În prezent stat comunist, China a fost pentru multă vreme imperiu, cu reşedinţa la Beijing. Şi cum familia imperială nu putea sta în acelaşi loc cu chinezul de rând, a fost nevoie să se construiască un loc special. Aşa a luat naştere Gugong sau Oraşul Interzis, situat la nord de Piaţa Tiananmen.
Centrul cultural şi administrativ al fostului imperiu chinez îi fascinează şi acum pe turişti. Cei mai impresionaţi rămân chinezii, pentru care „oraşul din oraş” era centrul lumii. Nu doar pentru că accesul lor în zonă era interzis, ci pentru că ştiau că aici trăiesc şefii imperiului lor. Şi cum în Orient conducătorii sunt veneraţi, vă imaginaţi obedienţa de care dădeau dovadă chinezii faţă de orice persoană care avea voie să intre în Oraşul Interzis. Chiar dacă aceasta avea puţină treabă la vreuna dintre bucătării.
Amplasamentul are 9.000 de… camere
Gugong are forma unui pătrat cu suprafaţa de 72 de hectare şi este înconjurat aproape total de un şanţ cu apă, ce avea rol protector. Oraşul este împrejmuit de un zid larg, ce ajunge pe alocuri la o înălţime de 10,4 metri. Culoarea roşie a zidurilor a fost aleasă special, pentru a avertiza că accesul e interzis.
Dincolo de aceste ziduri, palatele, porţile, curţile interioare şi grădinile se supun regulilor feng-shui.
Ansamblul are 9.000 de camere, ce erau ocupate de împărat, mama şi soţiile acestuia, concubine, servitoare, eunuci şi alte personaje indispensabile marilor familii.
În Gugong locuiau între 8.000 şi 10.000 de oameni. Dintre aceştia, 3.000 erau eunucii, care se îndeletniceau cu treburile curţii. Aceştia au fost aleşi pentru ca frumoasele concubine ale împăraţilor să nu fie tentate să cadă în păcatul desfrânării.
Râul de Aur
Toate clădirile importante sunt orientate către sud, pentru a-i feri pe locuitorii oraşului de relele momentului: mongolii şi vântul siberian. Din acest motiv, la poarta sudică - Wumen - împăraţii îşi treceau în revistă trupele. Tot în Wumen era o curte ce era străbătută de un izvor artificial, Râul de Aur. Această apă plină de peşti exotici era traversată de cinci poduri construite din marmură.
Un alt punct important îl reprezenta Poarta Supremei Armonii, dincolo de care se afla o curte largă, ce putea găzdui la nevoie 20.000 de oameni. Aceeaşi curte adăposteşte cea mai înaltă clădire din Oraşul Interzis - Sala Supremei Armonii, în care trona împăratul în timpul reuniunilor cu caracter deosebit. Alte două săli completează ansamblul: Sala Perfectei Armonii şi Sala Conservatei Armonii.
Construit de un milion de oameni
Cel care a ctitorit Centrul Imperial a fost împăratul Yongle din Dinastia Ming, care în anul 1420 a mutat aici capitala imperiului. Un milion de persoane au muncit pe şantierele Oraşului Interzis.
Oraşul s-a dezvoltat continuu vreme de peste 200 de ani, până în 1644, când a fost jefuit de manciurieni. În ciuda aşteptărilor, manciurienii din Dinastia Qing nu au distrus oraşul, ba dimpotrivă. Pentru a arăta că sunt mai puternici decât Ming, manciurienii au ridicat opulenţa din oraş la cele mai înalte cote. Au construit alte lacuri, temple, palate şi grădini. În această perioadă, oraşul a ajuns la adevărata lui splendoare.
De-a lungul timpului, 24 de împăraţi din dinastiile Ming şi Qing au avut reşedinţa la Gugong. În 1925, după revoluţia republicană, conducerea comunistă a decis să înfiinţeze Muzeul Palatului, în care au fost strânse cele mai importante obiecte din Oraşul Interzis. Conform relatărilor unor angajaţi care au ajutat la inventarierea nepreţuitelor exponate, şefii comunişti le-au impus acestora ca în momentul în care desfăşurau această activitate să poarte haine foarte strâmte cu buzunarele cusute. Motivul? Comuniştilor le era teamă că angajaţii ar putea fura obiecte de valoare inestimabilă.
Un proverb românesc spune că: „Dacă ar vedea asta, răposatul s-ar răsuci în mormânt”. Probabil că acelaşi lucru s-ar întâmpla şi cu împăraţii Chinei, care văd cum exclusivistul oraş a devenit loc de promenadă pentru oricine.
Elena Şerban
