Thoth, scribul zeilor egipteni, a lăsat în urmă mai multe texte sacre, printre care şi...
Există un ansamblu de piramide care, deşi sunt amplasate strategic în diferite locuri pe Pământ, acţionează ca un tot, completându-se reciproc, pentru binele sufletelor ce le vizitează, în căutarea înţelepciunii, a răspunsurilor şi a vindecării. Cel care a consemnat aceste informaţii într-un manuscris şi a închis în el cheile înţelepciunii este Thoth, stăpânul celei de-a 12-a piramide. Iată sfârşitul poveştii lanţului celor 12 piramide, istorisită de Tooth.
A 11-a piramidă e în SUA
„Piramida ce se află în reţea în SUA aduce energiile feminine. Sufletul care guvernează această piramidă este pe frecvenţa lui Isis, pentru că ea este aspectul feminin a tot ceea ce se mişcă în matrice. Isis este cea care se exprimă în forma Mamei Natură sau Gaia. Ea este creatoarea Vieţii şi a Evoluţiei şi îşi trimite energiile către matrice, lucru ce perpetuează realitatea în care sufletele se manifestă. Ea nu are o formă permanentă, decât pe cea a Luminii. Energiile lui Isis se mişcă prin matrice, atingând tot ceea ce se află în creaţie, tot ceea ce curge prin conştienţă, tot ceea ce este vechi şi nou. Din piramida sa, ea aduce în matrice ciclul complet, Creatorul şi Distrugătorul.”
Marea piramidă, în Egipt
„Piramida din zona Egiptului se leagă de piramida Timpului şi a Iluziei. Este condusă de mine, Thoth. Cele 12 piramide se mişcă în poziţie şi încep să creeze spiritul şi fizicul, bazate pe tipare geometrice ce se mişcă în cicluri. Pentru a marca aceste cicluri a fost creat un cronometru geofizic pe suprafaţa Pământului. Acesta este legat de matrice printr-un portal energetic, ce a fost realizat de cele 12 piramide, potrivit asemănării lor, şi a fost plasat în centrul planetei. Este cunoscut drept Marea Piramidă şi menţine Iluzia Timpului. Aceste cicluri sunt calibrate de numărul 12, bazat pe 12 piramide ale Creaţiei. Acesta este cunoscut drept Ciclul Timpului, ce a fost şi este experimentat de fiecare civilizaţie ce evoluează. Şi aceste cronometre se sincronizează cu piramidele şi cu matricea, iar angrenajul acestor ceasuri este rotund, fiind văzut ca roţi în roţi sau ca şi ceas în ceas, marcând ciclurile din cicluri. Ca păstrător al Timpului, eu perpetuez Iluzia acestor cicluri ale Timpului. Este scopul meu să recalibrez fiecare ciclu în care Timpul ia o altă dimensiune”. Aceasta a fost povestea celor 12 piramide, împărtăşită chiar de scribul Thoth, cel care consemnează tot ce se petrece în acest ansamblu, pentru ca sufletele să găsească aceste informaţii la finele ciclului.
Daniela Purgaru
Caseta: Thoth, inventatorul calendarului actual
Thoth a fost cel mai înţelept dintre zeii egipteni şi a fost reprezentat printr-un cap de ibis (ibisul a depus Oul Lumii). Numele său înseamnă „adevăr” sau „timp”. Thoth a fost „zeul echilibrului”, care era asociat cu echinocţiile. Vechii egipteni credeau că înainte ca persoanele decedate să intre în Lumea de Apoi, inimile lor trebuiau cântărite cu pana adevărului, pentru a vedea dacă duseseră o viaţă exemplară. Ca scrib, Thoth menţiona rezultatele acestor acţiuni în pergamentele sale. Thoth a fost Maestrul arhitect, care a creat amprenta realităţii bazată pe matematica geometriei sacre.
El a jucat un rol crucial în desenarea şi în orientarea multor piramide faimoase şi temple. La bază a fost un zeu al creaţiei, dar mai târziu s-a dovedit a fi cel care a civilizat omenirea, învăţându-i pe oameni practicile civice şi religioase, scrisul, medicina, muzica şi arta magiei. El a fost inventatorul astronomiei, astrologiei, ingineriei, botanicii, geometriei şi a topografiei. Thoth a fost unul dintre primii zei egipteni care a fost scrib al zeilor şi a alcătuit o bibliotecă mare cu pergamente, peste care era stăpână una dintre soţiile sale, Seshat (zeiţa scrisului). Egiptenii îi acordă lui Thoth meritul de a fi inventat calendarul de 365 de zile, în loc de 360.