de Gabriela Niculescu
Doamna folclorului românesc a plecat prea devreme dintre noi, în ultima noapte a lunii ianuarie, la doar 66 de ani, în urma unei lupte crâncene cu o boală nemiloasă pe care s-a străduit s-o învingă în ultimii şase ani. Marioara Murărescu a lăsat în urma sa o bogată moştenire culturală adunată, vreme de trei decenii, în „Tezaur folcloric”, emisiunea care a păstrat şi a perpetuat valorile cântecului popular românesc. Şi tot în urma sa au rămas fiul, nora şi nepotul, familia care a sprijinit-o şi pentru care şi-ar fi dorit să câştige bătălia cu cancerul.
Maria şi-a luat în radio numele Marioara, alintul părinţilor...
Maria Murărescu s-a născut la 1 octombrie 1947, la Câmpulung Muscel, în familia unui preot. Spunea că a crescut într-o lume specială, într-o casă de oameni care veneau de la ţară şi care au păstrat bunul- simţ al ţăranului, motiv pentru care nu o dată a declarat că s-a simţit „privilegiată”.
A absolvit Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti în 1972, dar în 1971 şi-a început cariera la radioul public, acolo unde şi-a luat şi numele de Marioara, aşa cum o alintau părinţii. În 1977 s-a angajat la TVR ca realizator de emisiuni folclorice, şi prima încercare de realizare a celebrei emisiuni „Tezaur folcloric” a avut loc în 1978, dar abia în 1982 a primit un spaţiu fix în grila de programe a televiziunii publice.
De-a lungul carierei sale a organizat numeroase festivaluri de folclor, concerte de colinde, emisiuni duplex cu Televiziunea Moldova, la Bucureşti şi Chişinău.
De asemenea, a realizat primul disc de aur „Tezaur folcloric” în 1992, prima casetă video „Tezaur folcloric” în 2000 şi lucrarea „Cu ochii lumii”, cuprinzând diverse opinii despre emisiunea „Tezaur folcloric”.
A primit, printre altele, premiul pentru cercetare, pentru lucrarea „Cântecul propriu-zis din Muscel” (1971), Prix folclorique (1977), Premiul criticii muzicale „Mihail Jora” (1993), Premiul Ethnos (1995), Premiul „Dragoş Vrânceanu” (1996), Premiul de excelenţă acordat de Fundaţia Ethnos (1998), iar în aprilie 2009, Marioara Murărescu a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler.
„Foarte mulţi şi-au început drumul la «Tezaur folcloric», şi nu întâmplător”
Fiind fiică de preot, Marioara Murărescu a trăit toată viaţa cu credinţă în Dumnezeu şi cu dragostea pentru lucrurile autentice. Într-un amplu interviu pe care l-a acordat revistei noastre în noiembrie 2011, ne-a vorbit cu drag despre modul în care s-a format şi despre emisiunea care a consacrat-o: „Într-o casă de preot, îţi dai seama cât de mult este iubită muzica... Ascultam la radio piese de mare valoare, artişti adevăraţi. Aşa erau duminicile în casa noastră. Aşa am căpătat admiraţia pentru lucrurile de valoare şi de aceea, în multe emisiuni, reiau, împreună cu interpreţii de azi, melodii vechi. Trebuie să le dăm viaţă în continuare, pentru că acolo este izvorul adevărat. E cert că totul este în mişcare, la fel folclorul şi interpreţii săi, dar eu am învăţat de la profesorii mei extraordinari că folclorul îşi câştigă dreptul de a fi folclor în timp. Aceasta îi dă valoare. Anumite piese pe care le ascultăm acum, create la comandă, n-au acest certificat de garanţie dat de timp. Foarte mulţi şi-au început drumul la «Tezaur folcloric», şi nu întâmplător. Aşa a fost gândită această emisiune. Am considerat că tezaur nu înseamnă numai înregistrările interpreţilor vechi din arhive, ci folclorul în sine, care poate fi preluat, şi trebuie preluat de generaţiile de interpreţi pentru a primi continuitate şi valenţe noi. De aceea avem obiceiul să spunem că folclorul este tânăr ca frunza verde”.
