcut remarcat nu doar printre iubitorii sportului a fost aceea de a dansa pe gheaţă pe muzica violonistului Edvin Marton. Spectacolele celor doi au fost urmărite de sute de mii de oameni din întreaga lume.

În viaţa sa particulară, sportivul a avut şi succese, dar şi eşecuri. La capitolul succese, Evghenii a bifat un fiu, Egor, în vârstă de 5 ani. La capitolul eşecuri, sportivul poate trece divorţul de mama copilului său, Maria Ermak, sociolog de profesie, dar şi faptul că nu a reuşit până acum să îşi împlinească visul: acela de a deschide o şcoală de patinaj în oraşul Sankt Petersburg.

În prezent, Pluşenco este căsătorit cu Yana Rudkovskaya, o producătoare din industria muzicală rusă.