de Andrei Dicu

La 2 mai 1519 a murit Leonardo Da Vinci. Dincolo de fantasmagoriile romanelor lui Dan Brown, care l-au transformat într-un personaj „la modă”, Leonardo este imaginea geniului şi, totodată, enigma secolelor trecute pe care intelectualitatea contemporană încearcă să o explice. Noi vi-l înfăţişăm pe Leonardo Da Vinci aşa cum a fost şi vă purtăm prin viaţa sa, încununată de geniu şi de revelaţie.

Pictor, sculptor, savant, francmason
Precum operele sale, ale căror secrete mai mult sau mai puţin ermetice îi preocupă pe cercetători, Leonardo este, însuşi, un fenomen. Puţini îşi explică astăzi cum a putut fi capabil Da Vinci să creeze o colecţie fabuloasă de opere variate, de la picturile „Cina cea de Taină” (1495-1498), „Mona Lisa” (1503-1506), „Fecioara cu pruncul” (1502-1516) la caietele de ştiinţă şi artă precum „Manuscrisul Arundel” şi statuia ecvestră de bronz închinată lui Francesco Sforza. „Graţie” unor scriitori şi unor cineaşti cu priză la publicul naiv, Leonardo a devenit un brand fals, care a lansat curente nocive. Răstălmăcirea sensurilor lucrărilor sale a lansat teorii referitoare la istoria şi la cursul umanităţii, cu un singur scop: ca promotorii acestor himere să câştige bani. Graţie apartenenţei artistului la Ordinul Masonic, a devenit o „modă” ca mulţi cetăţeni cu dare de mână şi cu ambiţii mărunte să-şi dorească să devină membrii unei societăţi secrete.

„Cina cea de Taină”, opera magna
La momentul naşterii lui Leonardo (15 aprilie 1452), părinţii săi nu erau căsătoriţi. Tatăl, Ser Piero, era un moşier şi un notar florentin, iar mama, Caterina, o ţărancă tânără, care s-a măritat ulterior cu un meşteşugar. Leonardo a crescut pe moşia tatălui, ca fiu legitim şi primind educaţia de bază: citit, scris, aritmetică. A învăţat limba latină şi geometria avansată pe cont propriu, după 33 de ani. La 15 ani, tatăl său l-a pus sub ucenicia lui Andrea del Verrocchio. Acolo a primit o instruire bogată, învăţând pictura, sculptura şi artele mecanice. În 1472 a fost primit în breasla pictorilor din Florenţa, dar a rămas în atelierul maestrului său încă cinci ani, după care a lucrat ca artist independent. În 1482 a plecat la Milano, unde a intrat în slujba ducelui Lodovico Sforza, surprinzător dacă ne gândim că Da Vinci primise o comandă pentru primele lucrări de anvergură din Florenţa, „Adoraţia măgarilor” şi o pictură neîncepută pentru altarul Capelei Sf. Bernard. În administraţia regală figura drept „pictor et ingeniarius ducalis” („pictor şi inginer al ducelui”), iar firea sa blândă, reţinută, precum şi purtarea aleasă l-au făcut preţuit, şi astfel a fost însărcinat cu organizarea balurilor regale. Între 1483 şi 1486 a lucrat la „Fecioara între stânci”, proiect ce a dus la un deceniu de neînţelegeri cu Frăţia Imaculatei Concepţii, o societate secretă care comandase proiectul. În prima perioadă milaneză, Leonardo a terminat „Cina cea de Taină”, impunătoarea pictură pe perete din refectoriul Santa Maria delle Grazie.

Studii anatomice la Santa Maria Nuova
În ianuarie 1500, după intrarea victorioasă a francezilor în Milano, Leonardo s-a întors la Florenţa, însoţit de matematicianul Lucas Pacioli, faimos ezoterist şi alchimist. A efectuat disecţii la Spitalul Santa Maria Nuova şi a dezvoltat cercetări anatomice într-un studiu cuprinzător despre structura şi funcţia organismului uman. A observat zborul păsărilor, despre care a dorit să scrie un tratat. Studiile hidrologice, „despre natura şi mişcarea apelor”, s-au extins la cercetări asupra proprietăţilor fizice ale apei, punând accent pe legile curenţilor, pe care le asemuia cu cele proprii aerului. Deşi a fost numit expert arhitect al oraşului, boemia l-a determinat să părăsească Florenţa în 1502, pentru a intra în serviciile lui Cezare Borgia, ca „arhitect militar superior şi inginer-şef”. Borgia, celebrul fiu al Papei Alexandru al VI-lea şi comandant al armatei papale, era un personaj monden dedat la orgii sexuale şi cu vaste pasiuni bahice. Este perioada în care lui Da Vinci i se atribuie următoarea replică: „Preţuieşte în viaţă lucrurile mici, căci o lumânare va reuşi ceea ce soarele nu va izbuti niciodată: să lumineze în întuneric”. La curtea lui Borgia, Leonardo s-a împrietenit cu un alt personaj celebru, Nicolo Machiavelli, trimis de Florenţa ca observator politic.

Proiecte de aparate de zbor şi subacvatice
În mai 1506, Carol d’Amboise, guvernatorul francez al Milanului, cere senioriei din Florenţa ca Da Vinci să revină în oraşul din Umbria, iar artistul pleacă, lăsând neterminată monumentala pictură „Bătălia de la Anghiari”. Revenit la Milano, s-a văzut reînconjurat de discipoli, dar a pictat puţin. A lucrat la construcţia unor aparate de zbor şi a unui submarin, o idee de pionierat, precum şi la Canalul Adda, pentru stabilirea unor legături navale între Milano şi Lacul Como.
În 1513, la 60 de ani, Leonardo a părăsit Milano după ce francezii au fost izgoniţi din oraş. A intrat în serviciul regelui Franţei Francisc I, iar ultimii ani şi i-a petrecut în micul castel Cloux, din Valea Loarei. A preferat să-şi redacteze studiile ştiinţifice, tratatele de pictură şi de anatomie. În aşa-numitele „Viziuni despre sfârşitul lumii” sau „Potopul” a descris forţele primordiale ce domină natura, lăsând totodată să se vadă pesimismul său.
A murit la Cloux şi a fost înmormântat în Biserica-palat Sfântul Florentin. Astăzi nu se mai cunoaşte locul mormântului său.

„Mona Lisa“, o nevastă estimată la peste 640 de milioane de dolari

În 1506, Da Vinci a terminat „Mona Lisa”, devenită punct de reper pentru toate portretele viitoare. Pictura înfăţişează o femeie, identificată în secolul al XXI-lea ca fiind Lisa del Giocondo, soţia negustorului florentin Francesco del Giocondo, de unde şi cealaltă denumire a lucrării: „La Gioconda”. Deşi procedeul pictural pare simplu, sinteza expresivă realizată între model şi peisaj situează opera în canonul celor mai cunoscute şi mai analizate picturi din toate timpurile. Ca şi în cazul „Cinei”, s-au fabricat o serie de interpretări menite să crească amploarea semnelor de întrebare ce plutesc asupra conţinutului „ocult”. Scopul a fost atins: Mona Lisa are astăzi o valoare estimată la 642 de milioane de dolari.

„Preţuieşte în viaţă lucrurile mici, căci o lumânare va reuşi ceea ce soarele nu va izbuti niciodată: să lumineze în întuneric” - Leonardo Da Vinci