de Elena Şerban

Aleksandr Sergheevici Puşkin, poetul nepereche al ruşilor, s-a născut la Moscova, la 26 mai 1799 (6 iunie 1799, după trecerea la calendarul gregorian), într-o familie de nobili. Tatăl său era Sergei Lvovici, iar mama, Nadejda (Nadia) Ossipovna Hannibal. La doar 12 ani, după moda vremii, viitorul poet s-a înscris la şcoala nou-înfiinţată la Ţarskoe Selo, unde a rămas până în 1817. În timpul şcolii a publicat deja primul poem, dar abia la vârsta de 21 de ani a văzut lumina tiparului primul său lung poem, „Ruslan şi Ludmila”.

Publicarea a tot mai multe poeme sub semnătura lui Puşkin a sporit rapid celebritatea poetului. Din acest motiv, numele său nu era chiar pe placul ţarului. Lucrurile s-au complicat mai ales după ce manuscrisul „Odă a libertăţii”, în care propovăduia antidespotismul, a devenit din ce în ce mai cunoscut maselor.

Convins că îl paşte deportarea, în 1820 Puşkin s-a autoexilat la Chişinău. A locuit în Moldova timp de trei ani, perioadă în care nu şi-a făcut o părere prea bună despre moldoveni. De altfel, în scrierile sale îi numea greoi şi somnoroşi. În 1823 s-a mutat la Odessa, apoi a fost exilat, de data aceasta în nordul Rusiei. A fost iertat de ţar, dar, după ce au fost găsite alte poeme politice nefavorabile, i s-a interzis să publice şi să călătorească. În 1831 poetul s-a însurat cu Natalia Goncharova, una dintre cele mai frumoase femei ale vremii. Se spune că însuşi ţarul era invidios, aşa că, pentru a-l umili pe Puşkin, i-a oferit cel mai neînsemnat titlu de la curte.

Rănit în amorul propriu, dar supărat şi din cauza deselor zvonuri legate de o relaţie amoroasă a soţiei sale cu un francez, poetul l-a provocat pe acesta din urmă la duel. Era 27 ianuarie 1837. În urma duelului, Puşkin a fost rănit mortal. Poetul a murit la 29 ianuarie, la vârsta de doar 38 de ani. El a avut patru copii: Maria (născută în 1832), Alexander (născut în 1833), Grigori (născut în 1835) şi Natalia (născută în 1836).