de Andrei Dicu
- De la tomografia 3D la realitatea şocantă a înlocuirii capului
La 19 iulie 1983 a fost publicată prima reconstrucţie tridimensională a unui cap uman prin tomografie computerizată. De atunci, medicina a făcut progrese uimitoare, iar astăzi suntem în faţa unei realităţi desprinsă parcă din filmele SF: posibilitatea transplantului reuşit de cap!
Creierul unei femei, secţionat în 7.400 de fâşii
Medicina sfidează limitele imposibilului, cel puţin la capitolul cercetare, pentru că încă nu putem vorbi despre efectele „de masă” ale marilor descoperiri ştiinţifice în domeniu. Totuşi, ne aflăm pe o pantă ascendentă, mai ales în privinţa chirurgiei avansate, iar asta ne dă speranţa că, nu peste multă vreme, omenirea va beneficia la scară largă de aceste tehnici revoluţionare.
Specialiştii de pe toate continentele au fost şocaţi în momentul în care o echipă de cercetători a realizat prima reconstrucţie 3D a creierului uman, proiect intitulat „Big Brain”. Potrivit BBC News, modelul prezenta în detaliu anatomia creierului şi permitea savanţilor să observe cum funcţionează mintea umană. Cercetătorii au secţionat creierul unei femei în vârstă de 65 de ani în 7.400 de fâşii, de două ori mai subţiri decât un fir de păr. Apoi, peste aceste secţiuni a fost aplicată parafină, pentru a scoate în evidenţă detaliile anatomice şi a le scana la rezoluţie înaltă. Cercetătoarea germană Katrin Amunts, membră a echipei, a declarat: „Utilizarea modelului 3D seamănă cu folosirea aplicaţiei Google Earth (n.r. - căutarea şi depistarea pe internet a oricărei locaţii de pe globul pământesc, realizată cu ajutorul unui program bazat pe imagini furnizate de sateliţi). Astfel se pot observa detalii care nu erau vizibile înainte să avem această reconstrucţie 3D”.
„Un tur de forţă la nivel tehnic”
Un alt membru al echipei de cercetători, canadianul Alan Evans, a catalogat experienţa reuşită drept „un tur de forţă la nivel tehnic”, referindu-se la faptul că proiectul de cartografiere şi de reconstrucţie a creierului uman a necesitat mii de ore de muncă, dintre care 1.000 au fost necesare doar căutării şi colectării datelor.
Iniţiativa acestui grup de savanţi a avut ca scop studiul în amănunt al funcţionării creierului uman. Spre exemplu, Paul Fletcher, unul dintre psihiatrii implicaţi în această muncă de cercetare, a declarat că va folosi modelul 3D pentru a afla mai multe despre tulburările de alimentaţie. Însă, cercetările s-au desfăşurat pe o paletă mult mai largă, şi majoritatea experienţelor au avut loc în regim „strict secret”. Oare de ce?...
Canavero se juca de-a Dumnezeu încă din 1970
De curând a apărut ştirea-bombă potrivit căreia transplantul de cap nu mai este o idee fantezistă, ci o asemenea minune este posibilă, evident, contra unei sume „modice” de „numai” 10 milioane de euro. Sergio Canavero, neurochirurg de prestigiu şi membru al Grupului de Neuromodulare din Torino, a vorbit în premieră despre această posibilitate, care ar putea reprezenta atingerea unui nou prag în medicina (ne)convenţională. „Această procedură a fost deja aplicată în cazul unor animale. Progresele recente realizate în privinţa reconectării măduvei spinării, care fusese anterior secţionată chirurgical, demonstrează că acest lucru ar putea fi posibil şi la oameni”, a precizat savantul italian. Mai mult, într-un articol recent, Canavero a preconizat o procedură chirurgicală bazată pe transplanturile de cap realizate experimental la animale începând cu anul 1970. Principala problemă a transplantului de cap era aceea că specialiştii nu puteau conecta măduva spinării donatorului cu aceea a primitorului, astfel încât animalul rămânea paralizat de la punctul de transplant în jos.
Operaţia, necesară persoanelor imobilizate de la gât în jos
Metoda este similară cu aceea folosită de Robert White, care a transplantat cu succes capul unei maimuţe rhesus pe corpul unei alte maimuţe din aceeaşi specie, în anii ’70. Spre deosebire de acele vremuri, astăzi există tehnici superioare de reparare a ţesutului nervos, astfel că se presupune că, dacă „pacientul” ar supravieţui, şi-ar putea recăpăta şi funcţiile motorii. Dincolo de orice idei mai mult sau mai puţin îndrăzneţe, o asemenea operaţie ar putea fi necesară persoanelor imobilizate de la gât în jos, cu toate cele patru membre paralizate. O mare problemă ar fi preţul, deoarece însuşi Canavero a precizat că preţul minim pentru un astfel de transplant este de 10 milioane de euro. Nu de alta, dar depinde şi de cap, nu-i aşa?...
Revenind însă la tonul serios, ne punem întrebarea ce ar implica un astfel de transplant, în cazul oamenilor. În primul rând ar fi necesară irigarea permanentă cu sânge a capului, altfel creierul (extrem de sensibil la lipsa oxigenului) ar muri dacă circulaţia sangvină s-ar întrerupe. De aici şi numeroasele experimente realizate de-a lungul timpului, care au vizat menţinerea capului în viaţă. Internetul abundă de asemenea imagini filmate în timpul experimentelor efectuate pe animale, dar materialele video sunt şocante şi nerecomandate cardiacilor.
„Transplantul de cap a fost deja aplicat în cazul animalelor. Progresele recente realizate în privinţa reconectării măduvei spinării demonstrează că acest lucru ar putea fi posibil şi la oameni“ - Sergio Canavero
Ideea transplantului de cap a pornit de la nuvela „Capul profesorului Dowell”, publicată în anul 1925 de autorul rus de science-fiction Alexandr Beleav. Nuvela explora problema menţinerii în viaţă a creierului detaşat de corp şi a transplantului de cap, atingând în treacăt şi ramificaţiile spinoase ale eticii şi deontologiei medicale. Beleav vorbea despre o combinaţie secretă de substanţe nutritive care asigură supravieţuirea capetelor detaşate de trup.
În anii ’50, problema reanimării unui cap desprins de trup şi a transplantului îi preocupa mai ales pe savanţii din blocul ţărilor comuniste. Sovieticul Vladimir Petrovici Demihov (1916-1998), remarcabil specialist în domeniul transplanturilor, a pus bazele cunoştinţelor privitoare la transplantul de inimă şi de plămâni. Demihov a rămas cunoscut datorită lucrărilor în domeniul transplantului de cap realizate pe câini, dar nu era vorba despre înlocuirea capului unui căţel cu ţeasta altui exemplar canin, ci despre grefarea unui al doilea cap, al unui căţeluş, pe corpul unui câine adult. Experienţele sunt şocante, însă, în anul 1959, China a anunţat că un grup de cercetători ar fi reuşit de două ori să transplanteze capul unui câine pe corpul altuia. În anii ’60, americanii deveniseră şi ei interesaţi de acest domeniu. Profesorul Robert White, neurochirurg la Case Western Reserve Univercity din Cleveland, a realizat transplanturi de cap la maimuţe, cu un anumit grad de succes. Deşi animalele nu au supravieţuit decât pentru puţin timp, simţurile vizual, olfactiv, gustativ şi auditiv erau prezente.
• Proiectul de cartografiere şi de reconstrucţie a creierului uman a necesitat mii de ore de muncă, dintre care 1.000 au fost necesare doar căutării şi colectării datelor.