de Elena Şerban
- Au trecut 26 de ani de la explozia de la Cernobîl
Cu aproape 26 de ani în urmă, numele unui mic orăşel din Ucraina a devenit cunoscut întregii lumi. Cernobîl era pe buzele tuturor. Milioane de oameni au aflat în dimineaţa zilei de 26 aprilie că un reactor al Centralei Atomoelectrice a explodat. Poate că drama ucrainenilor nu ar fi afectat planeta dacă norul radioactiv nu ar fi pus probleme în toată lumea. Practic, într-un mic orăşel din Ucraina se afla 1 milion de tone de deşeuri radioactive ce puteau contamina aerul şi apa pe întreaga planetă.
Pripiat, oraşul-fantomă
Cea mai apropiată localitate de locul centralei de la Cernobîl a fost Pripiat, în care trăiau aproximativ 50.000 de locuitori. Oraşul a fost fondat pe 4 februarie 1970, pentru oamenii care lucrau la staţia nucleară. Era o aşezare socialistă exemplară, construită cu toate utilităţile şi obiectivele necesare unui confort absolut. Chiar şi locuitorii Kievului, capitala Ucrainei, erau invidioşi pe condiţiile din Pripiat.
O noapte cu ghinion
Dezastrul a avut loc în noaptea de 25 spre 26 aprilie, la ora 1:23. Atunci, reactorul numărul 4 al centralei de la Cernobîl a fost programat pentru fi închis pentru întreţinere. Cu această ocazie s-a decis să se testeze dacă turbinele reactorului, în faza extenuată, pot genera putere pentru pompe. Din nefericire, echipa de noapte care a fost desemnată să se ocupe de acest test a fost una neexperimentată. În condiţiile în care rezultatele preliminare ale testului nu au fost cele aşteptate, echipa nu a ştiut ce măsuri trebuie să ia şi... s-a produs tragedia.
De 200 de ori mai mult material radioactiv decât la Hiroshima şi Nagasaki
Fără să ştie exact ce se întâmplă, locuitorii din Pripiat, treziţi de zgomotele puternice, priveau fascinaţi spectacolul de lumini. Unii chiar au mers în cea mai înaltă clădire din oraş pentru a vedea mai bine. Adulţii şi copiii se înghesuiau să urmărească flăcările. Nu ştiau ce îi aştepta.
Incendiul care a urmat exploziei reactorului numărul patru a fost stins abia la 6 mai 1986. Pe toată această perioadă au fost eliberate în mediul înconjurător cantităţi mari de gaze rare şi de materiale radioactive. Conform unor estimări efectuate de oamenii de ştiinţă, cantitatea de material radioactiv eliberată în mediu în urma tragediei de la Cernobîl a fost de 200 de ori mai mare decât cea rezultată în urma exploziilor de la Hiroshima şi Nagasaki.
50.000 de locuitori, evacuaţi în trei ore
Autorităţile sovietice au păstrat tăcerea asupra incidentului de la centrala nucleară. Locuitorii nu au fost informaţi asupra pericolului din imediata lor apropiere, aşa că îşi vedeau liniştiţi de viaţa lor. Copiii mergeau la şcoală, iar adulţii la serviciu. Lumea a început să se îngrijoreze abia spre seară, după ce în zonă şi-au făcut apariţia militari îmbrăcaţi în combinezoane şi purtând măşti de protecţie. Locuitorii au fost apoi informaţi că trebuie să se îmbarce în autobuze, pentru că vor pleca pentru trei zile. Nu s-au mai întors niciodată acasă. În doar trei ore toţi cei 50.000 de locuitori au fost evacuaţi.
Oamenii nu au putut lua cu ei nimic. Totul a fost lăsat în urmă. Fotografiile care arată casele părăsite cu papuci lăsaţi la uşă de proprietar sau cu jucăriile abandonate ca pentru o pauză scurtă de copii au făcut înconjurul lumii. Au rămas în picioare blocuri, 15 şcoli, un spital, 25 de spaţii comerciale, 27 de restaurante, zece depozite, teatre, cinematografe, săli de sport şi piscine, care sunt acum năpădite de vegetaţie.
Marginalizaţi de restul populaţiei
Drama locuitorilor din Pripiat a continuat multă vreme după plecarea din oraşul afectat de radiaţii. Mulţi au avut probleme la angajare în oraşele în care au fost mutaţi şi au devenit şomeri. Nimeni nu-i voia prin preajmă şi îi considera bombe radioactive pe două picioare. Din această cauză au revenit în oraşul Cernobîl, unde Guvernul le oferea anumite facilităţi, deşi erau conştienţi de pericolul la care se expun. Unii s-au reangajat la Centrala Nucleară.
Nici femeile însărcinate nu au scăpat. Ani la rândul, toate gravidele din zonă au fost obligate să avorteze, pentru a nu aduce pe lume copii cu probleme.
3.000 de muncitori lucrează la dezmembrarea reactoarelor
Peste 3.000 de muncitori şi tehnicieni lucrează şi în prezent, zilnic, la locul dramei: tratează deşeurile, controlează combustibilul radioactiv stocat şi continuă să dezmembreze reactoarele. În plus, se află în plină construcţie un al doilea sarcofag, cel realizat imediat după accidentul din aprilie 1986 fiind deja deteriorat.
În interiorul vechii construcţii, prost izolată, mai există 2.000 de tone de materie extrem de radioactivă. Pe lângă această potenţială bombă, alte mii de elemente radioactive zac, nepăzite, în aer liber.
Natura, afectată pentru 240.000 de ani
La recomandarea organismelor internaţionale şi a specialiştilor, autorităţile ucrainene au creat un fel de ţară a nimănui pe o rază de 30 de kilometri în jurul centralei de la Cernobîl. Astfel, peste 300.000 de hectare de teren sunt interzise locuitului secole bune de acum încolo. Specialiştii estimează că cesiul şi stronţiul infiltrate în sol şi vegetaţie vor dispărea în ceva mai mult de 200 de ani, însă plutoniul va lăsa urme în natură 240.000 de ani.
Depunerile radioactive au afectat România mai ales în primele zile ale lunii mai din anul 1986, din cauza schimbării direcţiei vântului. De altfel, în acea perioadă, în România, copiilor, dar şi unor adulţi li s-au administrat pastile de iod. Cele mai mari depuneri radioactive s-au înregistrat în zonele montane. Dacă la început autorităţile de partid şi de stat din România nu au dorit mediatizarea incidentului produs pe teritoriul puternicului prieten de la Răsărit, la un moment dat, lucrurile s-au schimbat. Ceauşescu a decis să se anunţe că nivelul de radioactivitate din România este în creştere, însă fără să se precizeze mai multe.
• Conform estimărilor, se presupune că cel puţin 1 milion de persoane au decedat în urma efectelor exploziei.
• Probabilitatea contaminării cu metal radioactiv este de actualitate chiar şi acum, la 26 de ani de la tragedie, deoarece, din lipsă de bani, mulţi locuitori merg frecvent la locul dezastrului în căutare de metale, ce ajung să fie topite şi apoi vândute în diverse state din Europa.