de Elena Şerban
La data de 4 august 1901, s-a născut omul care a făcut o lume minunată. Este vorba despre Louis Armstrong, născut la New Orleans, Louisiana, în familia unor foşti sclavi.
Armstrong a avut o copilărie zbuciumată, mai ales după divorţul părinţilor săi, petrecut la puţină vreme după naşterea viitorului trompetist. De altfel, imediat după neplăcutul eveniment, Louis a fost încredinţat spre creştere mătuşii sale, Josephine. Atracţia faţă de muzică s-a manifestat încă din perioada copilăriei şi, la doar 7 ani, era liderul unui cvartet de copii cu care încerca să mai facă rost de bani. Apoi a început studiul aprofundat al muzicii. Era modalitatea prin care Louis, aflat la şcoala de corecţie, îşi exprima nemulţumirea. Mai ales că motivul pentru care era internat la şcoala de corecţie poate părea ilar. Trăsese un foc de revolver în aer în noaptea de Anul Nou.
După ce a scăpat din şcoală, Louis l-a întâlnit pe Joe Oliver, unul dintre cei mai buni instrumentişti din New Orleans, omul care i-a pus trompeta în mână şi l-a introdus în formaţia sa. Norocul lui Louis a fost că, într-o seară, trompetistul formaţiei nu s-a prezentat la lucru, şi viitorul star l-a înlocuit cu succes.
În 1918, Louis s-a însurat cu Daisy Parker, şi cei doi au adoptat un băiat, Clarence. Din păcate, copilul suferea de multiple afecţiuni mentale, însă asta nu l-a împiedicat pe Louis să îl îngrijească până la decesul său. Se pare însă că, din cauza acestui băiat, mariajul lui Louis nu a rezistat foarte mult, şi el a divorţat de soţia sa la mai puţin de un an de la căsătorie.
După divorţ, Louis s-a însurat din nou. De data aceasta cu pianista Lil Hardin, cea care l-a îndrumat pe trompetist să încerce să cânte solo. Şi aşa a făcut, transformând jazz-ul din muzica negrilor într-unul de clasă. Nu a renunţat la muzică nici după ce medicii l-au avertizat că în caz contrar se va îmbolnăvi de cancer la gât.
Louis s-a despărţit şi de cea de-a doua sa soţie în 1938 şi s-a însurat din nou. De data aceasta cu o iubită din copilărie, Alpha. Nu pentru mult timp însă, pentru că Louis s-a căsătorit a patra oară cu Lucille, care i-a fost alături până la moarte. Din păcate, previziunile medicilor s-au adeverit şi, în ziua de 6 iulie 1971, Louis a murit.
Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără „It’s a wonderful world” („O lume minunată”), „Hello, Dolly”, melodie cu care a detronat trupa Beatles de pe locul 1 în topul celor mai iubite melodii ale anului 1964.