Main menu

header

19-01-1de Loreta Popa

Whitney Houston s-a stins în ajunul galei Premiilor Grammy, îndurerând o lume întreagă. A inspirat mulţi artişti, iar oamenilor simpli li se tăia respiraţia atunci când ea cânta. Drogurile şi influenţa negativă a unor personaje din anturajul său au avut câştig de cauză în faţa visurilor ei şi a dragostei sale de mamă. Jim Morrison, Elvis Presley, Marilyn Monroe, Kurt Cobain, Michael Jackson şi Amy Winehouse sunt doar câţiva dintre artiştii care au sfârşit în acelaşi mod. Whitney Houston avea doar 48 de ani.

Backing vocals pentru Chaka Khan
În ciuda faptului că a fost şi una dintre cele mai bogate femei din showbiz, a sfârşit fără niciun ban, reuşind să-şi risipească toată averea. A fost găsită moartă în cadă, în hotelul american Beverly Hilton din Beverly Hills, din cauze, deocamdată, necunoscute. Nu se ştie dacă a murit în urma unei supradoze de substanţe interzise sau dacă nu cumva a sfârşit înecată. Poliţia a spus că la o primă vedere ipoteza crimei a fost scoasă din calcul.
Whitney Elizabeth Houston părea că s-a născut sub un semn norocos la 9 august 1963, în Newark. Fiică a interpretei de muzică gospel Cissy Houston, fina Arethei Franklin şi verişoară a divei pop din anii ’60 Dionne Warwick, Whitney făcea parte din corul de copii de la biserica baptistă la care mergea familia sa. Obişnuia să o însoţească pe mama sa în concerte, iar în adolescenţă a făcut backing vocals pentru Chaka Khan, Jermaine Jackson şi alţi artişti. În paralel, Whitney a urmat o carieră în modeling şi actorie, apărând în câteva seriale. În 1983, preşedintele Arista Records, Clive Davis, a auzit-o pe Whitney cântând şi i-a oferit şansa semnării unui contract.

Deschizătoare de drumuri
Albumul de debut al artistei, intitulat „Whitney Houston”, a fost lansat în martie 1985. Revista „Rolling Stones” a numit-o „una dintre cele mai incitante voci ale ultimilor ani”. Vânzările au început să crească, iar Houston a continuat să promoveze în turnee şi prin apariţii televizate care, la acel moment, păreau interzise artiştilor de culoare. „Saving all my love for you” i-a adus succesul atât în Europa, cât şi în America. „How will I know” a intrat pe locul 1 în topuri, iar la acel moment, MTV se confrunta cu acuzaţii dure în privinţa discriminării rasiale, favorizând în playlist interpreţii albi. Albumele lansate au transformat-o pe Whitney Houston în prima artistă afro-americană promovată pe MTV, deschizătoare de drumuri pentru alte interprete precum Janet Jackson sau Anita Baker. Succesul a culminat cu „Greatest Love of All”, care a plasat albumul pe locul 1 şi i-a adus artistei distincţiile „Albumul Anului” şi „Artista Anului”, a câştigat Premiul Grammy pentru cea mai bună interpretare vocală pop şi un Premiu Emmy pentru interpretare vocală excepţională.

A depăşit recordul lui „The Beatles”
Al doilea album, lansat în 1987, a intrat direct pe locul 1 în Bilboard Top 100, Whitney Houston fiind prima artistă care s-a bucurat de un asemenea succes. Primul extras pe single, „I wanna dance with somebody”, a fost un hit în întreaga lume. Cu un total de şapte hituri consecutive, artista a depăşit recordul înregistrat de „The Beatles” şi „Bee Gees”. În 1990 a urmat cel de-al treilea album, considerat cel mai bun şi complet. „I’m your baby ” şi „All the man that I need” au atins locul 1, iar „Belong to you” a intrat în top 10 R&B. Albumul s-a vândut în 12 milioane de exemplare în lume. Faptul că nu a urmat îndeaproape cărarea muzicii soul i-a atras critici, chiar i s-a reproşat că a renunţat la rădăcinile sale pentru a cânta muzică pop comercială.

