- Reînvierea unei tehnici vechi de sute de ani, ce vindecă 40 de maladii!
În valurile de medicină naturistă din ultimul deceniu, când câmpul amatorismului a făcut adesea senzaţie, dar şi ravagii, un bărbat tânăr, prietenos şi cu o „mână de aur” aduce pacienţilor săi, zi de zi, un dram de speranţă, vindecându-i de boli în faţa cărora medicina alopată ridică neputincioasă din umeri. Este vorba despre Cornel Augustin Ciobanu, ultimul tăietor sub limbă.
Sunt eliminate toxinele
Anticamera albă a unui cabinet medical, zugrăvit în alb... Vreo zece persoane aşteaptă - în mod straniu - fără să aibă nici cel mai mic stres. La doi paşi mai încolo, Cornel Ciobanu îşi pune mănuşile albe, apoi sterilizează lama nouă şi ascuţită. Două mişcări scurte, dar sigure, iar de sub limba pacientului picură timp de cîteva minute „sângele rău”. Toată operaţiunea durează câteva fracţiuni de secundă, iar omul se întoarce acasă purtând în suflet certitudinea că boala a fost alungată. Suferindul se ridică de pe scaun aşa cum a venit, lăsând însă la uşa terapeutului paloarea şi răul, reluându-şi cursul firesc al vieţii. Secretul vindecărilor datorate tăierii sub limbă este extrem de simplu, ne explică specialistul: „Se ştie că ficatul este laboratorul organismului. Sub limbă sunt două vinişoare ce au corespondenţă directă cu ficatul, în care se acumulează toxinele. Vinişoarele acestea sunt ca un canal de deversare. Când se umplu, toxinele ajung direct în sânge. Când ficatul e bolnav, el îmbolnăveşte şi sângele. În acelaşi timp, dacă sângele este toxic, tot organismul se îmbolnăveşte”.
Procedeu moştenit din tată în fiu…
Îmbrăcat într-un halat albastru şi purtând cu cinste o metanie la mâna stângă, terapeutul vorbeşte apăsat, dar foarte explicit, aşa încât nimeni nu părăseşte micul său univers fără să fie măcar puţin iniţiat în tainele uneia dintre cele mai vechi tehnici din lume. „Eu tai sub limbă de la 14 ani. Am învăţat asta de la tata, care avea o experienţă de 30 de ani în această tehnică. Prima dată când am făcut acest lucru am fost eu cobaiul. Mi-amintesc apoi că prima persoană străină care a intrat pe mâna mea a fost un pacient din Orăştie, bolnav de ciroză, care de fapt venise la tata. Pentru că el nu era acasă, l-am întrebat dacă nu vrea să-l tai eu. Deşi era propus pentru internare, a scăpat de boală ca prin minune. Vestea s-a dus şi am ajuns ca în prezent să practic această terapie de 24 de ani”.
„Văd boala în sânge”
Ca orice tehnică, tăierea sub limbă are secretele sale, păstrate cu sfinţenie de Cornel Ciobanu. Aici vorbim despre rapiditate, dar mai ales despre alegerea unui unghi potrivit pentru a face incizia. „Eu nu am nevoie de analize de laborator ca să văd ce boală are omul. Văd afecţiunea respectivă în sângele negru ce curge şi-mi dau seama după culoarea acestuia cât de gravă este maladia de care suferă.
Nu puţine au fost cazurile în care le-am zis pacienţilor mei şi alte boli de care suferă, lucruri de care habar n-aveau şi care li s-au confirmat ulterior”, mărturiseşte tăietorul sub limbă, în timp ce-mi spune cu precizie de ceasornicar ce probleme de sănătate am. Preţ de câteva secunde o linişte adâncă se lasă între noi, apoi Cornel continuă: „Tăierea sub limbă vindecă nu mai puţin de 40 de boli şi ameliorează până la vindecare alte câteva zeci. Am tratat în cei 24 de ani zeci de mii de pacienţi din România, Germania, Ungaria, Polonia (toată Europa) şi Siria, unde am lucrat ani buni la unul dintre cele mai apreciate cabinete.”
„N-aş putea face nimic fără ajutorul lui Dumnezeu”
„Din câte am observat, cele mai bune rezultate le-am avut în tratamentele ficatului, toate tipurile de hepatite, ciroze hepatice, infecţii ale sângelui, tensiune arterială, varice, psoriazis şi diabet, sub toate formele. Dar nimic n-aş putea face fără ajutorul lui Dumnezeu, în faţa căruia eu sunt doar un umil slujitor”, continuă terapeutul. Aşa consideră că a primit şi darul acesta, prin iubirea faţă de Dumnezeu, urmând cu stricteţe, toată viaţa, logica divină. Despre bolnavii care i-au trecut prin cabinet, Cornel Ciobanu îşi aminteşte cu nostalgie, parcurgând agenda în care mulţi dintre aceştia şi-au lăsat spre eternitate nume, adrese, diagnostice, dar mai ales mulţumiri, ca într-un jurnal adolescentin. Trece în revistă caz după caz, vorbind despre foştii pacienţi ca despre nişte prieteni dragi.
Carmen Ciripoiu
Tratează diabetul şi epilepsia
Cele mai importante boli pentru care tăierea sub limbă este extrem de benefică sunt steatoza hepatică, icterul, hepatitele A, B, C, problemele cu vezica biliară, psoriazisul, acneea pronunţată, hipertensiunea şi hipotensiunea arterială, anemia, tulburările de menopauză, afecţiunile coloanei vertebrale, spondiloza cervicală, guta, infecţiile în sânge, ulcerele varicoase, varicele esofagiene, varicele pe picioare, arteritele, prostata, impotenţa, cataracta, miopia, diabetul, epilepsia, sistemul imunitar scăzut. Ultimul tăietor sub limbă poate fi contactat la numărul de telefon 0723/156.937.