de Laura Zmaranda
Într-o lume în care ştiinţa a demontat multe mituri, legenda vrăjitoarelor şi a puterilor lor malefice încă se mai şopteşte temător. Pentru mulţi, martie este cu adevărat o lună magică, şi dacă în timpul anului vrăjitoarele rămân captive între paginile cărţilor mitologice, acum prind viaţă şi fac cele mai puternice vrăji. În cazul acesta, ficţiunea bate realitatea, şi poveştile despre magia neagră sau albă au un rezultat comun: tot mai mulţi credincioşi fac sfeştanie, pentru a se proteja de forţele răului descătuşate de vrăjitoare. Alături de Carmina Maior, un etnograf pentru care obiceiurile şi tradiţiile populare au însemnat un izvor nesecat de cercetare, am încercat să aflăm care este graniţa dintre adevăr şi fantezie atunci când vine vorba despre presupusele vrăjitorii făcute în luna martie.
„Există multe credinţe populare care se păstrează şi astăzi”
- Doamna Maior, folosim des termenul de superstiţie, dar ce înseamnă de fapt?
- În primul rând, în etnografie nu se foloseşte termenul de superstiţie, ci acela de mentalitate sau credinţă populară. Mitologia populară este o parte a etnografiei care se ocupă de studiul unei lumi fantastice, cum este cea a basmului, de studiul legendelor cosmologice şi de studiul legendelor legate de plante şi de animale. Datând încă de pe vremea romanilor, cuvântul superstiţie provine din „superstitio”, care însemna desfăşurarea unui obicei religios de prisos, necerut de ritual. Astăzi, superstiţia este definită ca fiind o credinţă primitivă, care are la origine rămăşiţe ale animismului şi magiei, în spirite bune şi rele, în farmece şi vrăji, în semne prevestitoare sau în numere fatidice. Este în natura umană să acordăm semnificaţii diferitelor evenimente, iar oamenii au căutat dintotdeauna explicaţii care să depăşească graniţa dintre normalitate şi fantezie. Aşa iau practic naştere superstiţiile.
- Cât de superstiţios este poporul român?
- Nu aş putea spune că poporul român este unul superstiţios, dar există multe credinţe populare care se păstrează şi astăzi. Multe dintre aceste credinţe, mai ales cele ce ţin de calendarul popular, sunt benefice, pentru că au legătură cu zestrea noastră spirituală.
Atracţia faţă de vrăjitorie derivă dintr-o criză spirituală
- Unul dintre cele mai controversate subiecte este cel potrivit căruia martie este luna în care se fac vrăji. Unde este situată graniţa dintre mit şi realitate în acest caz?
- La sate au existat dintotdeauna persoane despre care se spunea că fac descântece sau că folosesc plantele pentru a obţine poţiuni magice. Scrierile etnografice vorbesc despre tămăduitori, despre descântece şi alte ritualuri cu iz magic săvârşite în unele regiuni, în anumite date calendaristice. Amploarea pe care subiectul vrăjitoriilor a căpătat-o în ultima vreme, mai ales în Capitală, depăşeşte orice închipuire. Practic nu mai putem vorbi despre o credinţă populară, ci despre o „industrie” în care puterea vrăjitoarelor contemporane este limitată sau hiperbolizată de cei care cred în veridicitatea ritualurilor lor. Eu cred că această atracţie faţă de vrăjitorie şi de poveştile care se vehiculează în jurul lor derivă dintr-o criză de spiritualitate, şi atâta vreme cât aceasta va dăinui, graniţa dintre mit şi realitate va fi incertă.
Este bine ca sfeştania să se facă în zi de post
- Foarte mulţi oameni aleg să facă sfeştanie în această lună pentru a se proteja de puterea malefică a presupuselor vrăjitoare. Are această teamă vreo legătură cu credinţa noastră ortodoxă?