Între primii trei cel mai bine vânduţi artişti
19-01-3Whitney Houston nu a excelat doar pe plan muzical. În 1992 devenea un star al cinematografiei, apărând alături de Kevin Costner în filmul „The bodyguard”. În ciuda criticilor, acesta a fost un succes pe plan internaţional. Houston a devenit prima artistă, solo sau grup, bărbat sau femeie, care a vândut mai mult de un milion de exemplare ale unui album într-o săptămână. Datorită albumului devine singura femeie din Top 10 în lista celor mai bine vândute albume din toate timpurile, ocupând locul patru.
Notorietatea filmului „The bodyguard” s-a datorat şi campaniei publicitare din jurul coloanei sonore, un cover de-al lui Dolly Parton, „I will always love you”. Piesa a obţinut locul întâi în clasamente şi s-a vândut în peste 16 milioane de copii. În paginile Cărţii Recordurilor, Whitney Houston se regăseşte ca fiind cea mai premiată artistă a tuturor timpurilor. Totodată, a câştigat Premiul Grammy pentru cea mai bună artistă pop, iar coloana sonoră a filmului a primit Grammy pentru cel mai bun album al anului. Whitney Houston era prima artistă prezentă cu trei hituri în primele zece poziţii ale clasamentelor din întreaga lume, iar veniturile obţinute o plasau în primii trei cel mai bine vânduţi artişti, după Oprah Winfrey şi Barbara Streisand.
Până în anul 2000, artista a lansat mai multe hituri, printre care „When you belive”, cu Mariah Carey, care a făcut parte din coloana sonoră a filmului „Prinţul Egiptului”. Albumul s-a vândut în trei milioane de exemplare şi i-a adus un Premiu Grammy pentru cea mai bună artistă R&B. În luna mai a anului 2000, Whitney Houston a lansat un album „Greatest hits”.

Celebritatea se plăteşte

În octombrie 2009, Whitney Houston a scos albumul „I look to you”. În 2010 a plecat în turneul mondial „Nothing but love”, primul după zece ani, dar a anulat câteva concerte din cauza unei presupuse boli. În ianuarie 2012, Houston a fost nominalizată pentru două Premii NAACP Image Awards. Moartea cântăreţei părea cumva aşteptată. O voce incredibilă, o femeie frumoasă, pe care drogurile au transformat-o într-o epavă. „Având în vedere cantităţile mari de cocaină pe care le consumă, Whitney nu va mai trăi mult timp”, mărturisea la un moment dat unul dintre prietenii săi. În februarie 2010, Whitney a intrat în comă după o supradoză de droguri, apropiaţii săi susţinând că scotea din cont 6.300 de dolari pe săptămână pentru a cumpăra stupefiante. Whitney Houston a participat în joia de dinaintea morţii sale la o petrecere organizată înaintea ceremoniei de decernare a Premiilor Grammy, unde a urcat pentru ultima dată pe scenă alături de Kelly Price, în onoarea căreia fusese organizată petrecerea.

O viaţă sub semnul drogurilor

19-01-2De la mijlocul anilor ’80 până la sfârşitul anilor ’90, Whitney Houston a fost unul dintre cel mai bine vânduţi artişti. Uimea publicul cu vocea sa puternică, cu acorduri ce-şi aveau rădăcinile în muzica gospel, dar cu o strălucire pop. Whitney s-a căsătorit cu cântăreţul Bobby Brown în vara anului 1992. Cei doi au devenit părinţii micuţei Bobbi Kristina în 1993. Whitney a ţinut prima pagină a tabloidelor din anul 2000 cu problemele personale. Cu cât consuma mai multe droguri, cu atât vânzările de albume scădeau. Hiturile au încetat să apară, iar imaginea sa a fost afectată de certurile mult prea dese cu soţul său. În septembrie 2006, Whitney s-a despărţit de Bobby Brown şi a cerut ajutor abilitat pentru rezolvarea problemelor legate de dependenţa de droguri. Divorţul s-a finalizat la 24 aprilie 2007, lui Whitney acordându-i-se custodia fiicei.

- În Cartea Recordurilor, Whitney Houston este cea mai premiată artistă a tuturor timpurilor.
- Hitul „I will always love you” a dus la vânzarea unui milion de exemplare ale albumului în numai o săptămână. În total au fost vândute peste 16 milioane de copii.
- Este singura femeie din Top 10 în lista celor mai bine vândute albume din toate timpurile, ocupând locul patru.