de Dana Purgaru

Două mâini de aur brut, neşlefuit, brăzdate în timp de dălţi nemiloase, ochi ca marea, vorba dulce, născătoare de frumos, mintea ageră - o pepinieră de idei - şi o inimă primitoare. Aşa l-am descoperit pe Mark (foto), lingurarul din Sighişoara de poveste. O dată cu uşa atelierului, meşteşugarul ne-a deschis şi poarta sufletului său, pentru că toate obiectele pe care le făureşte, după propriul program şi după cum îi e pe plac - aşa cum declară cu mândrie - sunt părţi din el, pe care le împărtăşeşte cu toţi cei care apreciază artizanatul românesc.

„Bunicul meu a fost sculptor”
Înăuntru miroase a tradiţie. Un iz de lemn proaspăt, de tei, acompaniat de parfumul obiectelor de artizanat vechi, ce şad pe pereţi precum bătrânii satului, contemplând într-o tăcută înţelepciune naşterea ţâncilor. Mâinile lui Mark nu au stare. La fel ca buzele, ele se mişcă pe ritmul vorbelor, făurind poveşti încrustate, în timp ce omul istoriseşte de-ale vieţii.
Urmărind venirea pe lume a unui obiect de artă dintr-o bucată banală de lemn aproape că poţi zări zâmbetul aşchiilor ce sar nerăbdătoare din lama dălţii; sunt fericite că se leapădă de întreg pentru a face loc miezului întruchipat după voia stăpânului. „Eu nu vând linguri, eu vând poveşti. Consider că orice lucru fără o poveste e neterminat”, îşi începe Mark istoria. „Bunicul meu a fost sculptor - îmi aduc aminte cu plăcere de poveştile pe care mi le spunea tata despre meşteşugul său - şi iată că viaţa a făcut în aşa fel încât să continuu tradiţia fără să îmi doresc asta în mod special. Am început să sculptez din curiozitate, ajutând un prieten. Încet-încet mi-am dat seama că îmi place să fac linguri cu modele româneşti vechi şi am simţit că e bine să pun accentul pe altceva decât pe lucrul în sine”. Timpul avea să dovedească faptul că sângele nu s-a făcut apă, ba chiar talentul s-a coagulat în venele lui Mark, din mâinile căruia se nasc în fiecare an mii de obiecte de artizanat, fiecare purtând cu sine ceva aparte: o poveste.

De la operă la daltă
În destinul meşteşugarului, devenit celebru sub titulatura Spoonman (omul lingură, în engleză), macazul joacă un rol esenţial - este schimbătorul de cale, ce apare uneori providenţial şi modifică radical traseul celui care are curajul să îşi dorească, să viseze, să nu se opună, să spere că e mai bun, că poate face mai mult.
După ce a cochetat o perioadă cu cariera de solist de operă, iar sculptura devenise un mod de evadare, s-a decis să îşi recupereze destinul din mâinile altora, să se mute la Sighişoara, departe de Bucureşti, în căutarea liniştii şi a izvorului inspiraţional. „Am dat Bucureştiul pe Sighişoara, căutându-mi libertatea şi viitorul în ceea ce începusem să fac cu din ce în ce mai multă plăcere şi pricepere. Nu am avut nimic când am venit aici. Doar idei şi speranţe. Am pornit de la zero, dar am reuşit în scurt timp să devin cunoscut prin multă muncă şi prin faptul că am oferit oamenilor ceva ce ei caută fără să conştientizeze. Turiştii vor poveşti din locul în care se află, iar eu asta le ofer. Încerc întotdeauna să intuiesc ce fel de lingură, ce fel de poveste i se potriveşte omului care se apropie de taraba mea şi îmi place să îi vorbesc fiecăruia ca şi cum ar fi primul client”, ne-a mărturisit lingurarul.

„Lingura binelui şi a răului e preferata mea”
Produsele lui Mark sunt căutate în special de cei străini de România, dar avizi de cunoaştere şi îndrăgostiţi iremediabil de tradiţiile româneşti străvechi - poate mai îndrăgostiţi decât noi, scepticii, sătuii, pesimiştii, care am uitat să ne iubim şi să ne respectăm vatra. „Am mereu cereri, atât din ţară, dar mai ales din «afară», oameni care au trecut prin Sighişoara sau care mi-au găsit site-ul pe internet şi vor o amintire aparte. Realizez mai multe modele de linguri: a îndrăgostiţilor, a puterii, a norocului, a înţelepciunii, a binelui şi a răului - care e preferata mea - a primăverii, a speranţei, a maternităţii, a dualităţii, dar şi modele maramureşene. Pe lângă acestea sculptez vase de lemn, diverse decoraţiuni, obiecte religioase şi mărţişoare din lemn. Sunt perioade în care abia pot face faţă comenzilor. Acesta este şi motivul pentru care încă nu aş pleca din ţară, deşi mă gândesc şi la asta, mai ales că ştiu că aş putea vinde în orice colţ de lume unde există turişti, unde sunt oameni în căutare de poveşti”, ne-a mărturisit Mark Tudose.

„Îmi place să am contact direct cu clientul”
Tânărul din Sighişoara nu este numai un bun meşteşugar, care făureşte întâi cu sufletul şi apoi cu mâinile, ci şi un iscusit om de marketing. Este un izvor nesecat de idei prin care promovează artizanatul românesc, îi face pe oameni să se apropie, la propriu, de ceea ce el creează şi să se ataşeze de acele părticele izvorâte din suflet. „Îmi place să am contact direct cu clientul, căruia ţin în mod deosebit să îi ofer povestea obiectului meu”, ne-a spus Mark. „Caut să fac obiecte în feluri noi, mai frumoase, să le ambalez mai atractiv şi să le promovez altfel faţă de restul meşteşugarilor, iar în curând voi avea propriul magazin de artizanat, chiar în cetate, un loc în care cei care vor trece pragul se vor putea relaxa şi îmi vor asculta poveştile. Dar voi fi în continuare şi pe stradă, acolo unde am început”, a completat lingurarul în timp ce ne conducea spre ieşire.
Am închis uşa şi simţim că în spatele nostru Mark s-a întors la dălţile sale tăioase, ce făuresc bucăţile de suflet cu căuş şi îi brăzdează mâinile de aur. În seara asta se va mai naşte cel puţin o lingură; un pui de lemn ornamentat cu figuri tăcute, dar atât de grăitoare despre noi, despre România.

Obiect-simbol al vieţii românilor

Aproape că nu ne putem imagina viaţa fără lingură şi doar atunci când ne lipseşte ajungem să îi apreciem existenţa. Însă, dincolo de funcţia de purtătoare de bucate zemoase, are o îndelungată tradiţie. Istoria ei începe de la carapace de crustacee şi căuş de lemn, trece prin epoci de fildeş, de silex, de ardezie şi de bronz, se lăfăie în argint şi aur şi ajunge la alamă, plastic şi inox. Dintre acestea, lingura de lemn, împopoţonată cu măiestrie de meşterii lingurari, şi-a păstrat rolul aparte la noi în ţară: de simbol pentru diverse evenimente din viaţa românilor, de la dar de căsnicie, de naştere, de noroc ori de belşug la mesager către tărâmul de dincolo.

- În Câmpulung Moldovenesc există Muzeul Lingurii de Lemn, o casă memorială ce a aparţinut familiei Ţugui, unde sunt adunate circa 5.300 de astfel de obiecte sculptate, de pe toate continentele.