- Ca orice alt credincios, ştiu că sfeştania, slujbă care are rolul de a proteja casele şi pe cei care locuiesc în ele, se poate face în orice perioadă a anului, de preferat într-o zi de post, miercurea sau vinerea. Cât despre motivele pentru care această slujbă se săvârşeşte mai des în luna martie, din studiile pe care le-am făcut ca etnograf vă pot spune că acestea au mai degrabă legătură cu Postul Sfintelor Paşti decât cu vrăjile. Dacă postul începe în luna martie, atunci oamenii fac şi sfeştanie. În plus, la sate, în luna martie se făcea curăţenia de primăvară şi cu prilejul acestei înnoiri se făcea şi sfeştanie. Aşadar, din punct de vedere etnografic vorbind, martie este o lună obişnuită, fără nimic paranormal. Dacă ar fi să vorbim despre magie, aceasta vine din faptul că natura renaşte.
- De ce este martie considerată luna vrăjilor şi nu o altă perioadă din an?
- În calendarul popular, în afara obiceiurilor deja consacrate, nu există alte motive pentru care martie să fie considerată o lună specială, cu atât mai puţin una în care „magia” să prindă mai multă putere. O explicaţie pentru faptul că oamenii consideră această lună ca fiind una a vrăjilor ar fi poate faptul că în martie are loc echinocţiul de primăvară.
• Pentru preoţii vechilor celţi din Galia şi din Insulele Britanice, echinocţiul din luna martie prevestea renaşterea
În tradiţia populară românească, la 1 martie, prima zi a noului an, conform calendarului iulian, pentru a le proteja sănătatea fragilă, părinţii le dăruiau copiilor un bănuţ. Acesta era prins cu un fir dublu de arnici, alb şi roşu, la încheietura mâinii sau la gât şi era purtat întreaga lună, având rolul unui talisman protector al sănătăţii copilului. La sfârşitul lunii bănuţul era păstrat, iar firul era atârnat într-un pomişor sau arbust înflorit. De obicei, acesta era un corcoduş sau arbust de porumbar, pentru că ei înfloreau primii şi aveau şi spini. Gestul avea la rândul lui o semnificaţie magică, spinii care apărau floarea fiind sociaţi cu forţele care apără sănătatea tinerei fiinţe. Ulterior, moneda a fost înlocuită de alte obiecte cu valoare simbolică, împodobite cu acelaşi şnur alb-roşu.
Tot potrivit mitologiei populare, luna martie este imaginată ca un flăcău. Primele sale zile erau definitorii pentru anotimpurile anului în curs, aşa că ţăranii urmăreau vremea din 1, 2, 3 şi 4 martie pentru a şti cum vor fi primăvara, vara, toamna şi iarna. Gândirea populară pune primele opt zile sub patronajul unor divinităţi feminine - „babele”. Aceste zile sunt, de obicei, schimbătoare din punct de vedere meteorologic şi par a corespunde caracterului unor bătrâne capricioase. Oamenii îşi aleg câte „o babă” pentru a şti ce dispoziţie sufletească vor avea pe parcursul anului. Pe data de 9 martie încep „moşii”, care „bat cu ciomegele în pământ să alunge frigul ca să iasă căldura”. Credinţele vechi se amestecă astfel cu sărbătorile creştine, în calendarul ortodox, 1 martie fiind consacrat Sfintei Eudochia şi 9 martie, celor 40 de Mucenici din Sevastia. La data de 17 martie este sărbătorit Sfântul Alexie, care e considerat protectorul tuturor vieţuitoarelor care au hibernat în subteran sau au stat ascunse sub coaja copacilor şi care acum revin la viaţă.
• Superstiţiile din martie spun că în această lună cerurile se deschid şi că descântecele au mai multă putere. Adepţii acestor teorii vor să spulbere scepticismul oamenilor, susţinând că vrăjile sunt mai puternice în martie, pentru că este o lună patronată de zeul roman al războiului, Marte, şi implicit de planeta Marte supranumită în Evul Mediu Micul Malefic