de Cătălina Tăgârţă

După nenumărate întrebări fără răspuns şi goana disperată după tratamente inovatoare şi speranţa că încă nu s-a irosit ultima şansă, majoritatea părinţilor care au adus pe lume un copil cu probleme de sănătate se resemnează. Apoi, după ce s-au împăcat cu gândul că micuţul este unul special şi încearcă să-l ajute singuri, să-l facă să se simtă fericit, atât adulţii, cât şi copiii primesc încă o lovitură: în majoritatea cazurilor, cei mici nu sunt primiţi la şcoală. Având nevoie de atenţie specială şi cursuri pe înţelesul lor, aceştia sunt îndrumaţi spre centre speciale, cum este, de exemplu, Centrul Pilot de Pedagogie Curativă şi Terapie Socială Corabia (CPPCTSC), din sectorul 2 al Capitalei. Nu este însă un capăt de drum, ci un început plin de speranţe.

Mai devreme sau mai târziu, toţi înregistrează progrese
La Centrul Corabia nu vin doar copii din Bucureşti, ci din toată ţara. Părinţi din Techirghiol sau din Râmnicu-Vâlcea, de exemplu, s-au mutat special în Capitală după ce au înţeles nevoile micuţilor lor. Din cei 55 de copii înscrişi la Corabia, peste 90% sunt încadraţi în gradul grav de handicap. Chiar dacă suferă de boli dintre cele mai diverse, de la deficienţe de vorbire şi autism până la tetrapareză spastică, mai devreme sau mai târziu, toţi înregistrează progrese. Pentru asta e nevoie însă de multă răbdare şi dedicaţie atât din partea părinţilor, cât şi din partea cadrelor didactice, care urmează în mod frecvent cursuri de specializare şi, o dată pe an, au ocazia să înveţe chiar de la specialiştii germani, care vin în Bucureşti pentru schimb de experienţă.

„Culoarea acţionează profund sufleteşte”
Vă întrebaţi cum se desfăşoară o zi normală din viaţa acestor copii minunaţi? Ei bine, programul zilnic începe la ora 9:00, în holul şcolii. Aşezaţi în formă de cerc, elevii şi părinţii, care se cunosc şi sunt exact ca o mare familie, ascultă „salutul” muzical în timp ce ţin ritmul cu braţele ce flutură în vânt, apoi spun în cor o rugăciune, un fel de poezie motivaţională, şi trec la clasă. Chiar dacă mulţi dintre ei sunt energici şi încearcă să îşi manifeste bucuria spontan, fie printr-un strigăt, fie alergând, rar se întâmplă ca acest ritual de la începutul zilei să fie perturbat de cineva. În fiecare din cele zece clase, pictate cu diferite culori, îşi petrec câteva ore zilnic între patru şi şase copii împreună cu psihopedagogii. În plus, şi pe coridoare, holuri sau casa scării, culorile parcă se „mişcă” o dată cu observatorul. „În centrele de pedagogie curativă şi terapie socială de orientare antroposofică, spaţiile de clasă şi celelalte încăperi necesare activităţilor din şcoală se pictează prin tehnica lazurării. Aceasta presupune aplicarea pe pereţi şi pe tavane a patru-şase straturi transparente de culoare, conform conceptului psihologic şi pedagogico-artistic ce se bazează pe importanţa vieţuirii nemijlocite a efectului culorii. La clasele I şi a II-a, de exemplu, este o culoare roşiatică, însă în ochiul şi interiorul privitorului se formează concomitent culoarea complementară, verzuie, aceasta având un efect liniştitor. Prin aceste polarităţi se naşte în spaţiu mai mult dinamism, ce se simte ca mai mult aer sau ca o lărgime «mai mare». Culoarea nu este ceva decorativ sau simbolic, ci acţionează sufleteşte profund”, ne-a explicat profesorul de euritmie Constantin Gruia.

Fiecare materie se studiază timp de câteva săptămâni
În Centrul Corabia, totul se desfăşoară după o programă dinainte stabilită, după modelul lui Rudolf Steiner. Nu se studiază mai multe materii într-o zi, ca la şcolile normale, ci aici se aprofundează câteva săptămâni matematica sau istoria, de exemplu, abia apoi se trece la altceva. În acest timp, profesorii se ajută de desene, de costumaţii şi orice alte obiecte pentru a-i face să înţeleagă. Cei din clasa a III-a au început anul studiind geneza şi, descoperind cum a fost creat Pământul, copiii din clasa a VI-a învaţă la ora de istorie despre cetăţeanul roman, iar cei dintr-a IX-a descoperă mineralele. „Pentru a-i face mai uşor să înţeleagă epoca egipteană, anul trecut ne-am costumat toţi în costume egiptene”, ne-a spus profesorul Bogdan Bălănescu, care reuşeşte să se înţeleagă doar din priviri cu unul dintre elevii săi. Deşi micuţul are 12 ani şi suferă de pareză cerebrală, fiind imobilizat într-un scaun rulant şi nu poate comunica, un zâmbet larg apare pe faţa sa atunci când profesorul îi cântă la flaut.

Au nevoie de înţelegere şi de foarte multă atenţie
Mai mult decât informaţie, aceşti copii au nevoie de înţelegere şi de foarte multă atenţie. Pentru asta, printre primele lucruri pe care le învaţă la şcoala specială este să dea mâna cu toată lumea. „Conceptul şcolii este să îngrijim aceşti copii, în primul rând sufleteşte. Eul nu este afectat şi avem instrumentul corporal care ne arată asta. Lucrăm diferenţiat, dar având grijă ca ei să primească informaţiile necesare pentru vârsta lor cronologică”, ne-a spus Mihaela Şeuleanu, terapeut şi profesor cofondator al Centrului Corabia. În plus, cadrele didactice nu vorbesc niciodată de faţă cu copiii despre diagnosticele lor. „Rolul nostru este să ajutăm aceşti copii să devină independenţi, să le deschidem ochii către lume. Unii avansează rapid: vorbesc, îşi exprimă dorinţele, se descurcă singuri dacă vor ceva, ţin cont de dorinţele celorlalţi. Progresele fiecăruia sunt însă individuale”, ne-a mai declarat Mihaela Şeuleanu, care susţine că cei mici nu pot fi lăsaţi niciun moment nesupravegheaţi.

„Voinţa este educată de exersarea artistică prin euritmie“
Centrul Pilot de Pedagogie Curativă şi Terapie Socială Corabia Bucureşti a fost înfiinţat în 1996. „Este o unitate şcolară de stat, care îşi desfăşoară activitatea ca alternativă educaţională, destinată copiilor şi tinerilor cu deficienţe severe, profunde sau asociate, care au nevoie de îngrijire sufletească. La noi, voinţa este educată de exersarea artistică prin euritmie, recitare, muzică şi arte plastice, cuvântul viu, rostit, plin de imagini înlocuieşte manualul gata scris şi acţionează asupra sentimentelor, iar activităţile practice precum cioplitul în lemn, ţesutul sau gătitul au valoare terapeutică. Terapia nu trebuie orientată spre deficienţe, ci spre domeniul sufletului, adevăratul spaţiu al fiinţei care are nevoie de ajutor”, ne-a mai spus profesorul Constantin Gruia.

„Părinţii care se adresează Centrului Corabia dobândesc treptat încrederea că şi copiii lor, care au nevoie de îngrijire sufletească, sunt trataţi cu acelaşi respect ca şi ceilalţi copii, punându-li-se în valoare unicitatea şi potenţialul ascuns“ (profesor Constantin Gruia)