Maria Cârneci: „A lăsat o avere imensă la nivel de popor, de tradiţii”
Mulţi dintre artiştii muzicii populare româneşti au resimţit ca un şoc vestea dispariţiei Marioarei Murărescu şi şi-au exprimat public omagiile. „Ultima dată când am văzut-o a fost acum un an, când ne-am întâlnit pe holuri la TVR, avea deja grave probleme de sănătate. Am complimentat-o, i-am zis că arată bine, chestii umane... Ea a lăsat o avere imensă la nivel de popor, de tradiţii. Dumnezeu să o ierte!”, a declarat Maria Cârneci.
Constantin Enceanu: „În decembrie era mai bine, voia să facă exerciţii”
Constantin Enceanu a fost aproape de Marioara Murărescu, mai ales în perioada de opt luni în care a fost spitalizată. „Am ţinut mereu legătura cu ea, am fost la ea. Chiar în decembrie am văzut-o ultima dată. I-am dus un cadru, pentru că avea nevoie de aşa ceva ca să se deplaseze. Chiar era mai bine. Am nişte prieteni la ortopedie, care mi-au dat acest cadru pentru ea, deoarece, deşi îi era greu, voia să se mişte, să facă exerciţii. Iar acum câteva zile am vorbit la telefon cu fiul său şi mi-a spus că a luat o răceală puternică, un virus, dar nu părea atât de grav. Acum, când am primit această veste, m-a întristat foarte tare. Dumnezeu să o ierte! Nu mai am cuvinte…”, a declarat, vizibil îndurerat, Constantin Enceanu.
Petre Murărescu, fiul Marioarei, a făcut lumină în ceea ce priveşte cauza decesului mamei sale: „Din câte am înţeles, a fost vorba despre o problemă de respiraţie. Din punct de vedere al bolii şi al problemelor pe care le avea, putem spune că situaţia era oarecum sub control. Până acum era internată pentru recuperare medicală. Dar din cauza unor complicaţii, unor probleme legate de cât de mult a stat într-o poziţie neprielnică pentru plămâni, s-a întâmplat acest lucru. Mama şi-a dorit să fie înmormântată (n.r. - ceremonia a avut loc marţi, 4 februarie) unde sunt şi bunicii mei, în cimitirul Mănăstirii Cernica”.
Pierderea părinţilor, alături de care a trăit până la sfârşitul vieţii acestora, şi un accident din anul 1998, în urma căruia un plămân i-a explodat, au fost doar câteva dintre hopurile vieţii sale, despre care ne vorbea împăcată: „Am învăţat de la tatăl meu că, întotdeauna când există o suferinţă, viaţa te face mai puternic. Niciodată nu trebuie să cârcotim. Aşa a vrut Dumnezeu, să mă scuture din timp în timp, să-mi dea ocazia să mă gândesc că există lucruri care nu trebuie uitate şi, oricâte aspiraţii am avea, trebuie să ne întoarcem acolo unde trebuie să plecăm genunchii”.
„În emisiunile noastre, întotdeauna am ţinut cont de amintirile neamului românesc, păstrate în cântec. Urmărind folclorul, am ajuns de multe ori la Ţebea şi la Alba Iulia. Dar îmi amintesc de vremurile în care eram foarte tânără, iar când auzeam cântându-se imnul şi vedeam cum se ridică tricolorul, îmi spuneam mereu că eu n-am ajuns niciodată să se ridice steagul pentru mine. Ulterior, am fost la diverse manifestări de televiziune, iar la un anumit concurs a trebuit să ţin o conferinţă şi lângă mine era steagul. În sfârşit am avut şi eu această bucurie, deşi poate părea o copilărie“ - Marioara Murărescu, 2011